Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii, prezent la Consiliul Naţional de Coordonare al PNL, le-a transmis politicienilor, indiferent de culoarea politică, să nu se folosească de Sănătate în campania electorală. "Fie că suntem de stânga sau de dreaptă, a fura din banii destinaţi sănătăţii românilor se învecinează cu crima", a spus Voiculescu.
"În contextul în care şefa DNA Codruţa Kovesi e pusă la zid sub tirul unor acuzaţii de plagiat, ministrul Justiţiei, Raluca Prună, l-a propus pe Bogdan Licu ca adjunct al procurorului general pentru un nou mandat de 3 ani, deşi acesta, la rândul lui, este acuzat de plagiat", scrie Romania Curata citand surse judiciare.
Andrei Muraru, consilierul prezidenţial, a transmis, sâmbătă, că informaţiile privind deschiderea urmăririi sale penale într-un dosar de şantaj "sunt complet false".
Consiliul Național de Coordonare al Partidului Național Liberal (PNL) a validat-o, sâmbătă, pe Alina Gorghiu în funcția de președinte al partidului. Daniel Buda, împuternicit la semnarea listelor de candidați ai partidului pentru alegerile legislative
Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică o serie de modificări ale legii privind statutul magistraţilor şi a legii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
Traian Băsescu a comentat pe Facebook hotărârea Comisiei de învăţământ legată de faptul că deciziile de plagiat să fie luate de către universităţi şi nu de către CNATDCU.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an