Comisarii europeni sunt rupți de realitate

1. Uniunea Europeană nu ar fi aceeași fă­ră Marea Britanie. Este greu de imaginat cum ar funcționa, dar sunt convins că UE va continua să existe. Ar fi, însă, mai lip­sită de forță și mai puțin ambițioasă în ro­lul său pe scena mondială. Multe con­tribuții ale Marii Britanii nu ar putea fi com­pensate. De asemenea, Ma­rea Bri­ta­nie ar fi substanțial slăbită dacă ar rămâne sin­gură, fă­ră UE. Nu aș în­drăzni să prezic care dintre cei doi par­teneri ar suferi mai mult, dar un lucru e sigur, și anume că „di­vor­țul“ i-ar afecta pe amân­doi. Cred că britanicii vor în­țelege și ei acest lucru și că acesta va fi argumentul decisiv care va influența alegătorii la re­fe­rendumul de la 23 iunie.

2. Gestionarea crizei migranților la nivel european a fost percepută în Slovacia drept un dezastru. De la început, nu a exis­tat o reacție eficientă; toate reacțiile au venit foarte încet, greșit, uneori sub influența haosului și a panicii. Au lipsit consultările cu UE și acțiunile coordonate. Cred că o gestionare realistă a crizei se află încă la un nivel foarte nesatisfăcător. În această situație, multe țări au început să ia măsuri individuale, dar nu asta este soluția. Pe de altă parte, îi înțeleg, au tre­buit să ia aceste măsuri din pură frustrare față de incapacitatea de a avea o strategie europeană comună. Ultima propunere a Comisiei Europene, potrivit căreia o țară tre­buie să plătească 250.000 de euro pen­tru fiecare migrant refuzat, dovedește fap­tul că comisarii sunt rupți de realitate. Cu asemenea propuneri nu fac altceva decât să provoace euroscepticism.

3. Nu sunt în favoarea unei asemenea de­cizii. Înțeleg atât nece­si­ta­tea de a dez­vol­ta și chiar cul­tiva o bună cooperare eco­nomică cu Chi­na, cât și importanța Chi­nei în afa­ce­rile inter­na­ționale în ge­ne­ral. Cu toate acestea, există anumite as­pecte referitoare la natura structurii statului și la ideo­logia pe care se ba­zează ca­re pur și simplu nu pot fi tre­cute cu vederea, iar acest lucru trebuie să con­teze atunci când ne de­fi­nim relațiile cu chinezii.

4. În următorii ani, UE ar trebui să fie interesată să dezvolte bune relații și o coo­perare prag­matică cu Rusia, cu condiția ca Rusia să respecte regulile și acordurile care stau la baza unei asemenea cooperări. Este greșit să ne comportăm față de ruși ca și cum ar fi elevi de gimnaziu imaturi. Spun asta pen­tru că unor politicieni eu­ro­peni (și ame­ricani) le place să-i dăs­că­lească pe ruși și este de înțeles că rușilor nu le pla­ce. Ar trebui să-i tratăm cu res­pect, acolo unde se cuvine respectul, și să nu-i subes­timăm niciodată. Referitor la sancțiuni, ar trebui să ne menținem po­ziția. Dacă rușii nu arată că sunt gata să coopereze în anu­mite domenii, sancțiunile ar trebui men­ținute, oricât de sensibil și dificil ar fi su­biectul pen­tru unele state membre. În anul ur­mă­tor, mă aștept ca UE să dea do­vadă de bu­năvoință în ceea ce privește evaluarea coo­perării cu Rusia într-un mod realist, prag­matic și flexibil. Dar rea­lismul poate veni numai ca reacție la ges­turi de bunăvoință ale Rusiei, care ar fi demonstrate prin do­rința de a contribui la rezolvarea pro­ble­me­lor internaționale, în special a acelora în soluționarea cărora Rusia are are un cuvânt greu de spus.

5. În primul rând, Strategia globală a UE în domeniul politicii externe și de se­curitate ar trebui să reflecte realitatea și ar trebui să traducă interesele pragmatice ale UE în contextul noii scene mondiale. Un punct central în cadrul acestui docu­ment ar trebui să-l constituie mecanismul de coordonare a celor 28 de state membre în cel mai eficient mod. În consecință, un răspuns simplu la această întrebare ar fi acela că ar trebui să existe două priorități bine definite: așteptări realiste și coor­do­nare.

6. Următoarea etapă a extinderii UE ar trebui să fie continuarea negocierilor cu țările angajate în procesul de aderare, fără a încetini procesul. Mă refer aici la Mun­tenegru și Serbia. În ceea ce privește ce­lelalte țări, ca Albania și Macedonia, tre­buie să le ajutăm să devină membre la un moment dat, când vor fi pregătite. Acest proces ar trebui să se desfășoare fără „fa­voruri“. Până la urmă, această abordare ar trebui aplicată și în cazul Bosniei și Her­țegovinei și în cazul Kosovo. Insistăm asupra faptului că trebuie să îndeplinească pe deplin criteriile, dar în același timp tre­buie să ne dovedim și noi credibilitatea în cadrul acestui proces. Trebuie și noi să ne îndeplinim partea noastră de înțelegere. Mă aștept ca, pentru cei dintre noi care spri­jină procesul de extindere al UE, să fie dificil să contracareze anumite tendințe în unele state membre care ar prefera ca pro­cesul de extindere fie să se diminueze, fie să se oprească de tot. Cred că forțele pro­ex­tindere din instituțiile UE vor câștiga. Turcia este, desigur, cu totul altă poveste. Este o țară care a început negocieri de ade­rare, iar acestea ar trebui să se desfășoare normal, ca în cazul oricărei alte țări. Toate problemele legate de criza migrației ar trebui să fie separate complet și absolut de negocierile de aderare.