Pe aceeași temă
Conform surselor, întregul demers a fost o concesie menită să obțină susținerea social democraților (S&D) și a celor de la Renew Europe (RE). În același timp, semnala și o nouă distribuție a puterii în Parlament. Însă adevărata întrebare era – și este – cât este Parlamentul de capabil să folosească această nouă coaliție de trei la care se adaugă un al patrulea partid?
„Majoritatea von-der-Leyen” formată în jurul PPE, S&D și RE a încercat să se impună în votul pentru noua Comisie. Și nu a fost atât de simplu. PPE și S&D aveau în ADN-ul lor politic tendința de a gândi în termenii unui binom de putere. În același timp, un al patrulea membru – Verzii – a semnalat faptul că „în anumite condiții” ar putea să adere la coaliția dominantă.
Dar formularea „în anumite condiții” este un călcâi al lui Ahile pentru toate grupurile din Parlament. Iar pentru că Parlamentul este lipsit de responsabilități reale, există întotdeauna o tendință de a exagera condițiile. De obicei, sub pretextul „trebuie să avem ceva de dat în cadrul negocierilor cu Consiliul”. Această problemă s-a văzut într-adevăr în timpul negocierilor privind legislația climatică, deoarece acestea s-au concentrat pe reducerea procentuală pentru 2030. „Cel puțin 55” a fost văzut de trei dintre grupurile principale din negociere ca fiind un prag prea scăzut. În PPE era văzut ca un maxim.
În același timp, toată lumea, în momentele de claritate, a înțeles că procentul va reprezenta piesa centrală a întregului proces de negociere. În faza finală eram destul de convins că dacă ținteam prea sus, negocierile cu Consiliul vor fi foarte complicate. Atunci m-am decis pentru pragul de 60%.
O reducere cu 60% a CO2 până în 2030 ar putea stabili o direcție operațională și credibilă spre neutralitatea climatică din 2050. Ar indica, în același timp, că traiectoria de „cel puțin 55%”, preferată de Comisie și principalii actori din Consiliu, prezintă riscul unor neajunsuri serioase.
Afirmând acest lucru, am putea rezuma în două propoziții elementele unei viitoare politici climatice funcționale a UE: 1) punctul de plecare 2030 și 2) traiectoria.
Este cunoscut faptul că Consiliul nu va putea să meargă mai departe de acest „cel puțin 55% net”, care este, de fapt, egal cu aproximativ 52,8. Asta înseamnă că am putea să ne trezim cu o politică climatică mai puțin ambițioasă decât am avea nevoie.
Cum să remediem acest lucru? Aceasta a fost întrebarea principală pentru mine în timpul primelor întâlniri. Și cred că am găsit o soluție.
„Cel puțin 55 la sută net” a arătat faptul că Comisia s-a jucat cu cifrele, ceea ce implica din nou un risc real și serios: acela ca industria să nu creadă în sinceritatea politicii climatice a UE. Acest lucru ar avea consecințe dezastruoase. Până în 2050 – în cel mai bun caz – vom avea două cicluri investiționale. Dacă primul ciclu nu este luat în serios, nu vom putea atinge obiectivul.
De aceea a trebuit să fac presiuni pentru o abordare bazată pe „bugetul de carbon”. Bugetul de carbon este o măsurătoare obiectivă a cantității de CO2 pe care o putem emite în timpul acestui proces până la neutralitate. Se stabilește astfel o traiectorie liberă de jocurile politice cu numere șubrede. Și pentru a putea forța acest lucru, aveam nevoie de 60% ca și cifră a Parlamentului pentru 2030. Cifra 60 arată că ne asumăm un risc aici, coborând la „cel puțin 55 net”. Acest risc trebuia compensat prin „bugetul de carbon”.
Bugetul de carbon va semnala industriei că suntem serioși în privința neutralității climatice și că vom avea o politică climatică stabilă pentru următorii 30 de ani. Aceasta este o condiție prealabilă pentru investiții. În aceste condiții avem nevoie de un singur lucru: de o politică industrială europeană.
Până în prezent, deciziile s-au luat din perspectiva preocupărilor de mediu. Toate bune și frumoase, dar acum avem nevoie de partea de hardware, de industria care menține Europa competitivă la nivel global și pe termen lung. Și nu suntem singuri în acest efort: China a spus că se va afla pe această cale un pic în spatele nostru. Japonia a mai indicat că se va alătura cursei. Și să nu uităm de California. Deja aleargă.
Nils Torvalds este europarlamentar din 2012, reprezentând Partidul Popular Suedez din Finlanda. Este coordonatorul Renew Europe în Comisia pentru mediu. A fost un jucător-cheie în negocierile pentru adoptarea unei legislații climatice ambițioase.
