Mass-media și religia. Orient/Occident

Mirel Banica | 27.10.2015

Pe aceeași temă

„Urmele“ creștine pe care le consumăm voios prin intermediul media nu sunt altceva decât tot atâtea forme de expresie a „religiei ieșirii din religie“, pentru a ne raporta la celebra formulă a lui Marcel Gauchet.

 

Aș putea afirma încă de la început faptul că, în Occident, Biserica și mass-media sunt supuse unei opoziții cvasiper­ma­nen­te. Pe de o parte, se află Biserica, pur­tă­toare a unui Adevăr re­le­vat și a unei Tradiții care im­pu­ne reguli severe, ade­sea con­tradictorii stilului de via­ță actual, bazat pe deplina li­bertate de alegere a per­soanei. Pe de altă par­te, mass-media clasice şi digitale, „organism“ uriaș funcționând sub presiunea audienței, a emoției ime­diate, a simplificării eterne a mesajului. Or, tocmai acest travaliu de simplificare fără limite și, mai nou, de înlocuire a mesajului text cu imagine are darul de a-i „indispune“, să spunem de­licat, pe oamenii Bisericii. Cum să explici că ingineria genetică operată asupra unor embrioni umani deja formați ridică enor­me probleme de etică, în fața unui public larg, obsedat de mitul tinereții veșnice, educat în spiritul progresului absolut, fără a ți se aplica infama etichetă de „fun­damentalist“? – e doar un exemplu prin­tre altele.

 

Islamul complică o situație deja ten­sionată. Prin atrocitățile comise de Statul Islamic, el a explodat pe scena mediatică (în special online) în mo­dul cel mai brutal cu putință, iar mass-media occidentale au devenit și mai sensibile la orice nuanță de opoziție religioasă fundamentată religios. Criza re­fugiaților, din ultimele luni, a adus iarăși în discuție „gradul de religiozitate“ al Europei Occidentale – formula nu este una tocmai exactă, dar o alta mai bună nu pot găsi pe moment. După tot ceea ce s-a întâmplat, nu este sigur că asistăm la o redescoperire a religiei creștine în so­cietățile occidentale şi o creştere a prac­ticii asociate. Avem, în schimb, un retur în forță al acesteia în mass-media, aso­ci­at individului, a marilor întrebări cu pri­vire la condiția acestuia în Europa ac­tua­lă. Iar bisericile occidentale au mers până la capăt în această criză, prin promovarea intensă în media a unui mesaj de to­le­ranță și pace – devenirea ultimă a creș­ti­nis­mului, în ciuda manipulării politice a acestuia de către unii lideri occidentali.

http://www.revista22.ro/nou/imagini/2015/1336/desen_mirel.jpg

România nu a fost confruntată (deo­cam­dată!) cu un aflux de refugiați. Am fost mai degrabă simpli spectatori la eve­ni­mente, consumând imagini și știri. Cla­si­ca imagine cu Papa la fereastra palatului de la Vatican sau cu biserici transformate în locuri de primire pentru azilanți au tre­cut fără să lase prea multe urme în dez­baterile din România, atâtea câte au fost, bune sau rele.

 

Cred însă că diferențele de reflectare a fap­tului religios contemporan între „Ori­ent“ și „Occident“ pot fi mai bine per­cepute în emisiunile satirice. Paradoxal doar la prima vedere. La o analiză mai atentă, ele furnizează o mulțime de in­for­mații despre imaginarul religios al po­pu­lației, o anumită „stare de spirit“ spe­ci­fică unei perioade de timp pe care o tra­versăm. De fapt, satira televizată (și, în parte, publicitatea construită pe baza unui mesaj religios) indică ceea ce este permis să prezentăm ca obiect al ironiei și modul de realizare. Să luăm ca exem­plu de analiză celebra, longeviva și mult lăudata emisiune de ma­rionete Les Guignoles de l’Info. O emisiune extrem de populară în Franța și în lumea francofonă, care imită personalitățile cele mai în vogă ale mo­men­tului, foarte conectată la ultimele evenimente po­li­tice și sociale ale lumii. Adesea, ea atinge prin glu­mele sale nu doar persoana Papei, ci și Biserica Catolică în an­sam­blu, ca instituție. Acțiunea de „de­sa­cra­lizare“ operată deci prin intermediul mass-media se răsfrânge asupra unor ritualuri catolice de bază, chiar și asupra unor aspecte sensibile ale dogmei. Cu toate acestea, autorii emisiunii au avut me­reu o „distanță“ mai degrabă respec­tuoasă față de Biserică, încercând să nu provoace cu orice preț sensibilitatea reli­gioasă profundă a unei părți din public – așa cum nu a fost cazul în tristul episod al revistei Charlie Hebdo – care a dus, printre altele, la o reticență extremă față de utilizarea simbolurilor religioase în mass-media.

 

În „Orientul“ Europei situația nu este radical diferită, în ciuda a ceea ce am fi tentați să credem la o primă evaluare. De exemplu, în România, grupurile umo­ris­ti­ce deja consacrate în anii ‘90, dar și cele mai recente instrumentalizează în ve­de­rea producerii comicului figura stereotipă a preotului ortodox, așa cum l-a con­s­truit imaginarul colectiv – jovial, iubitor de plăceri ale vieții, de o vitalitate uneori excesivă, darnic în sfaturi morale, dar avar în aplicarea lor în conduita per­so­nală. Nimic din ceea ce este prezentat nu este imprevizibil, nu putem vorbi de o „deconstrucție“ sistematică a instituției religioase ca atare, discursul practicat fiind mai degrabă o ironie la adresa unor persoane-simbol.

 

Datele problemei se schimbă în cazul publicității. Propagând un sistem complet de „cre­din­țe“ în valorile comerciale, ex­plorând, reciclând și inspi­rân­du-se masiv din valori și idei religioase, publicitatea recurge adesea la simboluri, teme și principii religioase în permanenta sa căutare a noului, a ideii celei mai ins­pirate. România este încă departe de a se vedea invadată de panouri publicitare gi­gant reprezentând Cina cea de taină re­masterizată în variantă feminină, voit șo­cantă, după cum am putut vedea eu în­sumi în Occident. Nu pentru că pu­bli­citarii s-ar jena să o facă, ci pentru că nu există un public suficient de receptiv să o accepte. Pentru moment, putem vorbi mai degrabă de mesaje publicitare voit na­ive, imaginea călugărilor (și a vieții mo­nahale, în general) fiind asociată pro­du­selor de patiserie sau de post. Am mai avut și spotul dedicat călugărului-Bat­man, aruncat din eroare peste o ba­lus­tradă (care ulterior s-a „viralizat“ și a cir­culat ca o glumă spontană). Sau, la în­ce­putul anilor 2000, o publicitate Dacia (în­că nu Logan pe atunci) în care apare ca personaj principal un preot ortodox ca­re oficiază o cununie în care automobilul are partea leului. Nimic excepțional deci, iar impactul real al unor prezențe media de acest tip este greu de estimat, atât timp cât marea majoritate a studiilor de audiență ale televiziunii au ca subiect mesajele politice și publicitare, alegătorul și consumatorul.

 

Nu putem ști unde începe și unde se ter­mi­nă sentimentul apartenenței la un grup religios, având o practică specifică, re­flectat în emisiunile TV. Este însă evi­dent faptul că televiziunea (plus In­ter­ne­tul!) este cel mai puternic agent de es­tompare, ștergere chiar, a diferențelor ca­re structurează atât identitatea religioasă a individului, cât și a relațiilor sociale întreținute cu familia, vecinul etc.

 

Poate părea o afirmație pe­si­mis­tă, dar, în ambele părți ale con­tinentului, televiziunea și new-media asociate nu sunt altceva decât un operator de desa­cra­lizare și „dezarticulare“ cognitivă și nor­mativă a sistemelor culturale, modelată și de religia creștină, indiferent de for­mele de expresie ale acestora. În ipoteza ultimă, „urmele“ creștine pe care le con­sumăm voios prin intermediul media nu sunt altceva decât tot atâtea forme de expresie a „religiei ieșirii din religie“, pen­tru a ne raporta la celebra formulă a lui Marcel Gauchet. Rămâne de văzut în ce măsură recentul „cutremur spiritual“ ca­re s-a abătut asupra Europei via emi­gra­ția musulmană va schimba datele aces­tei probleme. Dar este vorba de un alt su­bi­ect major, cu implicații nebănuite. Tre­bu­ie doar să mai avem (puțină!) răbdare.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2018 Revista 22