Pericolul osificării

Azi, mă tem că acest scenariu poate deveni realitate. Atât Ma­rea Britanie, cât și Uni­u­nea Eu­ropeană ar fi pu­tut evita asta. Dacă ta­bă­ra pro-Brexit se va im­pune, nu vom avea de fapt câștigători. Pe ter­men scurt, mediu și lung, atât Uniunea, cât și Ma­rea Britanie ar avea numai de pier­dut. Po­­litic vorbind, res­pon­sa­bilitatea îi re­vi­ne pre­mierului britanic. David Ca­me­ron a cedat în fața discursurilor po­pu­liste, fiind cel care a propus or­ga­ni­za­rea unui referendum. Astăzi, el cere bri­tanicilor să voteze pentru ră­mânerea în UE, dar el nu a fost în stare să unească Partidul Conservator în ju­rul acestei po­ziții. Sper să fiu eu pe­si­mist...

2. Dezbaterile de la noi s-au concentrat asupra relocării obligatorii sau vo­lun­ta­re a refugiaților. Ele au fost dominate de profeții apocalipsei, care au preferat să stimuleze temerile populației, în loc să explice cum anu­me putem contribui la o soluție europeană co­mu­nă. Nevoia de so­li­da­ri­tate cu cei persecutați sau care riscă să piară în­tr-un război care nu e al lor a fost eludată de eli­tele po­litice de la Bu­cu­rești. Mai mult, Gu­ver­nul Pon­ta a găsit de cuviință să șan­ta­jeze Europa, insis­tând asupra admiterii României în Spa­ţiul Schen­gen în schim­bul coo­pe­ră­rii în pri­vința relocării refugiaților!

3. Atâta vreme cât China nu în­de­pli­nește criteriile, întrebarea nu ar trebui pu­să pe agendă. Partidul unic con­tro­lează statul, iar statul controlează eco­nomia. China e o economie dirijată, nu una de piață.

4. Relațiile dintre țările UE și Rusia depind de alegerile de politică externă pe care le va face Moscova. Acum câți­va ani, Uniunea își descria relația cu Ru­sia în termeni de „parteneriat stra­te­gic“. Azi suntem departe de așa ceva din pricina acțiunilor agresive ale Ru­siei lui Putin, care a anexat în mod ile­gal Crimeea și întreține instabilitatea în Estul Ucrainei. Renunțarea la sancțiu­ni­le pe care Uniunea le-a impus Rusiei nu poate avea loc decât după ce acor­durile de la Minsk vor fi implementate, iar Crimeea va redeveni teritoriu ucrai­nean. Sper ca, în următoarele săp­tă­mâni, unitatea europeană în jurul aces­tor opțiuni să nu se șubrezească.

5. În ultimii ani, crizele pe care le-a avut de înfruntat UE au venit atât din vecinătatea sa sudică, cât și din cea estică. Ar trebui să cău­tăm, de aceea, sta­bilizarea și dezvol­ta­rea țărilor din ime­diata noastră apro­pie­re. Multe din­tre evenimentele petre­cute aici ne-au luat prin surprindere: nici Primăvara arabă, nici agresiunea Rusiei n-au fost anticipate. Ar fi bine să ne îmbunătățim capacitatea de a an­ticipa evenimentele care ne afectează, dar și de a identifica rapid reacțiile po­trivite. În plus, ca să pu­tem juca un rol în vecinătatea noastră, solidaritatea în­tre statele UE e ca­pitală. Aștept cu ma­re interes ziua în care de­pu­tații eu­ro­peni provenind din state din Estul Eu­ropei vor fi la fel de interesați de eve­ni­men­tele din vecinătatea sudică a Europei, precum sunt de cele din vecinătatea estică. Abia atunci vom putea afirma că avem o ade­vărată po­litică externă comună.

6. Cred că e nevoie să revenim la rațiunea esen­țială de a fi a politicii de extindere. O Uni­une care nu privește decât spre interior și ca­re se lasă purtată de valul celor ce se tem de extindere este o Uniune amenințată de osi­fi­ca­re. Aprofundarea integrării euro­pe­ne și ex­tin­derea au fost procese care s-au derulat mereu în paralel. Odată cu fiecare aderare, Co­mu­ni­tatea Europeană și, mai apoi, Uni­u­nea s-au trans­format, pentru că extinderea implică și o reflecție despre ce suntem și ce vrem să fim. Această politică a lărgit aria de pros­pe­ritate, stabilitate și de­mo­crație pe con­ti­nentul european. Nu avem un instrument mai bun pentru a di­fuza valorile pe care le apărăm. Cred, prin urmare, că UE trebuie să-și reconfirme for­mal atașamentul față de această politică. Anu­nțul sec de la începutul actualei Co­mi­sii Europene - „în următorii cinci ani nu va avea loc nicio extindere“ -, deși jus­ti­fi­cat de nivelul de pregătire a sta­te­lor can­di­da­te și potențial candidate, n-a fost ins­pi­rat. El a demotivat aspiranții la aderare și a fost înțeles ca o potențială dezangajare a Uniunii în Balcanii de Vest, într-un mo­ment în care prezența Rusiei în acest spațiu e tot mai pronunțată. România ar putea aju­ta țările din Balcanii de Vest și Turcia să în­de­pli­nească mai ușor criteriile de aderare.