Pe aceeași temă
În condițiile în care efectele crizei economice generate de pandemia de COVID 19 vor genera o creștere a numărului de persoane care trăiesc în deprivare materială severă, răspunsul Uniunii Europene trebuie să aibă în vedere limitele pe care această abordare a avut-o și să acționeze astfel încât fiecare cetățean al său să se simtă protejat, valorizat și susținut.
Ceea ce noi numim persoane dezavantajate este, de fapt, o resursă pe care Europa o are și în care trebuie investit astfel încât bunăstarea să devină o realitate și pentru ei.
Realitatea ne arată că, de cele mai multe ori, copiii care locuiesc în zone dezavantajate economic au parte și de educația cea mai slabă calitativ. Spre exemplu, într-un studiu pe care l-am coordonat pentru UNICEF, am dovedit, fără putință de tăgadă, că în momentul în care numărul de romi crește într-o școală, calitatea serviciilor oferite de aceasta scade*. În plus, segregarea, clivajele de calitate dintre urban și rural, imposibilitatea de a accesa sistemul de educație timpurie (mai ales în mediul rural), etc. sunt încă niște realități care nu au fost corespunzător adresate. În aceste condiții, nu este absurd că noi ne așteptăm ca ei să rupă cercul vicios al sărăciei când noi alegem să nu adresăm provocările concrete din teren?
Câteva zeci de milioane de cetățeni europeni sunt în stare de vulnerabilitate și pentru că noi am ales să-i ignorăm. Pandemia i-a scos la suprafață și i-a făcut și mai vizibili decât erau. Este datoria noastră să facem ce ține de noi astfel încât educația de care au parte să țină cont de nevoile lor specifice și să sprijinim cu adevărat procesul de incluziune pe care îl tot clamăm. Astfel, asigurarea unei educații de calitate pentru toți copiii și pentru fiecare în parte trebuie să devină un deziderat asumat la nivel european, atât la nivel politic, cât și la nivel financiar. Eu cred că este momentul să lansăm un Deceniu al Educației Incluzive de Calitate, ca politică publică asumată la nivel european, care să ofere cadrul necesar unei abordări coerente a unor realități ignorate, astfel încât Europa să pună în practică valorile și dezideratele pe care și le-a asumat. Respectarea demnității umane înseamnă și că înțelegem că trebuie să ne susținem cetățenii pentru a-și atinge potențialul maxim de dezvoltare, acționând echitabil, în funcție de nevoile specifice pe care aceștia le au.
Pericolul extremismului și naționalismului nu poate fi combătut decât printr-o educație incluzivă și de calitate pentru toți copiii.
În ultimii ani, ideile naționalist-extremiste par a căpăta din nou viață. Partidele cu un astfel de discurs se hrănesc cu fricile și cu ignoranța noastră, promovând ură și antagonizând. Istoria ultimului secol ne-a învățat că aceste idei pot crește într-un mod necontrolat doar acolo unde sistemul educațional nu are în vedere echiparea cetățeanului cu abilitățile socio-emoționale care să-l ajute să promoveze diversitatea, să-l cunoască pe cel de lângă el și să valorizeze diferențele care există între oameni. Din păcate, susținerea educației pentru diversitate nu este un pilon principal de investiție în politica europeană, chiar dacă, mă repet, „răul” își arată fața hâdă din ce în ce mai mult.
Istoria ne-a oferit lecțiile de care avem nevoie pentru a nu mai repeta greșelile trecutului. Trebuie însă să și avem voința politică de a face lucruri. Urgent, ferm și susținut! //
* G. DUMINICĂ, A. IVASIUC, O şcoală pentru toţi? Accesul copiilor romi la o educaţie de calitate, UNICEF/Agenția Împreună, Venamonte, 2010
Gelu Duminică, Sociolog, director executiv Agenția „Împreună”
