Trump nu are niciun interes să provoace relații proaste cu dreapta și cu Occidentul european

2. Ce legătură există între viziunea noului președinte în do­meniul politicii externe și tra­dițiile republicane din Ame­ri­ca?

3. Cum va influența Administrația Trump re­lațiile Europei cu partenerii săi?

4. Ce se va schimba în NATO sub noua ad­mi­nistrație de la Washington?

5. Cum vedeți relațiile dintre PPE și Ame­rica lui Donald Trump?

6. Cum analizați raidurile SUA în Siria, îm­potriva regimului Assad?

1. Evident, cu Donald Trump. Clinton a fost la putere în toți cei opt ani ai re­gi­mu­lui Obama. Cineva trebuia să pună ca­păt tentației dinastice a Com­ple­xului Elitar-Progresist – alianța de facto a democraților, a me­diilor de informare și aca­de­mi­ce și a birocrației de stat. Re­pu­blicanii au fost, în parte, cap­tați de acest cerc și au de­ve­nit un partid confundabil. Trump a pășit pe locul lăsat gol. Cine nu-l place trebuie să se în­tre­be, mai întâi, de ce s-au săturat ale­gă­torii de somitățile politice acreditate.

2. Referința republicană e activismul pre­ședintelui Andrew Jackson (1767-1845), fondator al Partidului Democrat. Trump nu e un republican și, la drept vorbind, nici un om de dreapta. E un populist prag­matic și vizionar care bruschează con­sensul la toate nivelele, inclusiv po­litică externă. E de sperat că Trump va pu­ne capăt imperialismului umanitar ame­rican care dă politica externă (și cri­zele) Statelor Unite de cel puțin 30 de ani, atât sub administrații republicane, cât și democrate.

3. Oferind Uniunii Europene pretextul mult așteptat pentru o eroare istorică: dis­tanțarea de structurile NATO. Aș fi mai îngrijorat de planurile de autonomie mi­li­tară ale UE decât de presiunile lui Trump. UE crede că poate construi un sis­tem defensiv, dovedind, în același timp, că nu își poate controla frontierele. Lăsând la o parte iluziile euro-centrice, o Uni­u­ne Europeană decuplată de Sta­te­le Unite și Marea Britanie va afla curând că e foar­te slabă în fața Rusiei. Cine cau­tă pro­ble­me rusești le va găsi mai ușor în poziția strategică a UE decât în aven­tu­ri­­le președintelui Trump cu agenți ruși în taxiuri cu lu­mi­ni­le stinse și hoteluri deca­dente.

4. NATO va fi bine, thank you, dacă toată lumea își plătește co­tizațiile și nimeni nu se apucă de structuri paralele în Europa.

5. În limba engleză. Și cu maximum de realism. PPE nu are motive să joace pe re­frenele anti-Trump, intonate in­ter­mi­na­bil de stânga europeană. Un pic de cu­raj n-ar strica. În fond, Trump nu are ni­ciun interes să provoace relații proaste cu dreapta și cu Occidentul european. De la stânga, știm că Trump nu a făcut și nu poate face decât greșeli. Din realitate, știm că Trump nu a făcut nimic im­pu­ta­bil în relațiile cu dreapta europeană. Iar realitatea trebuie să aibă prioritate.

6. Decizia lui Trump a fost necesară. Ame­rica s-a întors acolo de unde plecase în condiții penibile. Problema e deci să ne ocupăm de adevărata problemă. Iar adevărata problemă a fost bâjbâiala ne­verosimilă a echipei Obama-Kerry. Pa­si­vi­tatea și inconsecvența politicii ame­ri­ca­ne în Orientul Mijlociu au micșorat sta­tura Americii și au așezat Rusia în capul mesei. Trump a corectat un dezechilibru grav. O mulțime de lideri și mișcări nu toc­mai binevoitoare au aflat, de la Da­masc la Beijing și Moscova, că vacanța și vorbele goale s-au terminat.