Soldații ruși și bieloruși au început joi în vestul Belarusului ample manevre militare comune care se vor desfășura pe durata a 10 zile.
Șase vase de război ale flotei ruse se îndreaptă marți spre Marea Neagră pentru exerciții militare, anunță agenția rusă Interfax, citată de Reuters.
Exercițiile militare ale NATO în Marea Neagră, convenite la Summitul de la Varșovia din iulie 2016, nu au nicio legătură cu ideea așa-numitei flote a Mării Negre, a precizat miercuri președintele bulgar Rumen Radev, pe pagina sa de Facebook, potrivit novinite.com.
Armata americana va transfera din Germania in Romania un sistem de aparare antiracheta Patriot. Sistemul va fi folosit in cadrul unui exercitiu NATO care se va desfasura la inceputul lui noiembrie, informeaza Reuters citandu-l pe generalul Timothy McGuire.
Trupele ruse staţionate în Transnistria participă la alt exerciţiu militar în regiunea separatistă moldoveană, potrivit agenţiei de ştiri locale, citată de Associated Press. Republica Moldova a denunţat aceste manevre drept ilegale.
Rusia a demarat luni exercitii militare in zona de granita cu Ucraina, in peninsula Crimeea si in Caucazul de Nord, la mai putin de doua saptamani dupa ce a efectuat alte manevre de amploare, scrie AFP.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an