Consiliul Legislativ atrage atenția că modificarea încalcă tratatele internaționale în care România este parte, cum ar fi Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei. Curtea Supremă spune că se încalcă deciziile CCR iar Asociația Magistraților spune că măsura denotă tratament preferențial față de celelalte profesii din Justiție.
PSD se pregătește de prezidențiale, dar în stilul propriu: umblă la acele prevederi ale legii electorale care-i vor înlesni măsluirea votului. Printre altele, se modifică lista instituțiilor în care este interzisă campania electorală, prin scoaterea școlilor de pe lista de interdicții, și situația urnei speciale.
Comisia parlamentară specială pentru legile justiţiei, condusă de Florin Iordache, fost ministru al Justiției, autor al OUG 13, începe, miercuri, dezbaterile pentru modificarea Codului penal, a Codului de procedură penală şi a Codului de procedură civilă.
Proiectul legii privind alternativele de executare a pedepselor cu închisoare mai mici de 5 ani, ca detenția la domiciliu și de weekend, a fost adoptat de plenul Camerei Deputaților. Legea va merge la președintele Klaus Iohannis spre pomulgare.
Proiectul de modificare a Codului de procedură penală depus miercuri de deputatul PSD Florin Iordache la comisia specială pe care o conduce prevede că probele infracțiunilor care nu privesc fapta pentru care se face dosarul de urmărire penală trebuie distruse în termen de 30 de zile.
Klaus Iohannis a declarat joi că este inadmisibil ca unele modificări ale Codurilor penale să fie făcute cu destinație pentru unele persoane care se află în conducerea Parlamentului.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an