Prim-ministrul moldovean Pavel Filip și omologul său din România Mihai Tudose - membri ai aceleiași familii politice - spun că schimbarea sistemului electoral din Republica Moldova este binevenită. Tudose plusează: el este indignat de ”distorsionarea realității care a ajuns la Bruxelles”.
PPE dezaproba adoptarea sistemului electoral mixt votata de majoritatea parlamentara din Republica Moldova și spune că încalcă recomandările Comisiei de la Venetia, se arata intr-un comunicat al PPE, citat de Hotnews.ro.
Premierul Mihai Tudose a afirmat, marţi, în cadrul întrevederii pe care a avut-o cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, referitor la lupta împotriva corupţiei, că orice iniţiativă legislativă se va face după consultarea prealabilă a tuturor celor implicaţi, a societăţii civile, Ministerul Justiţiei fiind însărcinat să pună în aplicare deciziile Curţii Constituţionale, au declarat pentru News.ro surse oficiale.
Cei cinci diplomați ruși expulzați din Republica Moldova erau spioni GRU care recrutau luptători pentru insurgența sprijinită de Moscova în estul Ucrainei, au declarat marți o sursă guvernamentală și două surse diplomatice pentru Reuters.
Parlamentul de la Chisinau a votat vineri pentru a doua oara ieri, un Protocol de amendare a Acordului dintre Guvernele Romaniei si Republicii Moldova privind cooperarea in domeniul militar, ce fusese respins de presedintele Igor Dodon, informeaza Radio Chisinau, acum obligat să-l promulge.
Moscova a expulzat cinci diplomati moldoveni, in replica la o masura similara luata de Chisinau luni, a anuntat Ministerul rus de Externe. MAE rus a precizat ca cei cinci angajati ai misiunii diplomatice moldovene de la Moscova au primit ordin de a parasi Rusia in termen de trei zile.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an