victime

Marş al tăcerii / La un an de la #Colectiv, nu s-a schimbat nimic esenţial. Deficienţele grave se menţin

E.b. | 30.10.2016

A trecut un an de la incendiul din Colectiv, care a curmat 64 de vieţi, iar peste 160 de oameni au fost răniţi. Odată cu această imensă tragedie, au ieşit la iveală nereguli grave la instituţiile statului. Victimele incendiului din clubul Colectiv sunt comemorate azi, printr-un marş al tăcerii.

Decontarea tratamentelor / Dacian Cioloș se întâlnește cu victime ale tragediei de la Colectiv

E.b. | 28.10.2016

Premierul Dacian Cioloș va avea vineri dimineață o întâlnire cu victime ale tragediei de la Colectiv, dar și cu rude ale celor răniți în incendiul de anul trecut.

Justiţie / După un de la tragedia din Colectiv, trei dosare penale, dar niciunul nu se judecă pe fond

E.b. | 28.10.2016

În urma tragediei petrecută la Clubul Colectiv (30 octombrie 2015), procurorii au deschis trei dosare penale. Niciunul dintre acestea nu se judecă pe fond. Două dosare sunt în faza de cameră preliminară, iar unul s-a întors la procurorii DNA, pentru refacerea rechizitoriului.

Operaţiuni militare / Amnesty: Coaliţia anti-ISIS nu a luat măsuri suficiente pentru a evita victimele civile

E.b. | 26.10.2016

Coaliţia internaţională condusă de Statele Unite care luptă împotriva organizaţiei Statul Islamic nu a luat suficiente măsuri de precauţie pentru a evita victimele civile în Siria şi a subestimat impactul operaţiunilor sale asupra civililor, a anunţat marţi organizaţia Amnesty International, citată de Reuters.

Nobel pentru pace / Presedintele Columbiei doneaza victimelor FARC banii castigati in urma premiului Nobel

Vlad Toma | 10.10.2016

Juan Manuel Santos, presedintele Columbiei, a anuntat ca va dona victimelor razboiului civil dintre statul coluimbian si FARC banii pe care ii va primi din partea Comitetului Nobel in urma castigarii premiului Nobel pentru pace.

Alep / Un tata a murit tinandu-si copilul la piept - o noua imagine a imensei drame din Siria

E.b. | 26.09.2016

Sute de activisti si voluntari au postat pe retelele de socializare imagini cumplite din orasul Alep, dupa un weekend in care a fost zguduit de bombardamente.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22