De același autor
Andrei Pleşu, într-un interviu acordat publicaţiei Adevărul, a făcut mai multe declaraţii despre oamenii politici şi situaţia politică din România din vremea în care a fost ministru de Externe al României (de la sfârşitul lui decembrie '97 până la sfârşitul lui decembrie '99). Pleşu vorbeşte despre vizita Papa Ioan Paul al II-lea în România şi omul care era Papa, despre Petre Roman şi negocierile pentru guvernul Stolojan şi despre preşedintele Băsescu şi declaraţiile pe care le-a făcut la adresa Casei Regale şi, nu în ultimul rând, despre Emil Constantinescu.
Petre Roman
Despre cum a reuşit Petre Roman să-l convingă pe Andrei Pleşu să rămână în politică
„Când a căzut Guvernul Roman în 1991, Petre Roman a participat la negocierile pentru Guvernul următor - Guvernul Stolojan. Ion Iliescu, dintr-un motiv sau altul, l-a consultat. Aşa se face că, la un moment dat, mi-a dat un telefon şi mi-a spus că, dacă vreau să rămân în Guvern, el mă va propune pentru Externe. Eu tocmai demisionasem din postul de ministru al Culturii. Pentru a nu spune un „Nu" brutal, am ales o variantă soft: „Petre, nu vreau să mai rămân la Guvern. Dar dacă vei mai fi vreodată prim-ministru (ceea ce, în acel moment, nu era plauzibil), mai vorbim". Petre Roman nu a mai ajuns niciodată prim-ministru, dar când m-a sunat să mă solicite în locul lui Severin mi-a amintit de această conversaţie şi... am ales să-mi ţin promisiunea.“
Despre cum l-a susţinut Petre Roman pe Andrei Pleşu ca să ajungă ministrul de Externe în perioada decembrie '97 - decembrie ’99
„După cum ştiţi, ministru de Externe, după alegerile din 1996, a fost numit Adrian Severin, din partea unuia din partidele de guvernământ, respectiv PD-ul lui Petre Roman. Apoi a intervenit scandalul pe care vi-l amintiţi poate - cu „Lista lui Severin". El a trebuit să plece şi Roman m-a sunat şi mi-a propus să preiau postul. Iar eu am avut slăbiciunea să accept. Într-un fel, m-a tentat. Un amestec de vanitate, politeţe, sentiment al datoriei şi naivitate. Mi-a fost greu să refuz. Există un episod anterior care, eventual, să justifice această opţiune (nu prea bine primită, cred, în partid, pentru că într-un partid toată lumea vrea recompense şi nu înţelege să lase „demnităţile" unor inşi din afară). Dar Petre Roman m-a susţinut eficient, iar Emil Constantinescu a fost imediat de acord.“
Emil Constantinescu
Despre vizita lui Emil la Washington
Vizita de atunci la Washington n-a fost o reuşită. Domnul Constantinescu a vorbit de trei ori mai mult decât Bill Clinton, deşi interesul nostru ar fi fost să colecţionăm mai ales declaraţii favorabile ale preşedintelui american.
Despre paranoia lui Constantinescu
Apropo: domnul Constantinescu consideră că mineriadele de la începutul anului 1999 au fost o încercare a Rusiei de a-l debarca pentru atitudinea sa pro-SUA şi pro-NATO.
Mă declar depăşit de anvergura geopolitică a acestei ipoteze! No comment!
Despre promisiunea pe care Emil Constantinescu a făcut-o ruşilor, fără ştiinţa Armatei şi a Ministerului de Externe, de a le acorda drept de survol
“Vă daţi seama? A venit în apartamentul meu primul-ministru rus! Iar, în urma discuţiilor, eu i-am promis că vom acorda drept de survol avioanelor ruseşti. Şi în timp ce eu, ca preşedinte şi ca şef al Armatei, îmi iau acest angajament faţă de primul-ministru rus, vii dumneata şi decizi contrariul. Mă fac de râs!” Ceea ce auzeam mi se părea uluitor. Nu aveam decât o soluţie: demisia. L-am sunat şi pe Constantin Degeratu, care, solidar, a fost de acord să demisionăm. Numai că, între timp, l-a sunat pe Emil Constantinescu doamna Albright şi l-a felicitat pentru respingerea survolului.
Despre “garanţiile de securitate” pe un şerveţel, pe care Emil Constantinescu le-a primit de la Jacques Chirac
Emil Constantinescu a vrut să contracareze această obiecţie şi, după nu mai ştiu ce summit, mi-a spus, victorios: „Am proba că ni se dau garanţii de securitate!”
“Cum aşa? Cum arată?” A băgat mâna în buzunar şi a scos un şerveţel, ca ăla al lui Churchill de la Yalta, pe care Jacques Chirac îi scrisese, la cerere, că România e o ţară prietenă, căreia Franţa îi va fi totdeauna alături. Pentru preşedintele nostru, acest şerveţel era o garanţie de securitate. Nu vreau să-mi închipui ce-o fi gândit „Jacques” când i s-a cerut un asemenea „angajament”.
Despre închipuirile lui Emil Constantinescu
Problema nu e că domnul Constantinescu era idealist, uneori fantast şi mereu preocupat de efigia proprie. Problema e că se credea un pragmatic.
Despre promisiunea ruşilor faţă de preşedintele României, pe atunci Emil Constantinescu, privind trupele din Transnistria
Ne-a povestit preşedintele Emil Constantinescu că i-au promis, la un moment dat, acordul formal de retragere a trupelor din Transnistria, la o masă, tot aşa, de taină, de ziua domnului Constantinescu – „Astăzi e ziua lui Emil Ivanovici, hai să retragem…”.
Teodor Baconschi
Despre Teodor Baconschi, printre cei care au înlesnit vizita Papei Ioan Paul al II-lea, în 1999, în România
„Trebuie spus că a contat foarte mult că era ambasador la Vatican Teodor Baconschi (n.r. - actualul ministru de Externe al României). A făcut, cu formaţia sa de teolog, o bună priză cu locul. Vedeau pentru prima dată venind din Est un tip cu care se putea purta un dialog de substanţă. Rolul lui în pregătirea vizitei a fost important.“
Radu Vasile
Despre Radu Vasile şi modul lui de a se comporta cu interlocutorii străini
Păi avea, de pildă, un fel (pitoresc) de a expedia repejor orice convorbire cu interlocutori străini, începând cu „What's the problem?" şi terminând cu „No problem!". Evident, simplific. De neuitat e însă, pentru mine, audienţa pe care i-am cerut-o în vara lui 1999. Voiam să demisionez de la Externe. Îmi pregătisem o argumentaţie bine articulată, pe care urma să o debitez, solemn, dinaintea primului-ministru.
Despre demisia lui Radu Vasile, în 1999, din funcţia de prim-ministru în contextul propriei dorinţe a lui Pleşu de a demisiona de la Ministerul de externe
Aveam în cap un discurs pe puncte. Punctul 1: „Domnule prim-ministru, am venit să-mi prezint demisia". Răspuns prompt: „Ce vorbeşti? Şi tu? Că şi eu vreau să plec!". Vă daţi seama că tot discursul meu a devenit ridicol. Am început să bălmăjesc partitura pe care, în mod normal, trebuia să o aud de la el: „Staţi puţin! Sunteţi, totuşi, prim-ministru! Nu puteţi demisiona chiar aşa!" etc. etc. „Nu" - zice - „Gata! Mi-a ajuns!" Şi apoi: „N-ai un post de ambasador? Mi-ar conveni Luxemburg!"
Despre meritele pe care şi le-a arogat Radu Vasile în ceea ce priveşte susţinerea lui politică faţă de vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România anilor 1999
„Nu se poate nega că spiritul său de cooperare a contat. Nu uitaţi că în guvern, ca şi în istoria noastră recentă, există o consistentă linie greco-catolică (de la Corneliu Coposu şi Doina Cornea la Decebal Traian Remeş).“
Traian Băsescu
Despre preşedintele Băsescu şi declaraţiile pe care le-a făcut la adresa Casei Regale
„Nu se poate să te vizitezi cu Regele Cioabă, să dănţuieşti cu Bercea Mondial, să frecventezi emisiunile lui Dan Diaconescu şi să-l năşeşti pe bietul Paul de Hohenzollern şi, în acelaşi timp, să te răfuieşti, ignar, cu Regele Mihai. E de neînţeles. Preşedintele e liber, fireşte, să aibă ce păreri vrea. Dar funcţia lui nu-i permite să facă din idiosincrasiile proprii o politică de stat. Ca să nu mai spun că tot felul de caraghioşi din PDL s-au simţit obligaţi să danseze, servil şi mediocru, pe muzica lui.“
Despre atitudinea preşedintelui Băsescu faţă de Casa regală încă din timpul primului său mandat prezidenţial
„Prin ianuarie 2005 a primit, din partea Regelui, o invitaţie la masă. Mi-a fost imposibil să îl conving să se ducă! E, în alcătuirea lui, o componentă plebee, care îl avantajează în planul sincerităţii, dar îl face, totodată, să fie un campion al bâtei în baltă. În plus, lui Băsescu nu îi place deloc să i se spună că a greşit. Dimpotrivă. Preferă să îngroaşe greşeala până la grotesc. Dar v-am spus deja prea multe. Vă rog să mă lăsaţi să mă opresc aici. Altfel, îmi sabotaţi memoriile...“
Papa Ioan Paul al II-lea
Despre Papa Ioan Paul al II-lea şi despre dorinţa sa de a vizita România
"Papa Ioan Paul al II-lea avea o explicabilă, dar autentică deschidere către Europa de Est.''
„Era un om de mare anvergură. Cu o viziune foarte neconvenţională cu privire la relaţia dintre confesiunile creştine şi dintre religii în general.“
Oscar Luigi Scalfaro
Despre preşedintele de atunci al Italiei, Oscar Luigi Scalfaro
„Era un om în vârstă, era în politică de 40 de ani, dar nu era încă contaminat de relele politicii. Era un om viu, înţelept, afabil...“
„Dar trebuie să spun că era extrem de cultivat şi era un excelent vorbitor. Între altele, era un mare cititor de Cioran.“
 - Copy.jpg)
Comentarii 0