Alin Simota, fost vicepreședinte al PNL Hunedoara, a fost dat marţi în urmărire naţională şi în consemn la frontieră după ce instanța a admis marți contestația procurorilor față de hotărârea de eliberare a omului de afaceri care executa o condamnare la doi ani de închisoare.
Guvernul a aprobat astăzi modificarea legii privind azilul, transpunand astfel total directiva europene privind procedurile de azil și directiva privind stabilirea standardelor pentru primirea solicitanților de protecție internaţională.
Corpul de control al premierului Dacian Ciolos va face un control la Administratia Nationala a Penitenciarelor (ANP), in urma unei solicitari facute de ministrul Justitiei Raluca Pruna, transmite ziare.com
Guvernul a adoptat o ordonanta care scoate plagiatele demnitarilor din analiza Consiliului National de Etica. De altfel, componenta acestui for - care i-a scapat de plagiate atat pe Victor Ponta, cat si pe Gabriel Oprea - a fost revocata la inceputul lunii decembrie de ministrul Curaj.
Procurorii militari au solicitat avizul preşedintelui Klaus Iohannis pentru urmărirea penală a lui George Homoştean, fostul ministru de Interne comunist din perioada 1978-1987, pentru acuzaţia de complicitate la infracţiuni contra umanităţii, în dosarul în care este anchetată moartea disidentului Gheorghe Ursu, informează gandul.info.
Alina Gorghiu, co-președinte PNL, a declarat că va cere Guvernului să modifice, prin ordonanță de urgență, legea privind alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin. Primul-ministru consideră că nu poate adopta o asemenea decizie. Reacția Alinei Gorghiu face trimitere la ”stradă” și la o promisiune a lui Cioloș.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an