Gabriel Liiceanu

Am semnat și eu, ca mulți alții, după cea de a doua condamnare penală a lui Dragnea, scrisoarea societății civile prin care se cerea demisia acestuia din funcția de președinte al Camerei Deputaților. Am semnat-o, fără să fiu convins că eliminarea lui din funcțiile publice ar rezolva în mod radical problemele României de azi.

Ne-am fi așteptat ca după 1989 să i se ridice Doinei Cornea o statuie a recunoștinței noastre, una care să apere puținele legende ale rezistenței şi bruma de demnitate dobândită prin numele celor câțiva care, în singurătatea curajului lor, au îndulcit batjocura şi umilinţa la care ne condamnase regimul lui Ceaușescu.

Stiu ca astazi ar urma sa fie "judecata" de catre Consiliul de onoare al Ordinului "Steaua Romaniei", asemeni "faptei unui raufacator", declaratia pe care domnul Cristian Preda (Cavaler al Ordinului) a facut-o in calitatea sa de europarlamentar independent, in plenul Parlamentului European (PE) la 29 noiembrie 2017, recurgand la faimoasele "interventii de un minut".

Vreau să vă spun povestea Izabelei.

Mi-am trăit copilăria și tinerețea într-un cartier bucureștean locuit de familii „mic-burgheze”. Asta nu m-a împiedicat să am gașca mea, care, așa cum îi stă bine oricărei găști adevărate, se ținea de tot felul de năzbâtii. Adevărul e că mai toți băieții ajunși la vârsta puberală încep să-și manifeste, ajutați de gașca de cartier, potențialul de derbedei.

Nu mai e timp de vorbe multe. Nu mai e timp de piruete literare. Când există conștiința comună a primejdiei, când ființa unui popor este amenințată așa cum e amenințată astăzi România, cuvintele trebuie să fie puține.

A murit în urmă cu câteva zile Tho­mas Kleininger. Era cu patru ani mai tâ­năr ca mine.

Un articol intitulat Adio, bătrâne asasin, deopotrivă eseu și document, apărut în Revista 22 din 2 octombrie 2017, a trecut complet ignorat de televiziuni și de comentatorii de presă.

Aceasta e forma completă a discursului pe care l-am pregătit pentru alocuțiunea mea de miercuri, 22 martie din Parlamentul European, calibrată pentru cele 10 minute care ne fuseseră anunțate cu câteva zile înainte.

Domnule Emil Constantinescu, Vă adresez aceste rânduri sub impresia celor întâmplate astăzi la Comisia de Învățământ a Senatului, unde a fost discutat și votat proiectul „Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului”, a cărui inițiativă înțeleg că ați avut-o în urmă cu câteva luni.

„Să ne reculegem în fața acestui cadavru, cadavrul conștiinței zdrobite.” Thierry Maulnier

Uitați-vă ce monștri s-au ridicat după acest potop al istoriei, cu noroiul șiroind de pe ei.

Liviu Dragnea a declarat la ultima conferință de presă că respectă dreptul românilor de a manifesta, dar le sugerează totodată să nu devină victimele „mașinăriei de manipulare și dezinformare”, despre care a afirmat că „nici nu știe dacă își are originea în țară”.

Noica nu obosea să ne spună că trăinicia unei case ține de calitatea materialului din care e făcută. Care e calitatea cărămizilor din care înalți o casă?

A murit Fidel Castro. „Ultima mare figură politică a secolului 20”, a clamat stânga planetară prin guri de președinți de stat, de prim-miniștri, de scriitori, de fotbaliști, de idealiști nevindecați și nevindecabili după suta de milioane de morți sacrificați pe altarul comunismului în al 20-lea secol de la Cristos încoace.

Duminică, în ultima zi a Târgului de Carte „Gaudeamus”, terminasem lansarea la volumul recent apărut al lui Lucian Boia, Un joc fără reguli.

Odată ajuns jos, la picioarele scării, Traian Băsescu a redevenit ceea ce pesemne fusese înainte de a începe urcușul: un contorsionist.

În fiecare zi, de 26 de ani, îmi spun că nimic din toate câte se petrec în țara noastră nu trebuie să mă mai mire. Și totuși nu contenesc să mă mir. Imposibilul devenit posibil la noi sub forma lucrurilor strigătoare la cer – grotești, obscene sau abjecte pur și simplu – mă ia mereu prin surprindere. Și, de fiecare dată, mă întreb dacă mai există o asemenea țară pe lume.

Când un orb vrea să se bată cu tine, te trage în pivniță. În pivnița orbului am fost trași cu toții în acești 26 de ani ai „tranziției”.

Cu zece zile înainte de alegerile locale din 5 iunie, la sediul Grupului pentru Dialog Social a avut loc o întâlnire cu candidații la primăria capitalei din partea PNL-ului și USB-ului, domnul Cătălin Predoiu și domnul Nicușor Dan.

Dacă în ultima vreme se revine mereu asupra acestui subiect, al Catedralei „Mântuirii Neamului”, înseamnă că tema ascunde în ea ceva grav, ceva așezat dincolo de patimi, de opțiuni de existență sau de judecăți aleatorii.