Insula pe care am locuit cu Thomas Kleininger

A murit în urmă cu câteva zile Tho­mas Kleininger. Era cu patru ani mai tâ­năr ca mine.

Gabriel Liiceanu 14.11.2017

De același autor

Parcă mai adineauri (în 1977) am început să traducem, găz­duiți într-un sat de lângă Ti­mi­șoa­ra, la clinica de psihiatrie din Gătaia, de niște generoși prieteni psihiatri, pri­mul volum de Heidegger din cul­tura română: Originea operei de artă. Aventura noastră era oricum ne­bu­nească și era firesc să înceapă acolo, „în mijocul nebunilor“, cum ne plă­cea să spunem. Cu vremea, s-a do­ve­dit că „nebunii“ erau mai aproape de cumințenia minții, în timp ce ade­vă­rații nebuni rămăseseră afară.

 

Aveam 30 și ceva de ani. („Adi­ne­a­uri.“ Totul în viața noastră s-a pe­tre­cut adineauri. Adevărul e că nu exis­tă, când ne uităm îndărăt, decât tim­pul recent.) Vreme de zece ani, aproa­pe zi de zi, ne-am întâlnit la mine aca­să, în Intrarea Lucaci, ca doi func­ționari conștiincioși: de la 10 di­m­i­nea­ța la 10 seara. Nu mai eram prieteni. Deveniserăm rude. Timp de zece ani, Thomas a făcut parte din familia mea. Am tradus împreună trei volume din Heidegger. Eram fericiți. Ne instalam pe o insulă numai a noastră, pe care nimeni altcineva nu putea pune pi­cio­rul. Se numea Insula Heidegger-în-limba-română. Pentru noi era o in­su­lă extrem de importantă. Nu semăna cu nicio insulă din lume. Deși se afla în apele teritoriale românești, pe ea nu flutura steagul cu secera și cio­ca­nul. Era ducatul nostru, rezervația noastră, era un teritoriu autonom. Ce se petrecea acolo? Cu ce se înde­let­ni­ceau unicii ei locuitori? Aș spune că se căzneau să aducă în țara lor o „pi­ramidă din Egipt“ (căci asta însemna Heidegger în istoria gândirii), pe care mai niciun român nu ajunsese s-o va­dă vreodată. Făceam un transplant cul­tural care lărgea hotarele limbii ro­mâne. A durat câțiva ani discuția cu autoritățile pentru ca „piramida Hei­degger“ să poată intra, în sfârșit, în țară... (În 1982 a apărut primul vo­lum.) Acum ea face parte firesc din pei­sajul cultural al României.

 

După ᾽90 am început să ne vedem din ce în ce mai rar. Insula noastră a fost colonizată (au venit pe ea „tinerii heideggeriologi“). Treptat, ea a de­ve­nit un arhipelag și atât Thomas, cât și eu ne-am găsit alte rosturi de viață. În fapt, ne-am despărțit. Ne ținuse la­olaltă vraja isprăvii noastre comune, lupta pe care o duseserăm împreună la granița dintre două limbi.

 

Plecarea lui Thomas, precum plecarea oricui face parte din edificiul afectiv al vieții noastre, mă împuținează. Și pentru că totul s-a petrecut adi­neauri, pentru că toți suntem timpul contras al trecerii noastre prin lume, prin plecarea lui Thomas am pierdut una dintre cele mai frumoase vârste ale vieții mele.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2018 Revista 22