Pe aceeași temă
Strategia și abordările Uniunii Europene față de țările Parteneriatului Estic, inclusiv Republica Moldova, sunt foarte clare. Acordul de Asociere cu UE prevede în mod expres necesitatea asigurării stabilității regionale. În situația în care Ucraina este destabilizată din cauza conflictului pe care îl are cu Federația Rusă, Republica Moldova este tratată cu o anumită indulgență de către structurile UE. În acest context, chiar dacă autoritățile moldovene comit grave abateri de la propriile angajamente, oricum, UE caută să-și onoreze promisiunile privind suportul financiar pentru Republica Moldova. Singura modalitate la care poate recurge pentru a nu descuraja și pierde clientul, potențial furnizor de instabilitate și bătăi de cap suplimentare pentru UE, este să condiționeze suplimentar acordarea ajutorului financiar promis. Evident, asta stârnește emoții și interpretări la Chișinău și e clar de ce. Procentajul susținătorilor integrării europene a scăzut de la 70-75% la numai 40-45% după ce la guvernare au venit formațiunile care au pretins că promovează integrarea europeană. De aici își trage seva și crește ca pe drojdii Partidul Socialiștilor (PS) al președintelui Igor Dodon, care promovează agendă eurasiatică, contrară celei europene și care este susținută într-o proporție mai mare de către cetățeni. Așadar, reiese că UE a oferit și intenționează să ofere și în continuare suport financiar masiv în detrimentul propriu.
Condițiile foarte precise puse de Parlament pentru a livra Chișinăului banii îi vor convinge pe cei de la putere, pe Plahotniuc, Candu, Dodon, să renunțe la a mai schimba sistemul electoral? Dodon și Candu anunță că nu vor ține seama de recomandări. Îmi amintesc că și în 2016 Guvernul Cioloș pusese niște condiții, de care peste câteva luni n-a mai ținut seama și a trimis banii din tranșa de împrumut acordată de România Republicii Moldova. Publicul nici măcar n-a băgat de seamă asta, era sfârșitul lunii august... Lumea se întorcea din vacanță, venea campania electorală. Nici cea mai mică emoție n-a avut premierul Cioloș ca să-și calce promisiunile. Credeți că acum va fi altfel?
Condiționările sunt precise, iar tranșele sunt eșalonate pentru ca UE să nu scape hățurile din mâini și să poată ține totuși situația sub un minim control, asigurându-se că mișcarea e în direcția dorită. Dorințele domnilor Dodon și Plahotniuc converg în sensul că ambii cred că schimbarea sistemului electoral le ridică șansele pentru un scor mai mare la viitoarele alegeri parlamentare. De aceea, ambii invocă dreptul suveran al autorităților moldovene de a pleda pentru un sistem electoral care le convine. Diferența este că Partidul Democrat (PD) este prins la colț, prins în menghină, forțat ca să implementeze reforme foarte dureroase și nepopulare, care nu au fost realizate în cei opt ani de când se află la guvernare. Iar impactul implementării reformelor nu poate ridica scorul PD, partid demolat practic de reputația extrem de proastă pe care și-a creat-o. Deci, calculul PD este că, dacă tot nu poate evita implementarea reformelor condiționate de suportul financiar al partenerilor de dezvoltare, atunci măcar să schimbe regulile de alegere a Parlamentului, astfel încât să poată folosi nestingherit tot arsenalul de mijloace financiare, mediatice și administrative pentru a-și asigura un scor cât mai bun. Evident, asta înțeleg structurile europene, mai ales Comisia de la Veneția, care spune că nu e recomandabil să se procedeze așa. În cazul domnului Dodon situația e diferită. Partidul Socialiștilor, pe care îl controlează, a devenit unul dominant, iar teoria spune că partidele mari, dar mai ales cele dominante sunt beneficiarii exclusivi ai aplicării sistemelor electorale majoritare. Din aceste considerente nu văd de ce domnii Plahotniuc și Dodon ar accepta să renunțe la ceea ce le este absolut necesar primului și extrem de convenabil celui de al doilea. În privința reacției UE la schimbarea sistemului electoral, cred că ea va fi similară celei din cazul Cioloș. De dragul menținerii stabilității, suportul financiar va fi totuși oferit Republicii Moldova. Dar acest lucru va avea repercusiuni serioase pe viitor.
E un mister nedezlegat pentru mine, de ce credeţi că Bucureştiul îl tot susţine pe Plahotniuc, chiar şi după ce acesta l-a făcut preşedinte pe prorusul Dodon? Oare e posibil să fie ceva adevărat din zvonurile potrivit cărora Plahotniuc șantajează importanţi demnitari români cazaţi la Hotelul „Nobil“, pe care-l deține, şi care ar fi fost filmați beneficiind de anumite servicii? Oare asta ar putea să explice măcar şi parţial politica externă a României față de Moldova? Străini informaţi despre treburile de la Chișinău îmi spuneau din vârful buzelor că Bucureştiul e prizonierul lui Plahotniuc, e pasiv în această afacere, cu alte cuvinte ar fi un fel de victimă. Vă întreb dacă acesta este modul de operare al mafiei din Moldova postsovietică?
În Republica Moldova a fost dezvoltată o întreagă mitologie despre metodele utilizate de domnul Plahotniuc pentru a-și atinge scopurile. Eu nu pot spune ce e adevărat și ce nu e adevărat din ceea ce se spune despre domnul Plahotniuc și metodele sale. Ceea ce pot spune este că domnia sa recurge la metode neortodoxe. Nu există niciun fel de temeiuri doctrinare, logice sau de altă natură pentru ca deputații independenți din Găgăuzia, promotori fervenți ai integrării eurasiatice, să se declare susținători ai Partidului Democrat, al domnului Plahotniuc, care pretinde că este principalul promotor al integrării europene a Republicii Moldova. La fel e și în cazul celor două treimi dintre parlamentarii comuniști, care mai deunăzi vehiculau argumente privind necesitatea integrării eurasiatice, iar peste noapte au devenit promotori ai integrării europene, alături de PD. Singura explicație valabilă este cea exprimată public de câțiva deputați și primari care au avut curajul să vorbească despre presiunile de șantaj și mituire la care au fost supuși. De la metodele respective până la cele la care faceți referință nu e o cale atât de lungă. Dar despre ceea ce nu știu nu pot vorbi.
Experți occidentali serioși afirmă tot mai apăsat că Plahotniuc și Dodon colaborează la lumina zilei, că au un fel de cartel politic, unul pro-Vest, altul pro-Est. Dar ce urmăresc ei? Care sunt obiectivele lor?
Nu doar experții occidentali, ci și o bună parte a experților și observatorilor din Republica Moldova cred că domnii Plahotniuc și Dodon și-au distribuit rolurile într-un joc politic pus la cale de comun acord. Mai mult, se crede că, dacă eurasiaticul Dodon n-ar fi existat, atunci proeuropeanul Plahotniuc ar fi trebuit să-l inventeze. Drept argument, în acest sens, este invocat suportul mediatic enorm pe care media-holdingul domnului Plahotniuc i l-a oferit domnului Dodon, asigurându-i victoria la prezidențiale din 2016 împotriva candidatului proeuropean Maia Sandu. Relația domnilor Dodon și Plahotniuc are o istorie mai lungă și își trage rădăcinile din perioada guvernării comunistului Vladimir Voronin. Opinia publică a aflat lucruri picante despre această relație și nu de la te miri cine, ci chiar de la domnul Marian Lupu, pe care domnul Plahotniuc l-a înlocuit recent la conducerea PD. Apoi, nimeni altul decât domnul Dodon a salvat așa-zisa guvernare proeuropeană, controlată de domnul Plahotniuc, atunci când, în martie 2012, a asigurat cu voturile grupului său parlamentar alegerea șefului statului, a președintelui Timofti. Altminteri, alegerile parlamentare anticipate deveneau inevitabile, iar revanșa Partidului Comuniștilor (PC) era foarte probabilă. Așa că domnul Dodon are merite incontestabile în fața domnului Plahotniuc, iar cartelul politic are sens. Distribuirea rolurilor pe segmentele proeuropean și, respectiv, eurasiatic are menirea creării unui fel de echilibru în beneficiul membrilor cartelului, în care domnul Plahotniuc să-și revendice în fața UE rolul de stavilă în calea tăvălugului socialist al domnului Dodon, iar, pe de altă parte, domnul Dodon să se justifice în fața susținătorului său – Vladimir Putin - de ce nu-și poate îndeplini promisiunile gratuite pe care i le-a făcut în schimbul sprijinului electoral prin transfer de imagine etc. Acest gen de echilibru este întrevăzut de un șir de experți ruși, care admit că Rusia ar fi mulțumită dacă Republica Moldova ar fi menținută pe linia de plutire datorită suportului anual de 300-400 de milioane de euro din partea UE, iar controlul real asupra situației din țară ar fi menținut de către Rusia prin intermediul domnului Dodon. Mai pe scurt, formula echilibrului în Republica Moldova este ca EU să plătească, iar Rusia să controleze.
„Implicarea domnului Băsescu în politica din Republica Moldova poate avea un impact semnificativ, în special în privința consolidării segmentului politic unionist, care este unul foarte fărâmițat. (...)Se consideră că domnul Băsescu are credibilitatea și autoritatea de a deveni un centru de atracție pentru formațiunile cu viziuni unioniste, transformându-le într-o mișcare robustă.“
Este atât de important pentru Plahotniuc și Dodon ca să schimbe sistemul electoral? Ce urmăresc ei prin această schimbare?
Argumentele oficiale pe care ni le servesc domnii Plahotniuc și Dodon în favoarea schimbării sistemului electoral se referă la necesitatea responsabilizării deputaților, aducerea acestora mai aproape de alegători prin alegerea a jumătate dintre aceștia în circumscripții uninominale. De fapt, ambii urmăresc maximizarea rezultatelor electorale pentru formațiunile pe care le controlează și minimizarea rezultatelor formațiunilor megieșe. Domnul Dodon, spre exemplu, ne spune explicit că trecerea la sistemul mixt este garanția obținerii majorității absolute de către Partidul Socialiștilor la viitoarele alegeri parlamentare din 2018. Și ar avea dreptate dacă ar avea siguranța că alegerile ar fi libere și corecte. El ne spune că, întrucât PS a devenit partid dominant cu un rating de peste 40%, atunci în circumscripția națională ar putea obține jumătate din mandate, iar în circumscripțiile uninominale, datorită ușurinței cu care ar obține majorități relative, ar putea obține victorii în peste 60-70% de circumscripții. Aici e relevant recentul exemplu al partidului președintelui francez, Emmanuel Macron, care a obținut în circumscripțiile uninominale doar aproximativ 30% din voturile cetățenilor, dar tocmai 60% din mandate. Așa funcționează uninominalul relativ! Pe de altă parte, susținătorii Partidului Democrat al domnului Plahotniuc promovează ideea contrară – că doar mixtul poate stăvili elanul socialiștilor, menținându-i sub 50%, adică sub majoritatea simplă de mandate. De ce cred asta democrații domnului Plahotniuc? Pentru că, zic ei, nimeni, nici măcar Dodon, nu dispune de potențialul financiar, mediatic și administrativ de care dispune PD. De fapt, democrații ne spun că mizează pe potențialul de distorsionare a procesului electoral liber și corect. Altminteri este imposibil ca un partid cum e PD, cu un rating real de 10-15%, să învingă un partid cum e PS, cu un rating real de aproximativ 40-45%. Pe de altă parte, oricine se poate întreba: cât de realist este ca un handicap de aproximativ 30% să poată fi recuperat prin metodele practicate de PD? Doar nouă, cetățenilor, de fapt ni se spune: închideți-vă ochii și astupați-vă urechile, țineți-vă de nas, fiindcă doar astfel PD-ul proeuropean poate preveni victoria PS-ului eurasiatic. Și aici vine concluzia în conformitate cu regula terțului exclus: nu pot promotorii votului mixt – PD și PS - fi în același timp și beneficiari ai acestuia, și oponenți înverșunați, care să se învingă unul pe altul. Ei pot fi, deopotrivă, beneficiari ai votului mixt doar dacă au consimțit că, indiferent de rezultatele alegerilor, se vor înțelege, așa cum au demonstrat-o în cadrul recentelor alegeri prezidențiale și imediat după acestea.
Ce-ar trebui să facă opoziția democratică, antioligarhică și proeuropeană, Maia Sandu și Andrei Năstase, ca să dea peste cap calculele cooperativei politice româno-ruse, Plahotniuc-Dodon?
Problema trebuie privită mai larg. Cartelul Plahotniuc–Dodon are interesul să polarizeze foarte strict spectrul politic. Domnul Dodon își exprimă deschis pledoaria transformării Partidului Socialiștilor într-un pol de atracție exclusiv pentru cetățenii cu viziuni rusofile, eurasiatice. Pentru asta are nevoie de diminuarea potențialului concurenților săi direcți de pe segmentul eurasiatic – Partidul Comuniștilor al domnului Vladimir Voronin și partidul lui Renato Usatîi. În acest sens, Dodon insistă ca în circumscripția națională pragul electoral să fie de 6%, deși programul politic al PS propune un prag de 4%. Dodon procedează astfel în pofida faptului că Voronin l-a făcut politician, iar Usatîi l-a ajutat să devină șef de stat. Deci, partidele eurasiatice au partea lor de muncă pentru a nu admite schimbarea sistemului electoral. Pe celălalt segment, PD încearcă să submineze pozițiile partidelor emergente, proeuropene și antioligarhice. Maia Sandu și Andrei Năstase au experiența colaborării la prezidențialele din 2016. Ei s-au putut convinge că cea mai de succes acțiune a lor a fost cea care printr-o acțiune extrem de simplă a dat peste cap o campanie extrem de costisitoare, de zeci de milioane de euro, a PD, care s-a văzut nevoit să-şi retragă candidatul – Marian Lupu - pentru a nu se acoperi de rușine. Este adevărat că PD s-a răzbunat, lipsind-o pe doamna Sandu de victorie prin susținerea mediatică masivă a lui Dodon. Acest exemplu demonstrează că se poate lupta eficient dacă există înțelegere și colaborare. Trebuie doar să-și elaboreze strategiile și să găsească formele de aplicare a acestora la locul și momentul potrivit.
Ce potențial are Trăian Băsescu în Republica Moldova? Cum credeți că ar putea influența campania electorală din 2018, anul Centenarului Unirii, și rezultatul alegerilor parlamentare din Republica Moldova?
Domnul Traian Băsescu se bucură de simpatia și aprecierea cetățenilor moldoveni cu viziuni unioniste. Devenind președinte al României în 2004, domnul Băsescu a influențat determinant reluarea procesului de redobândire a cetățeniei românești de către basarabeni. Astfel, câteva sute de mii de oameni au obținut pașapoarte românești și posibilitatea de a se „integra individual“ în UE. De aceea, foarte mulți și-au cultivat și păstrează sentimentul de gratitudine față de domnia sa. Acest lucru se resimte plenar în cadrul alegerilor pentru Parlamentul Românei. De asemenea, domnul Băsescu este perceput drept primul politician român de cel mai înalt rang care s-a angajat deschis în promovarea ideii unioniste. Este adevărat că lansând la 27 noiembrie 2013 proiectul său de țară – reunirea Basarabiei cu România, el a menționat că proiectul respectiv este de suflet, în care nu va implica statul român. La fel, este adevărat că o jumătate de an mai târziu a renunțat public la acel proiect pe motiv că în Basarabia doar aproximativ 20% dintre cetățeni își doresc unirea. Dar pe fundalul recentelor analize ale unor analiști români, mă refer la cei de la Fundația Universitară a Mării Negre, că statul român niciodată n-a avut vreo politică elaborată în privința Republicii Moldova, demersul unionist al domnului Băsescu chiar pare a fi unul remarcabil. Mai cu seamă pe fundalul promisiunii președintelui Klaus Iohannis de a elabora o strategie pe termen mediu și lung privind doar „poziționarea României față de Republica Moldova astfel încât relația dintre cele două țări să devină mai performantă, mai pragmatică și mai previzibilă“. În aceste circumstanțe, evident, implicarea domnului Băsescu în politica din Republica Moldova poate avea un impact semnificativ, în special în privința consolidării segmentului politic unionist, care este unul foarte fărâmițat. Mai pe scurt, se consideră că domnul Băsescu are credibilitatea și autoritatea de a deveni un centru de atracție pentru formațiunile cu viziuni unioniste, transformându-le într-o mișcare robustă. Acum, când Partidul Liberal al domnilor Mihai Ghimpu și Dorin Chirtoacă, care atrăgea voturile unioniste, este în derivă, misiunea domnului Băsescu poate, în principiu, fi una de succes. Dar există și reversul medaliei, implicarea domnului Băsescu în politica moldovenească dă apă la moara politicii agresive antiromânești a socialiștilor domnului Igor Dodon. Și dacă ne gândim la proporții, atunci trebuie să presupunem că, reușind să consolideze aproximativ 20% dintre unioniști, domnul Băsescu, involuntar, va contribui la consolidarea unui segment eurasiatic și antiromânesc de aproape 50%. Deci efectele pot fi mai degrabă contrare celor dorite.
Interviu realizat de ARMAND GOȘU
