Pe aceeași temă
Corporaţiile cu adevărat mari, internaționale, nu au o problemă de capital, se finanţează de la compania mamă, au acces la capital din pieţele lor de origine, acolo unde îşi are cartierul general corporaţia. Nu este o situaţie pe care o avem doar noi, în România, deoarece pieţele de capital care nu sunt globale nu sunt cele mai mari din lume, listează foarte rar asemenea monştri, aceste corporaţii mari. Deci doar pentru că au acces la capital ele nu au nevoie să procure fonduri prin pieţele mici, locale. Dar ar putea fi şi excepţii, eu m-am referit în special la grupurile industriale.
Dar îmi pot imagina că sunt companii mari internaționale care ar putea simţi nevoia să fie prezente într-un mediu local prin listarea la bursă, dacă serviciile sau mărfurile produse de ele sunt oferite populaţiei largi. Deci mă refer la afaceri care se adresează consumatorilor. Desigur, şi în acest caz, marile corporaţii nu au presiunea finanţării, deci nu au o presiune pentru a se lista la Bursă, deoarece n-au nevoie de capital, dar pot fi pur şi simplu interesate să-şi impună numele pe plan local. O corporaţie multinațional prezentă pe marile pieţe ale lumii poate considera că trebuie să-şi construiască o imagine nouă, distinctă, care să ajungă la oameni. Este deci posibil ca o companie mare, care vinde eventual un produs sensibil, în domeniul sănătăţii, de pildă, ar putea dori să transmită semnalul că ar aparţine spaţiului respectiv şi una dintre cele mai bune tactici pentru a te integra în spaţiul unde faci afaceri este să te listezi la Bursa locală, să construieşti un mesaj de sinceritate şi transparenţă, dar totodată să te şi promovezi ca imagine.
Băncile au înţeles acest mesaj? Întreb pentru că Société Générale şi-a menţinut banca din România în piaţa locală de capital.
Într-adevăr. Pentru a sintetiza, pot spune că avem trei categorii de multinaţionale care s-ar putea lista la Bursa din Bucureşti. Astfel, în prima categorie sunt acele grupuri industriale, întreprinderi business to business, B2B. A doua categorie este ceea ce numim astăzi companii B2C, afaceri care se adresează direct consumatorilor, care ar putea fi interesate din motive de vizibilitate și, poate ocazional, chiar și pentru finanțare, deoarece această piață se dezvoltă într-o bună direcţie. Avem tendința de a ne concentra asupra piețelor de acțiuni, dar ar trebui să urmărim şi piaţa obligațiunilor corporative, în care se împrumută corporaţiile. Bursa noastră se mişcă şi în această direcție, este însă un segment în curs de dezvoltare. A treia categorie este cea a instituțiilor financiare, care sunt motivate, mai mult sau mai puţin, de aceleaşi interese ca şi cele din a doua categorie.
Cu alte cuvinte, diviziile româneşti ale multinaţionalelor financiare nu caută bani la Bursă, ci imagine, câştigarea încrederii clienţilor?
Instituţiile financiare sunt interesate de imagine, deoarece ele vând produse financiare, multe dintre ele sunt oferite publicului larg, populației. Noi sperăm să se listeze cât mai multe dintre diviziile bancare sau de asigurare ale marilor corporaţii financiare prezente în România. Autoritățile de reglementare sau factorii de decizie locali ar putea fi interesați de listarea acestor instituții, deoarece ar putea considera că aceasta ar întări siguranța sistemului financiar românesc. Însă nu avem, din păcate, prea multe exemple în regiune.
Bursa din Varşovia, pe care aţi condus-o înainte de a veni la Bucureşti, avea o colecţie mai mare de acţiuni financiare.
Pentru a le atrage la Bursă este nevoie de o politică inteligentă a statului și a autorităților de reglementare. Aşa au stat lucrurile în Polonia, unde literalmente toate băncile de vârf, toate cele mai importante 15 bănci sunt listate și nu numai cele care au fost privatizate, dar și unele bănci private care sunt deja importante, între primele zece, astfel încât au fost construite ca entități private de la zero. Nu sunt listate doar bănci, ci și societăți de asigurare, cele mai mari companii de asigurare sunt şi ele la Bursa din Varşovia. Desigur, intrarea în piaţa de capital este o decizie logică pentru companiile financiare, mai ales pentru cele private. Dar a fost și rezultatul unor strategii de fineţe, al unor recomandări ale autorităților de reglementare și ale arbitrilor piețelor financiare, care datează din anii ’90. A fost doar un început şi acum sunt listate multinaționale mari, instituții financiare cu afaceri globale. Vă voi oferi două exemple: UniCredit și Santander sunt listate în Polonia, iar unul dintre motive a fost acela că au conştientizat că exista această așteptare a autorității poloneze de reglementare ca aceste companii–mamă, giganţii financiari, ar trebui să fie listate și în Polonia. Astfel, atât diviziile din Polonia, băncile locale, filialele, cât şi grupul financiar care deţine controlul afacerii sunt listate la Bursa din Varşovia. Argumentul a fost acela că autorităţile îşi doreau ca întregul grup să fie supus transparenței care va fi comunicată consumatorilor locali. Deci, chiar și în cazul în care fiicele sunt listate, peștii mari ar trebui, de asemenea, să fie listaţi. Ezitările corporaţiilor sunt provocate de unele probleme de percepţie, deoarece se poate crea confuzie dacă o companie locală este listată în paralel cu firma mamă. De ce? Deoarece, când grupul financiar este listat pe pieţe mari de capital, şi atunci avem o situaţie în care compania mamă şi subsidiara sa sunt listate, dar pe pieţe diferite, putem spune că aceleaşi active sunt subiectul evaluării de piaţă de două ori. Se întâmplă rar, dar iată că sunt cazuri. Sigur, nu mă aştept să se listeze la Bucureşti grupul UniCredit, dar banca românească UniCredit, de pildă, ar putea intra la Bursă. Sper că afacerile create de multinaţionale aici vor studia mai atent oportunitatea listării la Bursa din Bucureşti. Ca o remarcă generală, o listare în pieţe mai mici creează probleme acestor mari corporaţii, deoarece sunt listate alături de compania fiică, iar amplitudinea afacerii este diferită, deşi au aceeaşi identitate.
Ce credeţi că ar trebui să facă autorităţile pentru a urma exemplul polonez? Care sunt politicile pe care ar trebui să le promoveze pentru a stimula piaţa de capital din România şi, implicit, listarea afacerilor locale ale corporaţiilor multinaţionale?
Ei bine, suntem încă într-o etapă de reformă profundă a reglementărilor și chiar a cadrului general al reglementărilor pieței de capital. Piaţa noastră nu este excesiv reglementată, cum a fost acum câţiva ani, dar există puncte importante care trebuie să fie abordate, eliminate sau atenuate, iar acest lucru se poate face doar în cooperare cu Bursa, dar responsabilitatea și agenții care acționează sunt arbitrul pieţei, Autoritatea pentru Supraveghere Financiară, dar și guvernul și parlamentul. Și contribuţia lor este esenţială pentru atragerea companiilor mari la Bursă.
Şi ce aşteptări aţi avea de la aceşti agenţi care ar trebui să acţioneze?
Dacă vom avea o piață de capital mai bună din punctul de vedere al accesibilității pentru investitorii străini, atunci subsidiarele locale ale marilor corporaţii vor fi mai interesate să se listeze, deoarece vor beneficia de un interes mai puternic al investitorilor în Bursă, care depinde în mare măsură de cât de bine este organizată și reglementată piața. Deci aş îndrăzni să spun că reglementările sunt repere esenţiale pentru listare. În al doilea rând, Bursa de la Bucureşti trebuie să-şi îmbunătăţească lichiditatea şi asta se poate face dacă statul îşi trimite companiile sale către piaţa de capital. Dacă statul şi-ar lista companiile mari unde este acționar, atunci acest gest ar influenţa pozitiv mentalitatea acelor entități private, companiile cu prezență internațională în interiorul lor. Astfel, cu cât este mai mare piața, cu atât este mai atractivă, mai ales pentru companiile cu fondatori sau acționari străini, care înțeleg foarte bine cum funcționează sectorul financiar, deoarece îl utilizează intensiv în străinătate. Deci, asta este mantra noastră aici. Acesta este principalul subiect pe agenda discuţiilor noastre cu guvernele din România: privatizarea prin Bursă nu schimbă în bine doar compania care se listează la un moment dat, trece prin acest proces de listare, dar are un efect mai amplu. Listarea la Bursă este singura metodă de privatizare care creează efecte multiple, beneficii mai mari, deoarece creşte atractivitatea întregii pieţe de capital. Dacă există mai multe acţiuni interesante, în care poţi investi, aceasta atrage atenţia investitorilor internaţionali şi apoi ei încep să analizeze piaţa, apoi îşi pot spori prezenţa în ea şi acesta este un mediu prielnic pentru companiile multinaţionale care operează în România şi care nu sunt încă interesate de listare.
Hidroelectrica este o listare pregătită, sugerată de Fondul Monetar Internaţional în acordul de împrumut, acceptată de autorităţile noastre, dar amânată până azi.
Hidroelectrica este o listare strategică, în primul rând, deoarece valoarea așteptată a acestei tranzacții va fi una importantă, dar va crește și atracția întregii piețe de capital. Acum atractivitatea, această imagine a pieței, nu este doar un concept general de gândire, dar este, de asemenea, un aspect esenţial pentru a obţine o clasificare de piaţă emergentă. În clasificările anterioare, după cum știți, suntem o piață de frontieră, percepută ca fiind riscantă şi definită ca o economie mai puţin dezvoltată ca pieţele emergente. Deci, odată ce România devine piața emergentă și pentru aceasta Hidroelectrica este instrumental, pentru a ajunge la acest statut, atunci piața va depăşi o barieră.Atunci „băieți mari“, care mişcă banii în pieţele globale și au o influență imediată asupra capitalului, vor recunoaşte că Bursa de la Bucureşti este un mediu bun şi pentru listarea companiilor multinaţionale. Deci, aș spune că nu avem măsuri care sunt foarte specifice și putem implementa aceste măsuri adaptate individual și apoi aceste companii vor veni pe piață.
Până acum, noi trăiam cu iluzia că suntem o economie emergentă şi avem, în consecinţă, pieţe emergente. Acum spuneţi că, din perspectiva pieţei de capital, a bursei, suntem o piaţă de frontieră. Ce înseamnă o piaţă de frontieră şi care sunt limitele ei?
Aş spune că avem o economie în curs de dezvoltare, emergentă, cu o creştere rapidă, ceea ce de altfel este o caracteristică și pentru unele dintre aceste piețe de frontieră. Acest concept se aplică în mod normal sectorului financiar, pentru că, știți, piețele de frontieră sunt tentante, deoarece în mod normal oferă o rată ridicată de rentabilitate a investițiilor străine sau a investițiilor de portofoliu. Acest randament ispititor apare deoarece aceste țări sunt în mod normal subdezvoltate și, dacă încep să crească, atunci toţi indicatorii lor care descriu creşterea au o bază foarte joasă şi arată impresionant de bine. Vă voi da un exemplu din piața de capital. România are cele mai mari randamente ale dividendelor dintre toate companiile cotate la bursele din lume. Mă refer deci la indicatorul care descrie relația dintre dividendele plătite acţionarilor și valoarea de piaţă a companiei. Deci am investit 100 și am 7, 8, 10% câştig prin dividende. Sunt două explicaţii ale randamentelor înalte.
Una este, într-adevăr, productivitatea bună, calitatea managementului și a performanței companiilor listate crește, iar întregul mediu macroeconomic este favorabil pentru companii. Dar există și al doilea factor, deoarece acţiunile companiilor sunt cotate sau evaluate de investitori cu un discount. Această subevaluare reduce valoarea de piaţă a companiilor, de aceea acest rezultat, de 8-9%, este unul bun. Investitorii aplică de obicei aceste reduceri când constată că fluxul de investiții este încă limitat, ceea ce este cazul în piaţa noastră.
De ce este limitat?
Pentru că se investesc mai puțini bani în lume, investesc pe aşa-numitele pieţe de frontieră mai mult decât în piețele emergente sau dezvoltate. OK, s-ar putea să avem perioade de euforie la nivel mondial, dar acum s-a risipit, atunci când piețele de frontieră ar putea deveni favoritele tuturor investitorilor. Dar chiar și în aceste cazuri vor fi volume mult mai mici decât cele pe care aceeași euforie le dirijează în piețele emergente sau dezvoltate. În plus, nu mai există multe dintre aceste piețe de frontieră. Deci acesta ar trebui să fie obiectivul strategic al României: să avem aceste instrumente de piață și financiare adaptate la statutul pieței emergente, pentru că vom beneficia în continuare de această percepție generală, pozitivă. Desigur, vor trece zeci de ani până când România va deveni o piaţă dezvoltată, aşa ca Elveţia sau ca Germania, şi atunci se schimbă percepţia. Atunci, o creştere cu 2% a economiei va fi percepută ca o creştere impresionantă. Dar nimic spectaculos nu se întâmplă în pieţele mature, dezvoltate, aşa încât investiţia în aceste ţări va presupune o utilizare intensivă a capitalului.
În România şi în general în Europa de Est, costul forței de muncă este mult mai scăzut decât în partea de Vest a Europei, dar, bineînțeles, ceea ce oferă Germania este siguranța, stabilitatea, piețele sunt extrem de competitive, dar piețele interne sunt relativ saturate, în timp ce România crește într-adevăr rapid, deoarece oamenii consumă mai mult. Nivelul de competitivitate este încă scăzut, chiar dacă comparăm România cu Republica Cehă sau cu Polonia, la noi este mult mai ușor să începi o afacere și să vinzi cu succes ceva pentru populație decât pentru țările respective. Așadar, ne putem bucura de acest statut, care este foarte bun, dar când vine vorba de piaţa de capital, din cauza acestei percepții, de piaţă de graniță, investitorii nu vin, nu acceptă riscurile legate în mod normal de aceste piețe de frontieră. Și putem petrece ore sau zile explicând: nu, nu, nu, România face parte din UE, România a suferit reforme profunde ale pieței de capital și nu puteți întâmpina riscuri ca în ţările care au această etichetă de frontieră, dar este inutil, pentru că ceea ce dirijează fluxul de bani este eticheta formală.
Deci, de ce politicienii nu doresc să recunoască faptul că va fi bine pentru economie, va fi bine pentru imagine și va fi bine și pentru populație, deoarece îi ajută pe oameni să înțeleagă capitalismul și globalizarea dacă sunt proprietarii de acțiuni într-o mare companie?
Această trecere la categoria piaţă emergentă creează şi un flux de bani care intră în România și autorităţile înțeleg asta și am avut deja câteva discuții și mi-a fost evident că ei înțeleg și legătura dintre acest statut al pieței emergente și, să spunem, fezabilitatea unor proiecte guvernamentale importante, cum ar fi Fondul Suveran. Statutul de piaţă emergentă este esenţial pentru Fondul Suveran, deoarece el este un contract care ar trebui să atragă investitori privați, nu statul consideră că are mulți bani și îi plasează în fond din orice motiv. Acest Fond este ca un nucleu, un nucleu important, creat pentru a invita oamenii să-şi plaseze banii lor, iar investitorii vor fi mai interesaţi şi vor plasa volume mai mari de bani dacă există acest statut de piaţă financiară emergentă.
Deci acestea sunt ramificaţiile acestui statut formal al pieţei de capital. În viziunea investitorilor internaţionali, a corporaţiilor, calitatea sectorului bancar este un indicator al ordinii şi al siguranţei, dar calitatea pieţei de capital este un indicator care arată cu precizie dacă se pot face bani în ţara respectivă.
Avem câteva companii listate la Londra. Ce credeţi că se va întâmpla cu Bursa din Londra după Brexit? Credeți că bursele din Frankfurt, Amsterdam, Dublin sau din Paris vor egala ca importanţă piaţa londoneză?
Brexit este doar un termen general, totul va depinde de modul în care va fi finalizat, dacă va exista o aterizare dură sau una uşoară. Cred că Londra îşi va păstra poziția sa ca unul dintre marile centre financiare ale lumii. Cred că Brexit-ul nu va submina Londra, deoarece acolo este piața în care sunt concentrate fluxurile mari de bani, iar inovațiile financiare sunt frecvente. Deci, Londra în această privință va rămâne Londra. Cine știe, poate că va fi și mai mare, deoarece britanicii vor avea instrumente pentru a reglementa sectorul financiar într-un mod independent.
Va rămâne o atracţie pentru banii lumii?
Da, da, deoarece, din punctul meu de vedere, aceste soluții de reglementare pe care trebuie să le implementăm pe o piață a Uniunii Europene, elaborate și adaptate la Bruxelles, deseori măresc în mare parte costul operațiunilor, nu promovează dezvoltarea afacerii și a pieței. Deci, cine știe, poate că, atunci când Londra va avea mâini libere, vor avea mult mai multă flexibilitate în construirea principiilor pieței financiare, într-o manieră inteligentă. În ultimii ani, Marea Britanie s-a opus adesea unor idei care s-au născut în, să zicem, Europa Continentală și s-au tradus în această criză.
Avem companii listate la Londra?
Aici am sentimente foarte amestecate, deoarece în interesul nostru strategic este construirea pieței bursiere din România, inclusiv pentru a invita investitorii aici, și nu pentru a contribui la forța poziției Bursei de Valori din Londra, adică nu au nevoie de noi, sincer. Înţeleg însă că pentru câteva a fost într-o anumită măsură o necesitate de a se lista în Londra, pentru că în 2013 și 2014 am avut această problemă pe care am menționat-o la început, când România a fost atât de lipsită de vizibilitate. În al doilea rând, România a depăşit cu greu una dintre cele mai profunde crize financiare ale lumii, iar în al treilea rând, investiția pe piața de valori din România era mai birocratică și mai costisitoare și un pic mai dificilă decât în Londra, Frankfurt sau Varșovia, sau Budapesta, așa că a fost într-o anumită măsură o necesitate.
Dar de ce este atât de important să ai capital străin într-o țară ca România şi să abandonezi retorica împotriva acestor investitori care sunt corporaţiile multinaţionale?
Deoarece capitalul străin propune o nouă cultură, o introducere în ritmul globalizării. Capital străin reprezintă prin definiție o cultură străină, iar acum trăim într-o lume unificată și globalizată, dar oamenii și locurile au standarde diferite, așteptări, maniere tradiţionale de a face afaceri. Corporaţiile, cu rigoarea lor, îmbunătăţesc cultura locală de afaceri. În domeniul nostru este bine să îmbunătățim guvernanța corporativă, să impunem cele mai bune practici în ceea ce privește managementul și să construim cu succes ceva ce se numește cultura de capital. Şi noi la Bursă am reuşit să convingem BERD să devină acționar al Bursei de Valori București, ceea ce ne-a ajutat să impunem acest nou fel de răspundere, de disciplină, de calitate. Un al doilea câştig al prezenţei investitorului internaţional în acţionariat este capitalul cu care putem dezvolta acest capitalism modern, nu îl putem avea fără capital, iar în țările din această regiune avem un deficit constant al capitalului local. În plus, corporaţiile susţin inovarea și noi avem nevoie să construim o economie cu valoare adăugată, inovatoare şi competitivă, nu numai datorită eficienței costurilor.
