De același autor
2020 a fost un an straniu. Într-o perioadă în care experții de toate culorile, din medicină, geopolitică, sociologie, au eșuat lamentabil în mai toate predicțiile, recomandările sau soluțiile propuse și în care, deși instituțiile, de la cele internaționale, precum OMS, la cele naționale, au eșuat și ele în stil mare, influența și puterea acestora au crescut inimaginabil. 2020 a fost anul în care am constatat că tot ceea ce am văzut în China, restricțiile draconice de acolo legate de pandemie, despre care mai toată lumea credea că nu sunt nicidecum posibile în Occident, a fost introdus și acceptat fără o mare opoziție și în Europa, și în America. 2020 a mai fost și anul în care am avut confirmarea că mult visata lume globală în care va domni democrația liberală, „sfârșitul istoriei” imaginat de Francis Fukuyama, s-a dovedit a fi o iluzie fără acoperire. Hipnotizat de această tentantă iluzie, Occidentul pare în prezent complet dezarmat, destrămat și răvășit în interior de războaie identitare și vulnerabil în plan extern din cauza enormei sale expuneri economice în relația cu China.
Este foarte probabil ca 2020 să fie și anul care va fi menționat în istorie drept cel care a marcat sfârșitul conceptului de „lume occidentală”, chiar dacă prin cărți, seminarii, conferințe sau articole de presă va continua să mai fie utilizat o vreme în mod inerțial. Semnarea unui mare acord comercial și de investiții între China și Uniunea Europeană (CAI) transmite câteva mesaje clare. Primul mesaj este acela că UE a ales să meargă pe o abordare pragmatică în fața uneia care pune în prim-plan valorile. Poate fi văzut drept o probă de realism, chiar dacă nu e deloc una de aplaudat, dacă privim la peisajul internațional în care competiția geopolitică a prevalat în fața mirajului unei lumi în care democrația liberală va triumfa, miraj întreținut după sfârșitul Războiului Rece. Singura problemă este aceea că astfel se trimite, chiar și formal, în derizoriu întregul discurs despre valori livrat constant în marile capitale europene în care UE este descrisă cu mândrie drept o „soft power superpower”.
Al doilea mesaj este acela că UE se transformă pe zi ce trece, mai ales după Brexit, într-un imperiu franco-german de facto, un vehicul politic instituțional în care interesele Berlinului și Parisului au prioritate în fața celorlalte state membre. Este în acest sens semnificativ faptul că la discuțiile finale UE-China, purtate în format de videoconferință, lui Xi Jinping i s-au alăturat, în afară de Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, și Charles Michel, președintele Consiliului European, doar Angela Merkel și Emmanuel Macron. Din portretul pe care i-l face Ben Judah Ursulei von der Leyen în The Rise of Mrs Europe aflăm cum funcționează în prezent binomul Berlin-Bruxelles: președinta Comisiei Europene și Angela Merkel sunt în contact permanent, „Merkel și von der Leyen își trimit zilnic SMS-uri, în care cancelarul german trimite informații despre ceea ce se întâmplă la Berlin, iar Ursula o pune la curent cu situația de la Bruxelles”.
Germania, ale cărei schimburi comerciale cu China sunt mai mari decât ale următoarelor 5 țări din UE luate la un loc, este principalul artizan al acordului menționat. Într-o postare pe Twitter, în care analizează implicațiile pe termen lung ale acestui demers european, Jakub Janda, director executiv al think tank-ului European Values Center, explică de ce UE nu a dorit să aștepte să se coordoneze geostrategic cu administrația Biden (până de curând, Donald Trump a fost o scuză comodă pentru a pasa asupra lui vina amplificării tensiunilor transatlantice) pentru a-și întări pozițiile de negociere în relația cu Beijingul. „Răspunsul este lăcomia și ipocrizia industriei auto germane: vorbim la Bruxelles despre Comisia Geopolitică, în timp ce acționăm ignorând imaginea de ansamblu. UE se vinde pentru niște profituri mici ale câtorva corporații. În calitate de cetățean al unei țări din UE mi-e rușine și sunt întristat de această greșeală strategică”. Iată cum se dovedește că Donald Trump avea, în fapt, dreptate atunci când spunea, mai realist decât mulți experți în materie, că Germania, departe de a fi un prieten și un aliat, este mai degrabă un competitor. Avem aici o ilustrare evidentă, deși nedeclarată, a conceptului „Germania First”.
În fine, un al treilea și mult mai semnificativ semnal, care îl completează pe cel anterior, este acela că relația transatlantică nu mai este considerată prioritară la Bruxelles, la Berlin și la Paris. Mesajul transmis pe Twitter de Ursula von der Leyen pe 30 decembrie, „lumea post-COVID de mâine are nevoie de o solidă relație UE-China, pentru a construi un viitor mai bun”, nu lasă nici o îndoială din acest punct de vedere. UE crede că umbrela de securitate americană nu mai este indispensabilă, că poate ajunge la un aranjament de securitate convenabil cu Moscova chiar în absența Washingtonului. Într-o reacție de la Washington, Matt Pottinger, consilier adjunct pentru securitate națională al Statelor Unite, menționa într-o postare pe Twitter că „liderii din ambele partide politice din SUA și din întregul guvern al Statelor Unite sunt perplecși, uimiți de faptul că UE este pe cale să semneze un nou tratat de investiții chiar înainte ca o nouă administrație americană să-și înceapă mandatul”. Nu ar trebui să fie. În ciuda retoricii uzuale de pe ambele maluri ale Atlanticului, care îi reproșau mașinal lui Donald Trump întreaga vină pentru deteriorarea relațiilor transatlantice, este vorba de un demers suveranist european mai vechi, dacă ar fi să-l menționăm doar pe de Gaulle. Donald Trump doar a oferit o scuză comodă pentru a-l justifica. Acum, plecarea sa de la Casa Albă expune ipocrizia europenilor, care vor să profite de degringolada politică de la Washington pentru a iniția „marea decuplare”. Ceea ce, desigur, trimite din start în ridicol marele plan strategic al administrației Biden de a coagula o amplă coaliție a democrațiilor (Joe Biden a anuțat că încă din primul an de mandat va organiza un summit al democrațiilor) pentru a contrabalansa China. După cum remarcă Gordon Chang, „anunțata strategie a lui Biden de contracarare a Chinei a intrat în colaps încă înainte ca el să depună jurământul de președinte”.
E însă interesant de remarcat că reacții negative au venit și din alte părți. În principal din India, singura țară care deocamdată a refuzat să adere la acordul comercial RECEP inițiat de China în zona Asiei. Brahma Chellaney, una dintre vocile cele mai cunoscute în domeniul geopoliticii din India, scrie că „exact în momentul în care percepția nefavorabilă asupra Chinei a atins un maxim istoric la nivel global, UE a decis să-i ofere un cadou de Anul Nou regimului de la Beijing prin acest pact. Oferindu-i lui Xi Jinping o victorie diplomatică majoră, UE ne-a arătat că nu s-a putut decide dacă China este un rival sistemic sau o piață lucrativă. Alegând să meargă pe ambele direcții, UE riscă nu doar să cadă între scaune, ci să dea și mai mare încredere celei mai mari, mai puternice și mai vechi autocrații din lume care, în stil nazist, promovează primatul partidului care o guvernează și expansionismul la scară globală”.
Însă, în ciuda acestor reacții extrem de critice, este puțin probabil să existe o opoziție serioasă sau proteste masive împotriva CAI, precum acelea care au antrenat în Germania, în vremea lui Barack Obama, nu a mult hulitului Trump, sute de mii de demonstranți împotriva TIPP, un mare acord transatlantic de comerț și investiții. Istoria ne învață că termeni precum „aliați”, „alianțe”, „valori” pot fi interpretate adesea creativ în funcție de interese. Deși liderii europeni, în principal cei de la Berlin, se străduiesc să prezinte CAI drept un tratat economic normal, inofensiv, la Beijing, lucrurile se văd cu totul altfel și mult mai aproape de realitate. O analiză postată pe site-ul CGTN (China Global Television Network) ține să precizeze asta încă din titlul care anunță efectul geopolitic major: „China-EU investment deal is a geo-economic game-changer”. Constatând cu satisfacție impactul negativ major al acestuia asupra Americii, analiza remarcă faptul că acordul CAI „reprezintă eșecul încercărilor Americii de a se amesteca în relațiile bilaterale dintre două cele mai mari economii ale lumii și este o replică dură atât pentru președintele american în exercițiu Donald Trump, cât și pentru președintele ales Joe Biden” și că viitoarea administrație va trebui fie să se adapteze la această nouă realitate, fie să se confrunte cu o izolare profundă a Statelor Unite.
Numai că nu doar europenii par să fie mai interesați de o colaborare economică și cu China decât să se alăture acelei mari coaliții a democrațiilor plănuite de Joe Biden care să i se opună, ci și aliații Americii din Asia, Japonia, Coreea de Sud, Australia și Noua Zeelandă, care la mijlocul lunii noiembrie au semnat alături de China și alte 10 țări acordul comercial Regional Comprehensive Economic Partnership (RCEP), inițiat de Beijing ca parte a eforturilor sale de contracarare a influenței Washingtonului în regiune. În cazul aliaților din Asia, un rol important trebuie să-l fi avut percepția că America − în care tensiunile politice au ajuns la paroxism și vedem o intoleranță extinsă față de orice abatere de la dogma ideologică progresită radicală, în care jafurile și violența de pe străzile orașelor sub stindardul BLM și Antifa sunt tolerate sau chiar încurajate de către o parte a elitei liberale − este într-un accelerat proces de decadență și că nu va dura mult pînă când își va pierde și poziția de hegemon global în favoarea Chinei. În timp ce în cazul UE pare să conteze în primul rând dorința de „autonomie strategică”, decuplarea de America, ardent exprimată la Paris și tot mai mult și la Berlin.
Liderii europeni vorbesc despre o „lume multipolară”, în care UE se va afla pe același plan cu China, Statele Unite și, eventual, cu Rusia. Însă este probabil o altă iluzie periculoasă, la fel ca multe altele din ultimele trei decenii. Fragmentarea lumii occidentale va permite Chinei, care se bucură deocamdată și de sprijinul total al Rusiei, să-și împlinească obiectivul de a obține hegemonia globală. Mult mai repede decât se aștepta.
Comentarii 10
Ioan Vlad Nicolau - 01-18-2021
Domnule Popescu, vă rog să mă scuzaţi! Ce vreţi să spuneţi? Chiar vreţi să spuneţi ceva? Şi dacă da, reveniţi. Dar ceva mai clar. Mai explicit dacă se poate! Mulţumesc!
RăspundeGheorghe Popescu - 01-15-2021
Modul in care a fost "lucrat" Trump arata pregatire perfecta. La ce s-o go prostit cu toata forfota asta dupa alegeri doar el stie. Urmeaza schimbari majore in legile americane, sa nu mai apara in alt Trump. A fost nevoie de o forta ca America sa-i opreasca pe national-socialisti dupa al doilea razboi. Cine ii poate opri or socialistii din America? Nimeni.
RăspundeIoan Vlad Nicolau - 01-13-2021
Este aproape amuzant felul extrem de adaptativ în care comentatorii de ambele sexe şi concepte politice principale a le lumii de astăzi, vorbesc nu numai de cei din România, dar şi de cei de prin alte părţi a le lumii, de cei din lumea largă, cum încearcă să-şi adapteze discursul la noile realităţi care modificîndu-se rapid şi schimbându-se parcă la fel, cum norii pe vreme de furtună de la un minut la altul îşi schimbă forma şi poziţia în bătaia uraganului, făcându-te să crezi că acuş, acuş vine prăpădul lumii, ca după numai puţină vreme să ai senzaţia că furtuna a trecut şi că va urma o inseninare promiţătoare de linişte şi vremuri mai bune. Vorbesc de comentatorii oficiali care încă de la bun început s-au plasat pe o poziţie stînga, cei mai mulţi şi automat anti Trump, ca şi cei de „dreapta” plasaţi pro Trump, care acuma, când înfine pare-se că lucrurile vor ajunge la un deznodământ favorabil din păcate stângii, adică echipei Biden, Pellosi, Harrison, încearcă s-o sucească acuma ca la Ploieşti adaptându-se noilor situaţii presupus definitive, cei de la dreapta pro Trump trăgând mai la către hăis ca până acuma, iar ceilalţi care oricum trăgeau hăis, încă de la-nceput, jubilează tropăind în jug şi mai la stînga decât până acum, riscând s-arunce-n entuziasmul lor neghiob, carul cu încărcătură cu tot în şanţ. Nimeni n-aşteaptă să se mai potolească lucrurile, să se mai limpezească peisajul, pentru ca să poată alege argumentat una sau alta dintre direcţiile principale spre care va merge de acum înainte lumea, fiindcă cred eu, că ăsta-i unul din acele momente istorice numite de către analişti „piatră de hotar” care va determina mersul lumii într-un fel sau altul către nebulosul ţel către care va merge mai departe, dacă nu cumva tot acuma carul cu boi cu tot şi cu încărcătură, se va fărâma răsturnându-se-n şanţ! Spun asta, fiindcă de data asta lucrurile sunt mult mai complicate, mai greu de desluşit şi mai puţin previzibile ca de obicei şi încă nu s-au încheiat. Nici pe departe nu s-au încheiat! Şi fiindcă sunt de „centru „dreapta”, dar nu vreun „proeminent”, încerc şi eu după puteri să ajut cu câte un „hei! Rup”, timid, „ţine-o mărunt”! Sau „ţine-o-aşa tăt oblu”! Făcându-mi bine-nţeles iluzii deşarte, că voi putea ajuta cu asta carul să nu dea-n şanţ şi să se sfărâme, atâta timp cât voi mai beneficia de conştiinţa că exist. Aş fi dezolat să văd cum bunătate de lume a fost făcută praf de nişte derbedei! Din prostie! Aşa dar domnule Lăzescu, ţineţi-o aşa "tăt oblu" că asta-i unica şansă a măreţului car mondial s-o ţină pe drum şi să nu dea în şanţ răsturnându-se cu noi cu tot!
RăspundeLevSt. - 01-11-2021
"... „marea decuplare”..."___----___iar aceasta "marea evadare", este in gandul germanilor si francezilor, de zeci si zeci de ani, practic nu mult dupa momentul planului Marshall, insa -nu neaparat paradoxal, dar ca o contrabalansare- au aparut deja cateva state (si nu chiiar mici, Polonia, Romania...), care prefera o legatura mai puternica cu USA, desi -macar pentru Romania- USA nu trebuie chiar sa fie total increzatoare, cunoscand istorica duplicitate romaneasca...///2-"...Fragmentarea lumii occidentale va permite Chinei,..."___---___ nu este inca iminent(insa este eminent), dar -oricum- China a inteles f. bine, machiavelicul "Divide et Impera", iar numerele si forta economica sunt in favoarea ei, de unde inca odata, prin ONU , tarile interesate(si aici ar trebui sa se autoplaseze si Rusia), trebuie sa impuna ceva fara precedent, adica limitarea populatiilor a oricarei tari, la max. 500 milioane locuitori, altfel, aceste tari sunt periculoase si pentru ele,dar mai ales pentru vecini si chiar pentru mapamond, iar o parghie si mai generala, trebuie introdus EUGENISMUL planetar , insa NUMAI PREVENTIV si bazat pe VOLUNTARIAT si RECOMPENSA (monetara, materiala)...
RăspundeManea George- Petru - 01-10-2021
Cred ca Trump avut totusi un rol hotaritor, prin obtuzitatea si imprevizibilitatea deciziilor sale, la decizia UE de a incheia acest acord . Faptul ca SUA a facut posibila aparitia unui Trump , a scos in evidenta si mai mult precaritatea unei increderi absolute in relatia cu SUA . Desi neconcordante intre SUA si UE existau mai de mult, cred ca decizia a fost luata dupa citeva actiuni ale lui Trump . Liderii tarilor europene - cu exceptia Ungariei si Poloniei au achiesat la decizia aceasta . Revenind la acord, el este negociat , clauzele sint la vedere si este asumat de ambele parti . Nimeni nu pierde nimic ; prevederile din acord sint infinit preferabile lipsei unui acord . China cistiga de fapt timp in incercarea de a surclasa SUA ; acordul pe care si-l permite in aceasta faza cu UE nu o va afecta ; chiar daca nu ii aduce un cistig mai mare decit cel pe care il are deja . Razboiul cel mare, al competitivitatii insa urmeaza si aici UE are o sarcina dificila.
Răspundemike - 01-06-2021
Mda, cam asta este realitatea. UE a facut un cadou Chinei, uitand ca drepturile si libertatile omului, valorile pe care UE le trambiteaza mereu, si care sunt practic inexistente in China. Merkel si valetul ei Ursula, n-au avut nici o tresarire la atrocitatile care se petrec in China. Banii pentru salvarea meschinelor companii germane si franceze sunt mai importanti decat cei peste 50 de jurnalisti arestati si torturati in inchisorile chineze comuniste. Cred ca, intr-adevar este sfarsitul occidentului asa cum il stim noi si mai cred ca liderii din Germania si Franta au realizat ca acest proiect politic care a mentinut pacea si unitatea in Europa, nu mai poate rezista, este desuet si din ce in ce mai multi cetateni realizeaza ca "imparatul este gol". Probabil ca, la acest moment lumea nu realizeaza ceea ce va urma pentru Europa dupa incheierea acestui acord. Este practic ultimul cui batut de catre doamna Merkel in sicriul european. De asemena, este si un semnal catre acele state "indisciplinate" care nu se supun regulilor si reglementarilor europene sau care vor sa paraseasca aceasta uniune considerata paradisiaca (UK), la fel cum liderii comunisti considerau regimul respectiv. Si mie imi este rusine ca sunt cetatean european. Am sperat sincer si am visat ca Romania va prospera cu adevarat in UE, insa m-am inselat amarnic. Ipocrizia este lege in Europa, iar lipsa de viziune a acestor lideri va scufunda Europa in bezna. Pentru ca un stat precum China nu va semna un acord fara sa ceara ceva consistent la schimb de la UE. Chinezii nu intra cu tancurile sau cu bocancii, precum alte puteri. Nu, chinezii utilizeaza picatura lor chinezeasca care macina si erodeaza in timp gandiri si libertati. Marii inamici nu mai sunt astazi avioanele sau tancurile. Marile pericole sunt de natura economica si ideologica. Acestea pot distruge foarte usor o lume cladita pe principiile democratiei si libertatii. Poate ca o schimbare de "regim" in Germania in toamna va reusi sa anuleze acest acord mizerabil cu China si va schimba lipsa de viziune a liderilor europeni, insa sunt slabe sperantele.
RăspundeClujean - 01-06-2021
Analiza ar fi fost oarecum interesantă dacă nu ar fi invocat spre final ”castravetele” lui Piersic (echivalentul viermilor din bancul nemțesc ”Viermi și elefanți”) ca singur vinovat: ”dogma progresistă radicală”,BLM și Antifa. Iar Trump iese din cazan curățel, doar o idee decolorat. Asta performanță!
RăspundeLiviu - 01-05-2021
noi, romanii stim sa traim intr-un regim totalitar. probleme or sa aiba occidentalii...
RăspundeGogu - 01-05-2021
Premiza de la care pleaca cam tot ce scrie domnul Lazescu in 22 e urmatoarea: Trump are intotdeauna dreptate, el face mereu ce trebuie, vrea salvarea Occidentului, in timp ce oponentii lui mereu se insala sau vor sa distruga Occidentul. Asta in mod a priori. Restul este "potrivirea" faptelor, a interpretarii, a realitatii, ca sa corepunda premizei. E o forma de argument non-stiintific, ci mai degraba dogmatic sau ideologic.
RăspundeIon - 01-05-2021
Bun articol! Am fost in China 4 saptamani in 2019...Face recognition, nimeni nu misca, Bejing o cocina, Shanhai o expozitie, comunism la maxim! Germania se aliaza cu ei si Rusia tinand EU ca baza de export, "independenta" de SUA...Viitor luminos dar nu pentru noi. Armata UE? O gluma!
Răspunde