Din nou Tsipras, cu o altă pălărie

După alegeri anticipate, Grecia se află, din punctul de vedere al aritmeticii parlamentare, exact acolo de unde s-a plecat.

Alexis Tsipras, primul ministru grec, a cal­culat corect atunci când și-a asumat, la mij­locul lunii august, o nouă confruntare la urne. Dacă ar fi așteptat mai mult, pri­mele măsuri de reformă lu­a­te sub presiunea cre­di­to­rilor internaționali ar fi în­ceput deja să fie resimțite de populație, cu consecințe electorale previzibile. Ca bonus, Tsipras a scăpat de facțiunea cea mai radicală din Syriza din fostul Par­lament, coagulată în jurul lui Panagiotis Lafazanis, ca­re îl obligase să se bazeze pe sprijinul opoziției pentru a adopta o se­rie de prevederi legislative negociate cu Eu­rogroup-ul, și poate spune acum că are un mandat clar și explicit pentru im­ple­mentarea acordului de finanțare.

Deși distanța dintre Syriza și Noua De­mo­crație este de doar 7 procente (35% vs. 28%), datorită sistemului electoral grec, ca­re acordă un bonus de 50 de locuri pri­mului clasat, formațiunea lui Alexis Tsi­pras a obținut în final 145 de locuri din to­talul de 300. Așa că, împreună cu ANEL, o formațiune naționalistă care a făcut parte și din fosta coaliție, va avea în final 155 de parlamentari. Adică o majoritate, altfel destul de fragilă. Sondajele de opi­nie, care prevedeau o cursă strânsă, cap la cap, între Syriza și Noua Democrație s-au înșelat din nou, ca și în cazul refe­ren­du­mului. Dar asta nu mai este deja o nou­tate. Și nu e vorba doar de Grecia. Am vă­zut același gen de erori masive chiar re­cent, la alegerile din Marea Britanie. Semn că premizele fundamentale care stau la ba­za metodologiei clasice utilizate în cerc­e­tările sociologice au devenit inadecvate.

Alexis Tsipras votând la alegerile anticipate din Grecia (20 septembrie 2015)

Prin urmare, Grecia va avea un Guvern Tispras bis. Paradoxul este că noul gu­vern are acum mandat să facă exact lucrurile pe care le respingea vehement pr­i­mul Guvern Tsipras, atunci când a luat puterea la în­ceputul anului, cu un pro­gram care respingea cate­goric orice măsuri de aus­teritate impuse prin acor­dul de finanțare. Acum, premierul are de implementat un program cel puțin la fel de dur, cu un supliment de povară fiscală de încă 86 de miliarde euro. Iar ca pa­ra­doxul să fie deplin, partidul creat de aripa dură desprinsă din Syriza, care respinge vehement ideea unui acord cu creditorii internaționali și orice măsuri de aus­te­ri­tate, nici măcar nu a intrat în Parlament. Comentând rezultatul alegerilor, care au consfințit realegerea lui Alexis Tsipras cu un scor aproape identic cu cel de la pri­mul scrutin, cineva remarca că e greu să nu consideri drept o dovadă de stupiditate atunci când, făcând același lucru, te aș­tepți la rezultate diferite.

Analiștii consideră că grecii, care totuși s-au prezentat acum la urne în număr con­si­de­rabil mai mic (55%, față de 64% la ale­ge­rile de la începutul anului), i-au iertat lui Tsipras inconsecvența și faptul că a cedat în fața presiunii finanțatorilor inter­na­țio­nali, considerând că este vorba de o „în­frân­gere eroică“. Un grec îmi spunea as­tă-vară, în Creta, că măcar Tsipras s-a bă­tut pentru țară, chiar dacă a pierdut în fi­nal partida. Liderul Syriza a avut de altfel și el grijă să scoată asta în evidență în primul discurs, după ce rezultatul ale­ge­rilor devenise clar, vorbind apăsat despre „demnitate“. Acest discurs a funcționat bine, până acum premierul fiind destul de abil ca, imediat cum a ajuns la putere, să orienteze dezbaterea publică preponderent pe bătălia cu creditorii Greciei, pe dem­ni­tatea poporului și tot felul de astfel de de­clarații demagogice, dar cu impact emo­țional. În acest fel, el a abătut atenția de la guvernarea propriu-zisă, care a fost de-a dreptul dezastruoasă: de la o creștere economică la sfârșitul anului 2014, Grecia a ajuns în recesiune la mijlocul lui 2015, a fost introdus controlul capitalurilor (ceea ce afectează masiv companiile care au de efectuat tranzacții financiare externe) și, în final, în urma unui nou acord, datoria țării a crescut cu încă 86 de miliarde de euro.

Opoziția, reprezentată în principal de No­ua Democrație, nu a fost în stare să ex­pli­ce toate aceste lucruri sau nu a avut su­fi­cientă credibilitate pentru a se face ascul­tată. În plus, pentru o bună parte din so­cietate, reacțiile emoționale prevalează în fața argumentelor raționale. Până acum, Alexis Tsipras s-a dovedit un politician ex­trem de performant în a manufactura duș­mani interni și externi (în primul rând Ger­mania) și a manipula opinia publică în direcția dorită de el, profitând din plin de uzura care a afectat masiv partidele po­li­tice tradiționale, ca mai peste tot în Eu­ro­pa. În primul mandat a funcționat ca un fel de prim-ministru de tip gherilă în lup­tă cu „dușmanii poporului“, pentru a că­rui demnitate e gata să se sacrifice. Pro­blema e că, în noul context, în care a ac­ceptat condițiile impuse de acordul de fi­nanțare, această placă nu mai poate fi uti­lizată. Așa că va trebui să demonstreze că poate guverna cu adevărat. Or, mulți ana­liști au serioase rezerve privind capa­ci­tatea Cabinetului Syriza de a gestiona cât de cât competent țara. În afară de asta, dacă nu e deloc ușor să treci prin Par­la­ment legi nepopulare, e însă infinit mai greu să implementezi reformele pe care le-ai promis în exterior. Cu atât mai mult, cu cât ai de înfruntat o administrație pu­blică și grupuri de influență ostile la orice schimbări care le atacă privilegiile, o so­cietate rezistentă sau, în cel mai bun caz, indiferentă față de reforme și nici măcar tu, ca prim-ministru, nu crezi în ele. În aceste condiții, trebuie să fii din cale afară de optimist ca să speri că undeva, pro­babil chiar în cursul anului viitor, nu vom asista la un nou act dintr-o criză gre­cească deja cronicizată.