Cine e la putere?

După ce, timp de vreo patru ani, președintele republicii a fost în opoziție, ba chiar, cumva, șeful opoziției, iată că acum avem ceva mult mai spectaculos – o noutate aproape nemaivăzută: guvernul însuși e în opoziție. Noțiunile de „a fi la putere” și „a fi în opoziție” nu mai corespund zilele astea cu sensurile lor banale. Cum altfel decât „în opoziție” să caracterizezi un guvern care, de la început, n-a avut o majoritate parlamentară, iar acum, după ce a fost demis prin moțiune de cenzură, e blocat de majoritatea din jurul PSD din parlament în aproape orice ar face?

Interesant e că mulți refuză să ia act de situația asta și acuză înțelegeri oculte și ticăloase (blat) între PNL și PSD. Când guvernul a căzut după ce și-a asumat răspunderea pentru legea alegerilor locale, respectivii au strigat că PNL dinadins s-a lăsat să cadă. Dar, dacă ar fi fost așa, cum se explică lipsa crasă de prevedere în emiterea celebrelor 25 de OUG-uri, date toată după-amiaza și seara zilei anterioare votului moțiunii? Graba și nepregătirea evidentă (lipsa avizelor consultative) au sugerat că guvernul a fost surprins și că nu se aștepta să cadă; altfel, ar fi pregătit din timp măcar cele mai importante OUG-uri, luând toate avizele etc. De fapt, liberalii au aflat abia în ziua respectivă că Ponta s-a decis să schimbe tabăra, ca să determine căderea guvernului și respingerea legii privind alegerile în două tururi. (Probabil că a primit promisiuni agreabile de la PSD.) Atunci despre ce fel de „blat” vorbim?

Până una-alta, nici măcar OUG-urile cele mai importante și asumările trecute de parlament n-au o soartă roză: modificarea legislativă prin asumare la urâta OUG 114, denunțată de toată lumea ca nocivă, a căzut pe considerente formale la CCR; probabil că OUG adăugată de guvern cu același scop va fi modificată esențial în parlament. OUG privind alegerile anticipate va fi atacată la CCR de dna Renate Weber și oricum va fi ciopârțită în legislativ, care va elimina posibilitatea de a se vota oriunde pe liste suplimentare. Această prevedere, favorabilă PNL și USR PLUS, care dispun de un electorat mai tânăr, mai mobil, la care adeseori adresa de pe buletin nu mai corespunde de ani buni cu domiciliul real, va cădea cu siguranță, respinsă de o majoritate PSD-UDMR-Pro România. Probabil că vor cădea și prevederile favorabile diasporei (asemănătoare cu cele de la alegerile prezidențiale, precum și mărirea numărului de reprezentanți în parlament) – afară doar dacă PSD nu se va teme de reluarea cozilor de la europarlamentare. Pe scurt, încercarea guvernului Orban de a legifera cumva prin OUG-uri și asumări de răspunderi pierde tot mai mult teren, ba am putea spune că se năruie de-a binelea. Singurul aspect neclar aici, deocamdată, e reacția electoratului, mai ales a celui anti-PSD: va înțelege acesta situația foarte incomodă de opoziție a guvernului Orban, fără a se lăsa înșelat de aparențe și de insidioasa propagandă a „blatului” și a diferitelor conspirații? Rămâne de văzut.

Adevărul e că aceia care cârtesc acum nu au nicio soluție și nu pot arăta ce ar fi fost mai bine: să fi fost lăsat în funcție guvernul Dăncilă? Doamne ferește! Sau, poate, ar fi trebuit președintele Iohannis, după moțiune, să-i dea lui Remus Pricopie propunerea „coaliției” PSD-Pro România, mandatul de a forma un nou guvern? Probabil că, prin ceva trădări, l-ar fi și format, și PSD ar fi revenit complet la guvernare, cel puțin până în noiembrie. Doamne ferește!

Dacă însă demisul, dar încă în funcție, guvern Orban e în opoziție, fără ca PSD să fie complet la putere, iată că avem și o opoziție la opoziție! Este vorba despre alianța USR PLUS.

Devine tot mai evident că marea eroare a alianței USR PLUS (nu știu dacă pornită de la liderul Dan Barna sau, mai curând, sub presiunea militanților) a fost refuzul de a participa la guvernare după căderea guvernului Dăncilă. Nu numai că în acest fel n-au mai avut niciun cuvânt în deciziile guvernului liberal, dar pur și simplu au cam dispărut de pe scena mare a politicii. Fără miniștri și secretari de stat, fără parte la decizii, au căzut încet-încet în insignifianță: lumea mare tinde să-i „uite”. Au pierdut șansa alegerilor locale în două tururi, iar acum reproșează liberalilor că n-au trecut legea respectivă la începutul guvernării prin OUG. Dar dacă erau la guvernare, puteau forța această decizie, cât și altele. Marile lor probleme continuă să fie interne: unii membri USR importanți au fost excluși, apoi s-a votat prin referendum intern că USR este partid de centru-dreapta; dar cel mai grav, cei de la alianță nu reușesc să se înțeleagă nici măcar asupra unui candidat comun la alegerile municipale din București, ca să nu mai vorbim că nu par dispuși să negocieze o înțelegere cu liberalii pentru aceste alegeri. Nu par în stare de idei noi și de un suflu nou; în schimb, se afundă în opoziția la PNL și recitarea cu diverse intonații a mantrei „USL#2”. Ajung mai aproape de vechiul ideal, de partid antisistem, ceea ce – după părerea mea – va îndepărta electoratul moderat și va aduce alianța la un scor sub 15% la alegeri.

Iar între timp PSD, așa lovit cum e și slăbit, deocamdată, începe să-și tragă sufletul. E tot mai agresiv și profită cu îndrăzneală de gafele guvernului Orban (precum cea cu cele 25 de OUG-uri date în pripă.) Dictează jocul în parlament, dispune de CCR, are oameni fideli în toate structurile de stat. Direct sau prin interpuși, e la putere. Și vrea să rămână! //