Între realități

Cosmin Alexandru 25.09.2012

De același autor

Eșecul total al ultimelor două încercări de privatizare - Cupru Min și Oltchim – duce înspre o singură concluzie: autoritățile statului român nu mai sunt în stare nici măcar atât, să vândă onorabil ce mai avem de vândut.

Dat fiind că eșecurile sunt democratic dis­tri­buite în spectrul politic, nu mai avem de un­de să așteptăm miracole. Falimentul încer­că­rilor de a administra eficient companiile sta­tului a condus către soluția an­gajării de management pri­vat. Faptul că pe lista scurtă a pri­milor zece candidați pen­tru a ocupa postul de director al Ta­rom nu se află niciun ro­mân e îngrijorător în cel mai înalt grad. Fie România nu are ni­ciun fel de manageri de top com­petenți, fie niciunul din­­tre ei nu vrea să aibă de-a fa­ce cu companiile noastre de stat.

Dacă ne uităm, însă, și la „câștigătorii“ lici­ta­țiilor de la Cupru Min și Oltchim, vedem des­tul de clar că nici investitorii serioși nu prea vor să aibă de-a face cu companiile statului ro­mân. Statul nostru a ajuns în postura ne­fericită de a nu fi în stare nici să administreze, nici să negocieze, nici să vândă. Adică de a nu mai fi un interlocutor credibil pentru ni­meni.

Ăsta e rezultatul unei serii lungi de guvernări lip­site de viziune și rezultate. Drumul înainte al României a ajuns un diptic care are pe o parte lista lui Barroso, iar pe cealaltă an­ga­jamentele față de FMI.

Noi, aspirațiile noastre, vi­zi­u­nea, ambițiile noastre? Prin­tre rânduri sau în note de sub­sol fără ghilimele. Nici mă­car la bibliografie. Ce-o fi așa de complicat să-ți dorești ce­va pentru oamenii pe care îi conduci, să vrei să cons­tru­iești un scop comun? Recent, Turcia și-a anunțat ambiția de a deveni în zece ani una dintre primele zece economiii ale lumii. Apoi a prezentat și ce măsuri crede că ar ajuta-o să-și îndeplinească acest vis.

Noi nu visăm la nimic care să depindă de noi. Iar măsurile noastre sunt doar ale altora. Da­că nu putem altfel, atunci măcar să avem o ul­timă putere: să recunoaștem această re­a­litate. Să subcontractăm unor organisme in­ternaționale și procesul de privatizare. Mi se pa­re cea mai decentă soluție. Le cointeresăm cu procent din prețul de vânzare și le lăsăm să-și facă treaba, de la cap la coadă. O s-o facă repede și bine.

Iar dacă nu vrem să vindem chiar tot, poate apelăm și la ceva transfer de cunoștințe ex­terne. Îi rugăm pe șefii unor companii de stat de succes din străinătate să ne învețe cum re­ușesc ei unde noi eșuăm sistematic. MOL din Ungaria, EDF din Franța, Deutsche Post din Ger­mania sunt doar câteva locuri din care am putea începe să cerem ajutor. 

Avem mare nevoie de o decizie tranșantă. Ori ținem, ori dăm. Ori știm, ori învățăm. Ori vrem, ori nu vrem performanță. Bălmăjeala asta per­petuă bazată doar pe impresii ne duce numai în jos și ne desparte de orice parteneri va­la­bili. După Cupru Minciuni și OL-DD, orice e po­sibil. Toată presa se întreabă acum cu fer­voa­re cine e în spatele lui Dan Diaconescu. Răs­pun­sul e: nu contează. Oricine și-l pune în fa­ță pe căutătorul de cadavre numărul unu al ță­rii nu are ce surprize plăcute să ne ofere.

Și poate a venit momentul să tratăm și noi cu ci­neva care n-are pe nimeni în spate. Cu com­panii serioase care duc în spate res­pon­sa­bi­litatea unui istoric de zeci sau sute de ani, cu exemple de succes la ele acasă și prin alte părți ale lumii. Cu o reputație muncită din greu și apărată cu consecvență. De ce oare guvernele României par să nu aibă sistematic o chimie bună cu astfel de companii? De ce ajungem să batem palma numai cu ciu­ru­curile ciurucurilor, care au în spate, în față și în lateral doar figuri alunecoase?

Mă întreb dacă guvernanții noștri își pun vre­o­dată întrebări de felul ăsta, dacă le iscă vreo tresărire că sunt mereu ocoliți de oamenii se­rioși și de companiile cu adevărat importante. Sau tocmai asta-și doresc, iar noi visăm cai verzi pe pereți.

Poate și noi ar trebui să avem puterea de a recunoaște o realitate: avem așteptări ne­re­a­liste. Suntem conduși de oameni mici, care vor și pot să stea la masă doar cu oa­meni ca ei. Iar toți aceia dintre noi care au relații cu companii reputate și oameni res­pectabili trec asta doar la capitolul experiențe personale, fără relevanță la nivelul societății. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22