De același autor
La jumătatea lunii februarie, forțele ucrainene au lovit și scufundat nava de desant Cezar Kunikov a Flotei Ruse de la Marea Neagră. Scufundarea acesteia survenea la mai puțin de două săptămâni după distrugerea unei nave purtătoare de rachete Ivanovets. Cele două operațiuni reprezintă doar vârful recent al unui aisberg extins și fac parte dintr-o campanie de gherilă maritimă mult mai amplă. Rolul acesteia din urmă este acela de a contesta sistematic supremația navală pe care Rusia o deținea în Marea Neagră la începutul invaziei Ucrainei, în februarie 2022. Ranforsată operațional de umbrela de sisteme antiacces și de interdicție regională desfășurate în Crimeea, aceasta părea intangibilă.
Toate aceste lovituri de succes – la care se mai adaugă distrugerea unui submarin din clasa Killo, atacurile asupra podului Kerci care conectează Rusia continentală de peninsula Crimeea sau cele asupra Cartierului General al Flotei Mării Negre din Sevastopol se suprapun peste imaginea emblematică a trimiterii pe fundul mării în aprilie 2022 a crucișătorului Moskva, nava amiral și simbolul puterii navale ruse. Un inventar realizat de CNN arată că au fost distruse sau serios avariate cel puțin 20 de nave (o treime din totalul flotei Mării Negre) de la începutul războiului până astăzi. Acesta este contextul care a forțat o redesfășurare a celor mai importante unități ale flotei ruse din Vest spre zone mai sigure din estul Mării Negre.
Și totuși, pentru o țară care aproape nu are o flotă navală, astfel de reușite operaționale par să descrie o tendință care ar putea avea un impact major în viitorul imediat. Consecințele merg dincolo de Marea Neagră.
Pe de o parte, astfel de atacuri chirurgicale au arătat o combinație letală de drone – inclusiv subacvatice – și rachete anti-navă. Iar rolul acestora în purtarea războiului și mai ales în contestarea controlului maritim (altfel rolul fundamental al forțelor navale ale unei mari puteri) va crește exponențial în următorii ani. Foarte probabil, în Marea Neagră, ucrainenii au arătat un modus operandi cu potențiale învățăminte pentru statele riverane membre NATO. În special cum să ții la distanță supremația navală rusă, cât de vulnerabilă este aceasta și de ce capabilități ai nevoie fără a fi nevoit să investești în forțe navale simetrice.
Pe de altă parte, lecțiile pot fi exportate dincolo de Marea Neagră și arată un început de tendință prin care „forțe terestre, dotate cu rachete maritime cu rază lungă de acțiune, susținute de sisteme de detectare și lovire, vor schimba modul în care se exercită controlul sau interdicția navală”, spune profesorul Albert Palazzo, de la Universitatea New South Wales. Tot el a concluzionat faptul că „ne îndreptăm spre un no man’s landnaval unde proiecția de putere navală împotriva unei apărări terestre bazate pe rachete va deveni prohibitivă, dacă nu imposibilă”. Efecte imediate în acest sens s-ar putea vedea în modul de securizare a unor spații maritime conexe Europei, precum Marea Baltică și Marea Mediterană. „În viitor aș fi foarte atent în a deplasa o fregată în aceste mări închise. Practic, flota de suprafață devine foarte vulnerabilă. În teoria navală există o distincție între controlul maritim și interdicția navală. Ucrainenii au reușit să impună o formă de sea denial în partea vestică a Mării Negre folosind drone subacvatice și un nou tip de torpile. O metodă ieftină, eficientă și care foarte probabil reprezintă viitorul pentru modul în care NATO va aborda securizarea mărilor din proximitatea Europei”, remarca Karsten Friis, un specialist afiliat Institutului Norvegian de Afaceri Internaționale (NUPI) din Oslo. De exemplu, intrarea Finlandei și mai nou a Suediei în NATO schimbă decisiv balanța de putere în nord. Percepția este acum aceea a transformării Marii Baltice într-un lac NATO, unde statele membre pot exercita un control asupra liniilor maritime, inclusiv prin capabilități terestre. Cam aceeași idee pare să fie și în spatele regândirii formațiunilor de pușcași marini desfășurate în cele mai contestate zone din Indo-Pacific. După două decenii în care s-a antrenat preponderent pentru operațiuni de stabilizare și contrainsurgență, Corpul Pușcașilor Marini al Statelor Unite trece printr-o tranziție de anvergură, transformându-se într-o forță capabilă să desfășoare operațiuni de interdicție navală de pe insulele arhipelagului nipon. În această perspectivă, regimentele litorale se pregătesc să devină elementele de avangardă într-un eventual dispozitiv de respingere a unei invazii chineze împotriva Taiwanului.
Nu în ultimul rând, rețeta ucraineană ar putea anunța ceea ce amiralul Ben Key, șeful Statului-Major al Marinei Britanice, numea un nou „moment de tip Dreadnought”. Referința rămâne una extrem de simbolică pentru imaginarul unei puteri maritime care la începutul secolului XX a intuit din vreme impactul pe care inovațiile tehnologice ale timpului – torpilele și primele submarine – îl vor avea, pregătind o schimbare de paradigmă. //
