Suspendarea libertăților și binele comun. Să avem încredere?

Eforturile ridicole ale autorităților de a suplini coeziunea prin gesturi populiste, găunoase și absurde adâncesc impresia apăsătoare a deteriorării țesutului social adânc.

Raluca Alexandrescu 31.03.2020

De același autor

Luni 30 martie, Parlamentul de la Budapesta a votat cu majoritatea confortabilă asigurată de prezența formațiunii Fidesz a premierului Viktor Orbán extinderea pe termen nelimitat a stării de urgență decretate pe 11 martie. Concomitent, primul-ministru și guvernul său primesc puteri sporite în domeniul legislativ, iar Parlamentul este, de facto, suspendat, pentru că guvernul își rezervă dreptul de veto. Presiunea exercitată de Orbán s-a extins de altfel și asupra mass-media, deja controlate cu mult timp înainte de izbucnirea crizei globale provocate de pandemie. În timpul stării de urgență, delictul de „răspândire de știri false (fake news)” poate fi pedepsit cu închisoare până la cinci ani.

S-a spus deseori că democrația e în pericol, că instituțiile statului de drept sunt lent măcinate de uzură și că, mai devreme sau mai târziu, ajustări esențiale trebuie făcute asupra sistemului. Despre deficitul democratic se scrie și se vorbește de zeci de ani. Despre pericolul populismelor sau naționalismelor sunt deja pline biblioteci întregi (închise pe timpul pandemiei). Pe măsură ce sistemele politice șubrezesc construcția democratică din interior, adesea cu paradoxalul concurs al instituțiilor gândite și alese să vegheze asupra ei, ideea că democrația e o construcție fragilă, gândită, vorba lui Rousseau, „pentru zei”, mai mult decât pentru oameni, își croiește drum cu insistență crescândă.

Experiența zilelor acestea, cât se poate ea vedea, ne arată că îngrădirea globală a drepturilor și libertăților fundamentale alimentează regimuri politice aduse la putere pe valul populismului, naționalismului sau al fascinației liderului autoritar. Că e vorba de Orbán al Ungariei, de Bolsonaro al Braziliei sau de Modi al Indiei, toate aceste sisteme politice își continuă, de fapt, proiecte și programe politice care i-au adus la putere, prin mecanismele democrației, adică prin alegeri declarate libere. Starea de urgență se arată instrumentul optim de punere în practică și de consolidare a unei agende deloc ascunse: restrângerea libertății de exprimare sau creșterea dependenței față de Rusia lui Putin în Ungaria, pretinsa luptă împotriva corectitudinii politice și a „derivei morale și economice” prin control politic și rasial în Brazilia, ura indistinctă împotriva populației de religie musulmană și excluderea de la calitatea de cetățean a zeci de milioane de oameni, pe criterii de apartenență religioasă, în India.

Restrângerea drepturilor și libertăților la nivel global este justificată azi de argumentul binelui comun, a unui obiectiv major, suficient de concret pentru a mobiliza, să-i spunem tot în termenii lui Rousseau, voința generală. Solidaritatea este noua fraternitate, iar pilula amară a restrângerii libertății e îndulcită cu tragica și ipotetica egalitate în fața bolii, expusă copios la nivel global prin hipermediatizarea cazurilor de îmbolnăvire a vedetelor, celebrităților, liderilor politici.

Dar este oare egalitatea în fața bolii o realitate sau o narațiune livrată cetățenilor lumii pentru liniștirea spiritelor? În afara purei fiziologii și a evoluției încă, pentru cunoașterea comună, eratice a bolii, egalitatea apare, ca întotdeauna, o ficțiune, care acum crește însă mai mult decât în alte momente de bulversare globală. De aceea, pandemia aduce, pe lângă criza sanitară, o criză politică adâncă, din acelea care au vocația reconfigurării, în modernitate, a paradigmelor și clivajelor politice.

Lumea democratică este pe drept cuvânt îngrijorată de restrângerea acestor libertăți în spațiile „democrațiilor consolidate”. Deja traumatizată de măsurile de izolare fără precedent, populația se întreabă nu numai când va reveni la normalul sanitar, ci și în ce măsură lumea noastră se va reconstitui „așa cum a fost”. În cazul românesc, măcinat vreme de zeci de ani nu numai de dictatură, abuz, control, ci și de incompetență, clientelism, corupție, s-a ajuns în mod evident și la un alt tip de problemă: asistăm, progresiv, la acționarea unui soi de clauză de autoconservare (în sensul contractualist al termenului) care determină acțiuni până mai ieri neverosimile: ministrul sănătății își dă demisia în plină pandemie apoi, ca la un semn, zeci de medici și cadre medicale pleacă din spitale, le abandonează, își abandonează pacienții, locul de muncă. Pare că legăturile sociale, în virtutea excepționalității, se dizolvă, își pierd conținutul, iar eforturile ridicole ale autorităților de a suplini coeziunea prin gesturi populiste, găunoase și absurde adâncesc impresia apăsătoare a deteriorării țesutului social adânc. Sistemul politic românesc suferă de maladia cronică a lipsei de încredere în instituții, acutizată acum de spectacolul tragic al neputinței, minciunii, incompetenței ajunse în fața probei de foc a situațiilor de viață și de moarte; poliția punând imnul la difuzor la ore fixe nu e remediul, ci acceleratorul bolii.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22