`Les lettres roumaines à l’honneur`, succes la Salonul de Carte de la Paris

Înainte de deschiderea Salonului de Carte de la Paris, în ţară erau vehiculate o serie de întrebări.  Va veni lumea sau nu la standul României? Certurile de acasă vor umbri, vor compromite prezenţa de la Paris? Discuţiile, dezbaterile şi întâlnirile vor fi doar literare sau vor degenera în dueluri politicianiste?

Incontestabil şi contrar aşteptărilor şi te­merilor, prezenţa României, ţara invitată de onoare la această ediţie 2013 a Sa­lo­nului de Carte de la Paris, a fost un suc­ces. Cert, ne putem întreba dacă se putea face mai bi­ne. Putem răspunde la fel de limpede: fără îndoială. Ţi­nând însă cont de con­tex­tul tensionat în care s-a pre­gătit de partea ro­mâ­neas­­că acest Salon şi de cum a debutat manifestarea cul­turală, organizatorii fran­­cezi şi români pot răsufla uşuraţi. Eforturile făcute de fosta conducere a Institutului Cultural Român pentru a obţine această invitaţie de onoare nu au fost zardarnice, ba chiar au fost răsplătite. E suficient să privim doar paginile întregi consacrate literaturii române în presa franceză. Prezenţa ma­si­vă a publicului la standul României şi nu­meroasele dezbateri organizate nu numai la standul României au demonstrat in­te­resul şi curiozitatea de care s-au bucurat autorii români, până acum prea puţin cu­noscuţi în Franţa. În fine, trebuie s-o spu­nem cu riscul de a-i nemulţumi pe res­pec­tivii, boicotul câtorva autori de seamă invitaţi la Paris de organizatori nu a fost de­loc apreciat şi nici măcar înţeles de par­tea franceză.

Dacă totul se termină aşadar cu bine, dacă bilanţul e de departe satisfăcător, debutul ma­ni­fes­tă­rii culturale prezicea zile mai agitate. În seara inaugurală de joi, sosirea preşedintelui francez François Hollande la standul României a fost pre­cedată de o mică dispută româno-ro­mâ­nească ce a degenerat. 10-15 tineri reuniţi sub sigla „ICR-OFF“ şi care s-au prezentat drept artişti, români dar şi străini, au vrut să-şi manifeste nemulţumirea vizavi de no­ua conducere ICR, arborând pe faţă măş­­tile principalilor absenţi : Andrei Ple­şu, Gabriel Liiceanu şi Mircea Cărtărescu. Când protestul lor a devenit prea zgo­motos şi greu de controlat pentru cei care asi­gurau securitatea preşedintelui Hollande, grupul a fost îndepărtat de agenţii de pază îmbrăcaţi în civil. Departe însă de a putea vorbi despre „brutalitatea jandarmilor“, cum a scris presa de la Bucureşti. În cele din urmă, François Hollande a stat doar câteva minute la standul României, dar a avut timp să dea mâna cu oficialii români prezenţi şi să facă două-trei declaraţii şi cu subînţeles la adresa guvernanţilor ro­mâni. „Mă înţeleg la fel de bine şi cu pre­şedintele dvs., şi cu premierul României, asta ca să vedeţi că sunt la curent cu si­tuaţia din ţara dvs.“, i-a răspuns pre­şe­dintele francez unui ziarist.

A doua zi a debutat adevărata „probă“ cu marele public francez. Va veni lumea sau nu la standul României? Certurile de acasă vor umbri, vor compromite prezenţa de la Paris? Discuţiile, dezbaterile şi în­tâl­ni­rile vor fi doar literare sau vor degenera în dueluri politicianiste? Răspunsul este unul fără ambiguităţi: autorii români care au ales să vină la Paris şi-au întâlnit pu­blicul şi probabil că acest lucru a fost cel mai important pentru ei, ca şi pentru ci­titori. Am văzut cozi la standul românesc sau la cele ale editurilor franceze când au­tori români semnau dedicaţii, am văzut bănci sau tribune pline cu oameni curioşi când aveau loc dezbateri cu autori ro­mâni. În lipsa unei pre­ze­n­ţe vizibile în librăriile fran­ceze – chiar şi în ajun de salon – cititorii francezi au venit direct aici ca să des­copere o literatură pe care în realitate n-o cunoşteau de­cât prin trecut – Cioran, Eliade şi Ionesco sunt cele mai des citate nume. Adesea, sunt şi sin­gurele pe care le cunosc. Or, numai în pri­mele trei luni ale acestui an au ieşit pe pia­ţă zeci de romane, nuvele, piese, eseuri şi poezii semnate de autori români. Din pă­cate însă, înaintea deschiderii Salonului, li­brarii parizieni ne spuneau, se plângeau de faptul că editurile nu i-au promovat destul pe toţi aceşti autori români. În ma­rile librării lipseau de cele mai multe ori mesele special amenajate pentru a pre­zen­ta cărţile ţării „vedetă“ a Salonului de Car­te din anul respectiv. Şi, cu toate aces­tea, publicul a venit.

Dezbaterile derulate în Agora CNL – Cen­tre National du Livre, organizatorul eve­nimentului – sau la standul oficial al Ro­mâniei au fost animate, interesante şi au atras numeroşi curioşi. S-au putut evoca teme precum Scriitorii: de la dictatură la democraţie, Putem râde despre orice?, Dracula, între mit şi realitate ş.a.m.d. Întâlniri speciale au fost organizate şi cu traducătorii şi editorii veniţi din România. Paginile presei de specialitate au fost pline de cronici, de cele mai multe ori elo­gi­oase, despre autorii români prezenţi la Pa­ris. Dacă ar fi să facem un „top“ al celor mai citaţi autori, fără îndoială că Răzvan Rădulescu şi cartea sa recent tradusă în franceză, Viaţa şi faptele lui Ilie Cazane, ocu­pă primul loc. Laude din partea cri­ticilor francezi au primit însă mult mai mulţi, de accea nici nu-i putem enumera pe toţi: Gabriela Adameşteanu, Varujan Vos­ganian, Adina Rosetti, Dan Lungu, Ana Blandiana, Lucian Boia, Matei Vişniec şi, bi­neînţeles, Norman Manea. Dacă cro­ni­cile sunt esenţiale pentru a face cunoscut un autor, Salonul de Carte îţi oferă pri­lejul şi posibilitatea să te prezinţi pu­bli­cu­lui şi altfel. Dramaturgul Matei Vişniec a fă­cut lecturi publice, în timp ce tânăra Ilea­na Surducan, autoare de benzi de­se­nate cu un prim album publicat recent în Franţa, a fost invitată să conducă un ate­lier de desen pentru copii. Inutil de pre­cizat că cei mici, dar şi mai mari s-au îm­bulzit la acest eveniment. Şi mai multă lu­me a fost sâmbătă după-amiază în aşa-zi­sul „square culinar“, un spaţiu de 600 de metri pătraţi rezervat doar cărţilor de bu­cate. În mijlocul acestei uriaşe săli, se afla o adevărată bucătărie deschisă spre pu­blic. Zilnic, o serie de mari nume ale gas­tronomiei franceze – Olivier Nasti şi Trish Deseine, ca să-i cităm doar pe doi dintre ei - veneau să pregătească în direct re­ţe­tele detaliate în ultimele lor cărţi. Aşa l-am putut vedea la „lucru“şi pe Mircea Di­nescu. O oră după ce îşi prezentase poe­ziile la standul României, poetul-bucătar a venit în „square“ ca să-şi prezinte... re­ţeta de stufat. Din păcate pentru el, dar mai ales pentru zecile de spectatori gur­manzi, aragazul pus la dispoziţie de orga­nizatori nu a funcţionat decât foarte par­ţial, suscitând fireşte furia, dar şi ironia lui Dinescu. Cei prezenţi au putut până la urmă să guste câte un pic din această spe­cialitate culinară pe care, ni se spune, o pu­tem regăsi şi la restaurantul bucu­reş­tean al poetului. Pe standul revistei Cour­rier International, 14 studenţi francezi de la Sorbona şi-au prezentat fotografiile fă­cute în România. O ţară pe care au cu­tr­e­ierat-o nu demult după ce au citit o serie de autori români invitaţi la Paris: Gabriela Adameşteanu, Răzvan Rădulescu, Lucian Boia şi Savatie Baştovoi.

Trebuie să mai precizăm, ca să fim fair-play, că nu doar România a fost celebrată la această ediţie a Salonului de Carte. Oraşul Bar­celona şi deci literatura catalană au fost şi ele pe firmament. La Salonul pa­rizian – unul dintre cele mai importante ale genului alături de cele de la Leipzig şi Frankfurt -, publicul vine însă cu prio­ri­tate ca să-şi vadă autorii preferaţi de lim­bă franceză. Dovada cea mai bună sunt mi­nutele şi uneori chiar orele pe care citi­torii le pot petrece la coadă numai pentru a obţine un autograf de la Marc Lévy, Marie Darrieussecq, Pascal Bruckner sau Amélie Nothomb. Nici liderul centrist fran­cez François Bayrou nu a stat degeaba sâm­bătă când a venit la Salon să-şi lan­seze ultima apariţie editorială, semn că ese­urile politice mai au succes în zilele noastre. Prezenţa impresionantă a ti­ne­ri­lor – mai ales vineri, zi de şcoală, când profesorii au venit cu clase întregi pe ale­i­le Salonului – este o altă caracteristică a manifestării culturale pariziene. O mie de liceeni şi-au decernat astfel premiile lor li­terare în 5 categorii. S-a vorbit mult la Pa­ris anul acesta şi despre viitorul cărţii im­primate, în contextul în care cititorii „di­gitali“, cei care citesc pe tabletele elec­tro­nice, sunt tot mai numeroşi, dar şi citesc tot mai mult, potrivit unui recent sondaj rea­lizat în ajunul Salonului.

Mirel Bran, corespondentul zia­rului Le Monde la Bucureşti, îşi informa în urmă cu câ­teva zile cititorii că „mai mulţi intelectuali re­pre­zen­tând spuma culturii româneşti au refuzat să participe la Salonul Cărţii, eveniment mult aşteptat atât la Paris, cât şi la Bu­cureşti... Absenţa acestora riscă să facă rău ţării invitate. Când politica şi cul­tura se amestecă, amândouă au de pier­dut“. După 4 zile şi jumătate de prezenţă li­terară românească la Paris, suntem ten­taţi să-i dăm mai degrabă dreptate am­basadorului Franţei la Bucureşti. Co­men­tând şi regretând acest boicot, Philippe Gus­tin spunea într-un interviu la RFI: „Prin definiţie, absenţii greşesc“, adă­u­gând în treacăt că invitaţiile la Salon nu veneau din partea României, ci din partea Franţei. Noi putem spune, fără a ne înşela prea mult, că prezenţii au avut numai de câştigat venind la Salonul de Carte de la Pa­ris.

* Vasile Damian este jurnalist RFI

Nota redacţiei:

Deoarece subiectul este extrem de interesant, vom prezenta şi alte puncte de vedere în numerele viitoare.