ANUL XXVIII (1407) (14 Martie 2017 - 20 Martie 2017)

„Însuși faptul“

14.03.2017

Dacă guvernul și miniștrii săi emit, să spunem, în exercițiul funcțiunii acte abuzive, condamnate de legile internaționale semnate de România, și dacă aceste acte nu sunt cenzurate nici de parlament, nici de CCR, ce recurs mai au cetățenii, dacă li se refuză chiar și accesul la justiție, deoarece „faptul însuși“ al acelor acte a fost declarat inatacabil?

Andrei Cornea

Onoarea pierdută a CCR în războiul anti-Kövesi

14.03.2017

Pretextul numit decizia CCR în decapitarea lui Kövesi și Lazăr face parte dintr-un scenariu mai amplu post-OUG 13.

Andreea Pora

Șah la președinte. Pierdem războiul cu corupții?

14.03.2017

Ne aflăm într-o criză politică de o gravitate fără precedent, pentru că adversarii democrației și ai statului de drept sunt puternici, abili și motivați, iar apărătorii ei puțini și slabi, președintele Iohannis fiind, practic, un general fără armată.

Rodica Culcer

Dragnea și Ponta. Greaua moștenire a PSD

14.03.2017

Circul dintre Ponta și Dragnea demonstrează că din PSD nu se poate ridica nimeni care să ne conducă țara după valori europene.

Ramona Ursu

Dragnea schimbă regimul politic, iar vechiul PSD nu este invitat

14.03.2017

Dragnea vrea să transforme România într-o democrație controlată ca în Rusia.

Cristian Campeanu

„Viteze“ și „cercuri“ – eufemismele redivizării Europei

14.03.2017

Falia Est-Vest se dovedește adâncă și rezilientă, la mai bine de un deceniu de la extinderea Uniunii Europene.

Valentin Naumescu

Viitorul României în Uniunea Europeană: cu ce viteză?

14.03.2017

De acum înainte, dacă un stat nu dorește să se integreze, se va ține doar pe sine pe loc; ceilalți vor face pași înainte. Europa cu două viteze va fi un catalizator pentru integrare.

Siegfried Muresan

Leu slab şi dobânzile mari, efectul populismului iraţional

14.03.2017

Leul se încăpățânează să-şi bată recordurile ultimilor ani şi se devalorizează cu paşi mici, dar siguri, doborât de neîncrederea investitorilor în politicile economice ale guvernanţilor.

Lidia Moise

Dreapta franceză, de la extaz la agonie. Și retur?

14.03.2017

Păstrarea în cursă a lui François Fillon lasă relativ deschisă cursa pentru turul doi al prezidenţialelor franceze din 7 mai 2017.

Alexandru Gussi

După cutremur (I)

14.03.2017

„În aceste clipe dramatice am simţit şi mai mult fericirea şi mândria că sunt fiul minunatului popor român, că merită, pentru el, pentru viaţa lui, să faci totul, chiar să-ţi dai viaţa.“ (Nicolae Ceauşescu în ziarul Săptămâna, nr. 330, 1 aprilie 1977)

Madalin Hodor

Războiul celor șase Libii. Între Moscova și diversele interese occidentale

14.03.2017

În februarie s-au împlinit șase ani de la căderea colonelului Gaddafi, iar situația din Libia este încă departe de a fi clarificată.

Stefan Popescu

Poate Trump să obțină o înțelegere echitabilă pe Ucraina?

14.03.2017

O Ucraină nonaliniată nu va apărea ca urmare a unui deal-making, ci printr-o politică fermă de îndiguire împotriva Rusiei, una încă și mai puternică decât orice am văzut în reacția occidentală de la Revoluția Maidanului. Rămâne de văzut dacă Trump - sau popoarele din Europa și Statele Unite - vor arăta un astfel de angajament față de Ucraina.

David Jimenez

Vracii sufletelor (I)

14.03.2017

ANA, MON AMOUR (2017) • Regia: Călin Peter Netzer • Scenariul: Iulia Lumânare, Călin Peter Netzer, Cezar Paul-Bădescu • Cu: Mircea Postelnicu, Diana Cavallioti, Vlad Ivanov, Adrian Titieni, Tania Popa.

Catalin Bogdan

Ripozodele din lacul Techirghiol și specificul național

14.03.2017

Riguros compus, acest volum are ambiții multiple: respingerea locurilor comune așezate peste numele lui Ţuculescu şi Bernea, reconstituirea critică a mediului ideatic și al filiațiilor (poate cel mai dificil demers), identificarea filonului comun între cei doi și rolul lor în constituirea unei iconografii insulare într-un context internațional foarte diferit.

Alexandra Ilina

FLORIN CÎȚU: Tot ce face guvernul garantează un Euroexit

14.03.2017

Ați criticat insistent ordonanțele economice ale Cabinetului Grindeanu. Dacă Ordonanța 6 este destul de clară, alocă finanțări pentru proiecte, OUG 9 aglomerează teme din multe domenii și, ca atare, pare confuză.

Interviu Realizat De Lidia Moise

Dezinformarea oprită la poartă

14.03.2017

Înceată în reacție, Europa s-a trezit la un moment dat că e nevoie de un sistem de identificare a falsurilor difuzate ca vântul și ca gândul pe toate fronturile cibernetice.

Brîndușa Armanca

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22