ccr

Parlament / Propunere legislativă pentru protecția penală a judecătorilor Curții Constituționale

Dora Vulcan | 02.03.2017

Un deputat al minorităților a depus la finalul lui februarie o propunere de modificare a Legii nr. 47/2002 de organizare si functionare a Curtii Constitutionale care prevede ca judecatorii CCR nu pot fi nici urmariti penal, nici arestati preventiv fara incuviintarea a 2/3 dintre acestia.

Protectie / Monica Macovei: CCR nu trebuie sa le dea ministrilor o superimunitate

Iulia Mincu | 02.03.2017

Miniștrii trebuie să răspundă penal dacă au adoptat legi, ordonanțe sau hotărâri de guvern cu încălcarea legii, prin abuz, falsuri, distrugeri de documente sau corupție, ei nu pot primi o superimunitate, este de parere europarlamentarul Monica Macovei.

Scopul anchetei DNA / Dorneanu, preşedintele CCR, a ignorat proba principală în dosarul Tăriceanu contra DNA

E.b. | 01.03.2017

Curtea Constituțională a României a ignorat complet un document foarte important în ceea ce privește decizia pronunțată ieri, conform căreia a constatat că DNA se află în conflict juridic cu Guvernul, admițând astfel sesizarea lui Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului.

CCR / Ce spune Danileţ despre conflictul între autorităţi şi atacul lui Tăriceanu la şefa DNA

E.b. | 01.03.2017

Magistratul Cristi Danileţ, fost membru CSM, susţine, într-o postare pe Facebook, că au existat mai multe decizii care au constatat conflictul între autorităţi, de-a lungul anilor.

Opinii / Asaltul asupra anticorupţiei

Melania Cincea | 01.03.2017

DNA este o instituţie perfectibilă. Dar nu poţi spune că, prin anchetele făcute, perturbă activitatea Guvernului, că pune în pericol democraţia. E prea mult. Iar asaltul care se duce în aceste zile asupra anticorupţiei nu este bun augur.​

Opinii / De ce mai e ținut în viață Guvernul Grindeanu?

Alexandru Gussi | 28.02.2017

Dincolo de zgomotul propagandelor, războiul politic devine unul mai rece și mai puțin costisitor la nivel internațional.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22