Premierul Dacian Cioloș va avea vineri dimineață o întâlnire cu victime ale tragediei de la Colectiv, dar și cu rude ale celor răniți în incendiul de anul trecut.
În urma tragediei petrecută la Clubul Colectiv (30 octombrie 2015), procurorii au deschis trei dosare penale. Niciunul dintre acestea nu se judecă pe fond. Două dosare sunt în faza de cameră preliminară, iar unul s-a întors la procurorii DNA, pentru refacerea rechizitoriului.
Parchetul General a audiat, in cauza disjunsa din dosarul "Colectiv", 40 de martori şi persoane vătămate şi a identificat şi ridicat sute de noi înscrisuri cu caracter medical de la unităţi sanitare din România şi străinătate. Au fost dispuse 82 de expertize medico-legale, fiind ridicate şi alte înscrisuri de la autorităţi ori instituţii din ţară, informeaza biroul de presa al institutiei.
Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii, a declarat, joi, la conferinţa "Criza sistemului medical românesc. Accesul pacienţilor la tratament" organizată de News.ro, că nu crede că barocamera de la Spitalul Floreasca va putea fi folosită pentru tratarea arsurilor grave.
Ministrul Sănătății Vlad Voiculescu spune ca situatia infectiilor nosocomiale era cunoscuta personalului medical din spitalele romanesti si ca masurile care au fost luate intre timp se datorează într-o bună măsură momentului „Colectiv”. Fata de momentul colectiv, raportarile din spitale au crescut cu 25%.
„Ticăloșii știu să lucreze în cârdășie, să se înhăiteze, să se acopere unii pe alții și, împreună, să se revendice de la idealuri, ei, care nu au nimic sfânt, să joace teatrul virtuții.“ (Petru Creția).
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an