Instanța va anunța sentința în dosarul angajărilor fictive de la protecția copilului Teleorman pe 27 mai o zi după europarlamentare și referendum și înainte de decizia CCR pe completurile de 3 din 5 iunie
Completul de 5 judecători a respins toate cererile avocaților pentru amânarea procesului sau sesizarea CCR și judecă azi ultimul termen în dosarul angajărilor fictive de la protecția copilului.
Azi trebuia ca procurorii să depună concluziile în dosarul „Bombonica”, iar inculpații să susțină ultimul cuvânt înainte de pronunțarea sentințelor. Liviu Dragnea nu s-a prezentat, dar procesul continuă.
La fel ca la termenul anterior din 15 aprilie, suporterii lui Dragnea au venit cu pancarte: „Dragnea în libertate; Nu-l mai vânați pe Dragnea; Și eu sunt Dragnea; România, nu-ți mai devora patrioții”.
În motivarea deciziei prin care ÎCCJ a dispus revocarea controlului judiciar impus Laurei Codruța Kovesi de către Adina Florea de Secția Specială se arată că toate acuzațiile sunt neprobate și neclare.
SIIJ a comunicat Curții Supreme că renunță la apelul DNA Brașov în dosarul în care Viorel Hrebenciuc a primit doi ani de închisoare, iar fostul ministru de Justiție, Tudor Chiuariu, a fost achitat.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an