Academicianul Augustin Buzura a încetat din viaţă luni, la vârsta de 79 de ani. Prozator şi publicist, Augustin Buzura era născut la Berinţa, în judeţul Maramureş, în 22 septembrie 1938.
Comisia de cercetare a averilor de la Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea ANI de confiscare de la Şerban Brădişteanu, şeful Secţiei de chirurgie cardiacă de la Spitalul Floreasca, a sumelor de 3.595.333 de euro şi 414.000 de dolari.
Casa Jurnalistului continua ancheta legata de operatiile doctorului Burnei, publicand marturia unui medic specialist german, Henry Halm, care conduce unul dintre cele mai importante centre de scolioza din Germania, unul dintre medicii care a indreptat in zeci de cazuri operatiile facute gresit in Romania.
Sunt posibile reforme radicale în sisteme profund corupte și rezistente, în absența totală a voinței politice?
Tolo.ro arata intr-un articol publicat astazi ca Ioan Gyuri Pascu a chemat o ambulanta la ora 3 noaptea, cu 2 ore inainte de a face infarct, insa medicul care a ajuns la locuinta acestuia i-a pus diagnosticul de "atac de panica".
Poliţia Română a difuzat, sâmbătă, imagini de la capturarea medicului Dan Stamatiu, acuzat că a ucis două persoane în Ungaria. La momentul prinderii sale, 1 septembrie 2016, suspectul era înarmat cu un revolver cu cartuş pe ţeavă.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an