Memorandumul intern aprobat, luni, de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor privind deplasarea lui Liviu Dragnea, preşedintelui forului legislativ, la ceremonia de învestire a lui Donald Trump prevedea şi plata cheltuielilor aferente vizitei, precum transportul internaţional, cazarea, diurna şi ”cadourile simbolice”, fără a indica însă sume.
Ambasada SUA a transmis astazi, in urma solicitarii lui Teodor Melescanu, ministru de Externe al Romaniei, de a primi direct, nu prin presa, mesajele adresate de oficialii americani, ca pretuieste dialogul continuu cu Guvernul, cu institutiile statului roman, dar si cu publicul din Romania.
Miliardarul Donald Trump va deveni astazi cel de-al 45-lea presedinte al Statelor Unite. Trump va depune juramantul si va sustine discursul de învestitură în fața Capitoliului, în Washington.
Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, scrie, pe pagina sa Facebook, ca a avut o întâlnire cu Ed Royce, preşedintele Comisiei pentru afaceri externe din Camera Reprezentanţilor, în cadrul căreia i-a transmis ataşamentul României faţă de Parteneriatul strategic cu SUA, precum şi angajamentul Guvernului Grindeanu de a dezvolta relaţiile politice şi economice dintre cele două ţări.
Hans Klemm, ambasadorul SUA la Bucureşti, afirmă, într-un interviu acordat News.ro, ca Laura Kovesi este sustinuta ferm.
Cea mai mare colecție de înregistrări CIA desecretizate este acum accesibilă online, anunţă Agenţia Americană de Informaţii pe site-ul său.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an