Vlad Alexandrescu, fostul ministru al Culturii, respinge criticile legate de negocierile pentru achizitia "Cumințeniei Pământului" venite din directia PSD. Ministrul afirma ca negocierile purtate pentru achizitia acestei opere de arta au fost purtate cu bună credință, considerand orice alt scenariu o speculație ieftină, sau un atac răuvoitor.
Astazi este ultima zi pentru donatiile destinate cumpararii operei lui Brancusi Cumintenia Pamantului. Campania de subscriptie publica pentru achizitionarea operei lui Brancusi a fost lansata de Guvernul Romaniei si de Ministerul Culturii in luna mai 2016.
Revolta pe care a generat-o ordonanta de modificare a legii cinematografiei a fost una a „a mediocrității și a intereselor” dar şi rezultat al unei abordări fataliste care ne face tributari obisnuintei si inertiei, care ne impiedica sa ne sacrificam pentru lucrurile care trebuie si pot fi schimbate in sistem, spune ministrul Culturii Corina Suteu, intervievata de Revista 22. Ea l-a criticat foarte dur pe predecesorul ei, Vlad Alexandrescu, despre care spune ca e preocupat doar de imaginea proprie.
E un ministeriat complicat, plin de controverse, de crize și critici venite din diverse zone. V-ați așteptat ca ele să continue și după ce ați preluat mandatul?
Vlad Alexandrescu, fostul ministru al Culturii, critica deciziile luate de Corina Suteu, cea care conduce acum acest minister, considerand ca acestea duc la anularea reformelor pe care le-a inceput.
Inițiativa România anunta formarea unei platforme comune de catre mai multe organizatii civice din tara, pentru participarea la alegerile parlamentare din toamna acestui an.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an