De același autor
Problema e că „defăimătorii“ sunt mulți. Și, mai ales, credibili. Aici e durerea. Îi crede lumea: Comisia Europeană, ambasadele, Departamentul de Stat, presa occidentală, ba chiar și românii care mai au trei neuroni teferi. E simplu de ce. Nu sunt penali și n-au dosare, nici afaceri și aranjamente lucrative cu statul, nu aspiră la funcții sau sinecuri și nici nu vor să-și căpătuiască conturile și familiile extinse. Nu le „iese“ nimic din modificările legilor justiției, codurilor penale, din subordonarea DNA și înlăturarea lui Kövesi. Pe scurt, n-au interesul să mintă. Ca Dragnea și ai lui. Care au de câștigat totul, în primul rând propria libertate. E un adevăr simplu. Pe care îl pricep toți. Vorba socialistei Ana Gomes: „Nu suntem proști“. Un adevăr împotriva căruia nu au cum lupta. Nu cu armele convenționale ale democrației, în tot cazul. Și atunci, apelează la metodele tuturor regimurilor autocrate dintotdeauna și de pretudindeni: intimidarea, amenințarea, represiunea. Botnița sau chiar pușcăria, dacă altfel nu merge. Unele regimuri, știm asta din istorie și de pe pielea noastră, au mers mult mai departe, dar, din fericire, în Europa secolului XXI mijloacele le sunt totuși restrânse. Spre regretul lui Dragnea. Așa că s-a gândit să-i potolească pe „defăimătorii“ regimului său politic - căci nu de țară, națiune, suveranitate e vorba, astea sunt pretexte - cu legea. Nu e singurul, are de unde se inspira.
„Nu voi permite nimănui să defăimeze Turcia, pe mine, pe părintele fondator al republicii, Mustafa Kemal Atatürk, armata noastră sau valorile noastre naţionale“, declara Recep Erdoğan în toamna lui 2017. Teroarea care stăpânește Turcia e cunoscută - mii de arestări, justiția și presa au fost decimate. Erdoğan „n-a permis“ însă „defăimarea“ cu mult înainte de represiunile declanșate acum aproape doi ani. În 2005 s-a modificat Codul Penal prin introducerea unui articol care spune că denigrarea publică „a națiunii turce, statului turc, Parlamentului sau instituțiilor juridice“ înseamnă defăimare și se pedepsește cu închisoare de la șase luni la doi ani. Sună cunoscut, nu? I-au căzut victime scriitorul Orhan Pamuk, una dintre cărțile lui Noam Chomsky a fost interzisă, iar traducătorul a fost trimis în judecată, jurnaliști, printre care și cunoscutul Hrant Dink, care a fost condamnat la șase luni de închisoare cu suspendare, pentru insultă adusă nației turce (ulterior, ziarisul de origine armeană a fost asasinat de un grup naționalist). În Rusia proaspăt realesului Putin este interzisă prin lege, începând din 2014, orice critică la adresa politicii lui Stalin în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. În Polonia, guvernul conservator a adoptat acum o lună o lege care îi pedepsește cu închisoarea pe cei care utilizează formula „lagăre de exterminare poloneze“ și care conține o incriminare a oricui „atribuie, în public și împotriva realității, Poporului Polonez sau Statului Polonez responsabilitate sau coresponsabilitate pentru crime naziste comise de Al Treilea Reich“. Pe scurt, sunt pedepsite prin lege susținerile publice ale complicității poloneze la Holocaust. Cât despre Ungaria lui Orbán, aproape nici nu mai are rost să vorbim, atât de multe sunt exemplele. Merită însă remarcată similitudinea discursurilor acestor autocrați, care abundă de sintagme precum „suveranitate“, „demnitate națională“, „sabotaj“.
Merge Dragnea pe drumul acestora? Va trece și el de la vorbe la fapte? Fără nicio îndoială. Ideea pedepsirii celor care „își defăimează propria țară prin minciună“, a celor care „sabotează cu bună știință țara prin declarații antiromânești sau prin acțiuni servile îndreptate împotriva intereselor noastre globale și naționale“ nu este nouă. În 2016, PSD a scos din joben „Legea defăimării sociale“, care introducea printre grupurile sociale pe care, vezi doamne, voia să le protejeze, și pe cel constituit pe criteriul „apartenenței politice“. Amenda ajungea și la 60.000 de lei pentru punerea în „situație de inferioritate“ a vreunui pesedist, de exemplu. La vremea respectivă, proiectul a fost aprobat la Senat, dar s-a blocat la Cameră, Guvernul Cioloș nu l-a susținut, iar Comisia pentru drepturile omului i-a dat aviz negativ. Acum e tocmai bun de scos de la sertar. Dar asta e nimic în comparație cu ințiativa unor parlamentari PSD, tot din 2016, de a reintroduce în Codul Penal infracțiunea de „defăimare a țării și a națiunii“. Leznațiunea era pedepsită cu închisoarea de la șase luni la trei ani. Era vorba, de fapt, de revenirea la prevederea (art. 236, al. 1) din Codul Penal care a funcționat până în 2006, când a fost abrogat la cererea ministrului Monica Macovei. Scoaterea „defăimării“ din CP, explică Cristi Danileț, a fost motivată atunci prin faptul că „țara și națiunea sunt noțiuni abstracte, existând un risc ca infracțiunea să fie aplicată atunci când sunt exprimate aprecieri critice de natură politică, istorică sau sociologică“. În afara suprimării libertății de exprimare, mai e vorba de o armă pusă în mâna puterii, care o poate utiliza în mod discreționar și represiv pentru a-și elimina criticii și contestatarii.
Lupta de clasă cu „defăimătorii“ nu s-a lăsat mult așteptată, ordinul fiind executat cu exces de zel. Dubele erau pregătite să-i salte pe protestatari chiar înainte de începerea Congresului PSD unde Dragnea a dat comanda: „pe ei, cu defăimarea!“. La fel procesele verbale pentru amenzi. „Au strigat lozinci împotriva PSD“, scrie pe ele. Cât tupeu pe protestatari! Cum țara se confundă cu Dragnea și PSD, „defăimarea“ corupției e leznațiune în toată regula. Amenzile au fost pe măsură. Vedem deci că vânătoarea de „defăimători“ se poate descurca, până una-alta, și fără legi speciale. O demonstrează și cazul lui Cristian Preda. A fost reclamat pentru defăimare la Consiliul ordinului Steaua României de un nenea despre care gurile rele spun că visează cu ochii larg deschiși la ziua în care Daddy Cel Iubit va ajunge Comandant Suprem. Europarlamentarul, care a primit ordinul în 2009, de la Traian Băsescu, pe vremea când anticorupția era chestiune de securitate națională, și nu „stat paralel“, va fi judecat de actuali sau foști colegi ai lui Dragnea. În spatele ușilor închise. Normal. Execuțiile se fac în locuri ferite de ochii publicului. Altfel, cine știe ce mai iese. Semnificativ este că Ecaterina Andronescu, inocentă cum o știm, în timp ce spunea că nu se antepronunță, îl judeca pe Preda pentru că ar fi cerut sancționarea Guvernului României pentru corupția sa endemică. Bravo lui! Și protestatarii din Piața Victoriei tot aia cereau. Și vor mai cere. Pe ei cine îi va judeca pentru „defăimarea“ corupției și lezdragnea? //
