Pe aceeași temă
Motivele pentru care CEDO a luat în premieră decizia de a suspenda pentru 18 luni toate cauzele similare aflate pe rolul Curţii, timp în care România este obligată să găsească formula prin care despăgubirile să fie efectiv plătite, sunt extrem de clare şi reflectate în cifre.
Pentru decizia CEDO prin care statul român este obligat ca în termen de 18 luni să remedieze problema restituirii bunurilor confiscate de regimul comunist, în sensul instituirii unui mecanism funcţional de retrocedare şi compensare, în caz contrar riscând chiar excluderea din Consiliul Europei, trebuie să le mulţumim, în ordine, următorilor: Ion Iliescu, Nicolae Văcăroiu, Adrian Năstase, Emil Constantinescu, Victor Ciorbea, Radu Vasile, Călin Popescu Tăriceanu, Emil Boc şi ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră, Traian Băsescu. Lor şi guvernelor pe care le-au condus, judecătorilor, politicienilor şi armatei de funcţionari (pe când o grevă spontană pentru stimulente şi sporuri în contul muncii la dosarele de retrocedare?), care de 20 ani nu au vrut şi nu au fost în stare să reglementeze această chestiune, tuturor acestora trebuie să le aducem omagiul pentru faptul că România a reuşit să o ia înaintea Rusiei şi Turciei (şi ele campioane la procesele la CEDO), alegându-se cu decizia pilot din 12 octombrie.
Să fim însă corecţi. Dacă de la Iliescu şi urmaşii lui admiratori ai lui Che Guevara nu aveam niciun fel de aşteptări, ţinând cont că şi în ziua de azi ei cred că bogaţii (alţii decât ei şi mogulii lor, evident) sug sângele poporului şi că dreptul de proprietate se referă la pensie şi salariu, de la partidele care se autoproclamă „singurele autentice de dreapta“ aveam speranţe justiţiare. Cu alte cuvinte, adevăraţii vinovaţi pentru condamnarea fără drept de apel a României sunt CDR - în timpul căreia nu s-a reuşit nici măcar adoptarea unei legi reparatorii în adevăratul sens al cuvântului, PNL - care timp de 4 ani a fost la butoanele instituţiilor de care depindea rezolvarea administrativă a despăgubirilor şi retrocedărilor, inventator al inutilului şi clientelarului Fond Proprietatea, PDL - continuator al neputinţei predecesorilor.
Motivele pentru care CEDO a luat în premieră decizia de a suspenda pentru 18 luni toate cauzele similare aflate pe rolul Curţii, timp în care România este obligată să găsească formula prin care despăgubirile să fie efectiv plătite, sunt extrem de clare şi reflectate în cifre. Până acum, statul român a fost condamnat de CEDO să plătească peste 15 milioane de euro, din care nu a achitat nici măcar 5% (despăgubirile totale estimate fiind de 21 de miliarde de euro, în 2005 acestea fiind de 4 miliarde), Fondul Proprietatea, deşi înfiinţat în urmă cu 5 ani, nu este încă funcţional (motiv pentru care în ultimii doi ani România a primit mai multe condamnări din această cauză), numai 20% dintre cererile de despăgubire s-au transformat în titluri şi mult mai puţine în acţiuni la Fond.
La Agenţia Naţională de Retrocedare a Proprietăţilor (ANRP) sunt înregistrate 13.524 de cereri de despăgubire în bani, ceea ce înseamnă o sumă totală de 395 de milioane de euro, din care până în noiembrie 2009 se plătiseră doar 74 de milioane. Sumele prevăzute pentru următorii trei ani în Planul Strategic adoptat de guvern în 2010 ar ajunge, în cel mai fericit caz, doar pentru 15.000 de foşti proprietari dintr-un total de peste 100.000. Şi alte cifre vorbesc de la sine despre impotenţa şi reaua-voinţă a guvernanţilor. Un raport al Parlamentului European arată că, pentru terenuri agricole şi păduri, sunt depuse 52.000 de cereri de despăgubire, din care autorităţile au reuşit rezolvarea a circa 10.000, iar pentru imobile există 52.000 de cereri, iar aprobate sunt 6.500. O socoteală simplă arată că, în ritmul actual, ar mai fi nevoie de circa 20 de ani pentru a rezolva dosarele oamenilor şi vreo alţi 20 pentru a le da efectiv despăgubirile.
În aceste condiţii, nu e nicio surpriză că CEDO a dat un ultimatum. Ce poate face însă guvernul pentru a preveni situaţia în care România să nu fie în stare să respecte decizia, ceea ce ar putea duce la suspendarea sau chiar excluderea din Consiliul Europei? În primul rând, să listeze la bursă Fondul Proprietatea (care mai nou s-a transformat în Fond de Investiţii, printr-o decizie a AGA), să schimbe legislaţia de aşa natură încât dosarele care s-au acoperit de praf prin depozitele de la primării, prefecturi sau ANRP să fie soluţionate în maximum 1 an şi să unifice practica judiciară în raport de decizia CEDO. Cum capacitatea administrativă a statului a fost demonstrată cu asupra de măsură până acum, iar celebra „voinţa politică“ are cotă zero, mă îndoiesc că problema se va rezolva în cele 18 luni date de CEDO. De altfel, reacţia premierului Boc a fost la înălţimea aşteptărilor: „vom face o comisie, vom analiza şi vom comunica“. Când – nu a mai spus.
Oricum, întrebarea de căpătâi este de unde va scoate statul banii pentru despăgubiri, atâta vreme cât cuvântul de ordine este neretrocedarea în natură? Iată o chestiune care, printr-o ironie a sorţii, ar putea să cadă în sarcina viitorului guvern, adică exact a celor care sunt primii responsabili de situaţia în care s-a ajuns, PSD şi PNL. Tezele lui Iliescu şi clientelismul liberal ar putea fi decontate chiar de ei. Este un gen de reparaţie istorică, din care, din păcate, tot foştii proprietari vor ieşi în pagubă. //
Taguri:
