Pe aceeași temă
Cele trei asociații reproșează autorilor raportului MCV ”neadevărurile flagrante” de natură să îi ”revolte” pe magistrați, pe avocați, ”pe cetățeni și pe toţi cei care cunosc realităţile din justiţia din România”.
De asemenea, cele trei asociații sunt nemulțumite și de faptul că nu au fost consultate la realizarea raportului care ”creează, contrar realităţii, impresia imparţialităţii surselor şi informaţiilor pe care se întemeiază şi a suficientei acestor informaţii.”
De asemenea, AMR, AJADO și APR spun că ”folosind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), Comisia Europeană să impună României revenirea la practicile abuzive ale imixtiunii serviciilor secrete în actul de justiţie.”
Mai mult, ”rapoartele trec sub tăcere eşecurile răsunătoare ale luptei anticorupţie, colaborările nelegale între organele judiciare şi serviciile secrete, încălcările grave ale drepturilor fundamentale ale cetăţenilor români, documentate inclusiv prin hotărâri judecătoreşti definitive, la dispoziţia Comisiei, dacă era interesată cu adevărat de prezentarea unei situaţii complete şi reale”, mai spun cele trei asociații de magistrați.
Comunicatul celor trei asociații de magistrați
Asociaţia Magistraţilor din România (AMR), organizaţie neguvernamentală, apolitică, naţională şi profesională a judecătorilor şi procurorilor, declarată "de utilitate publică" prin Hotărârea Guvernului nr. 530/21 mai 2008 - cu sediul în municipiul Bucureşti, B-dul Regina Elisabeta nr. 53, sector 5, e-mail [email protected] -, reprezentată legal de judecător dr. Andreea Ciucă, în calitate de preşedinte interimar,
Asociaţia Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO), organizaţie neguvernamentală, apolitică şi profesională a judecătorilor, cu sediul în municipiul Oradea, str. Bradului, nr.1, e-mail, [email protected] , reprezentată legal de judecător Florica Roman, în calitate de preşedinte şi
Asociaţia Procurorilor din România (APR), organizaţie neguvernamentală, apolitică, naţională şi profesională a procurorilor, cu sediul în municipiul Bucureşti, Bd. Libertăţii nr. 12-14, reprezentată legală de procuror Elena Iordache, în calitate de preşedinte,
transmit următorul comunicat de presă:
Asociaţia Magistraţilor din România (AMR), Asociaţia Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO) şi Asociaţia Procurorilor din România (APR) denunţă public neadevărurile flagrante din conţinutul Raportului final şi al Raportului tehnic al Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), date publicităţii în 22.10.2019, neadevăruri care nu pot decât să îi revolte pe magistraţi, avocaţi, pe cetăţeni şi pe toţi cei care cunosc realităţile din justiţia din România.
În primul rând, în mod inacceptabil, rapoartele creează, contrar realităţii, impresia imparţialităţii surselor şi informaţiilor pe care se întemeiază şi a suficientei acestor informaţii.
Astfel, se pretinde că, "în afara de contactele oficiale cu autorităţile române, Comisia se întâlneşte cu asociaţii profesionale de judecători şi procurori", "diversitatea opiniilor exprimate de diferiţi interlocutori români" constituind "un element important pentru o dezbatere deschisă şi transparentă" (pag. 2).
În realitate Comisia şi-a întemeiat considerentele şi recomandările din cele două rapoarte doar pe opiniile unor asociaţii profesionale care îi validează tezele şi prejudecăţile fără rezerve, ignorând asociaţiile profesionale ale judecătorilor şi procurorilor care aduc critici clare şi întemeiate cu privire la sistemul judiciar din Romania atunci când este cazul.
Nici AMR (persoană juridică "de utilitate publică", având peste un sfert de secol de activitate), nici APR (cea mai veche asociaţie a procurorilor din România), nici UNJR nu au mai fost invitate la întâlnirile cu delegaţia Comisiei Europene după anul 2016.
Mai mult, deşi Comisia a declarat că "îşi întemeiază evaluarea pe toate sursele disponibile, ţinând seama şi de opiniile divergente" (pag. 2), criticile exprimate public şi argumentate pe larg de AMR, APR, UNJR, AJADO, exact cu privire la aspectele reţinute în cele două Rapoarte MCV, nici măcar nu au fost menţionate.
În al doilea rând, considerăm că este inadmisibil ca, folosind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), Comisia Europeană să impună României revenirea la practicile abuzive ale imixtiunii serviciilor secrete în actul de justiţie.
În al treilea rând, este inacceptabil că rapoartele trec sub tăcere eşecurile răsunătoare ale luptei anticorupţie, colaborările nelegale între organele judiciare şi serviciile secrete, încălcările grave ale drepturilor fundamentale ale cetăţenilor români, documentate inclusiv prin hotărâri judecătoreşti definitive, la dispoziţia Comisiei, dacă era interesată cu adevărat de prezentarea unei situaţii complete şi reale.
O scurtă analiză a considerentelor şi concluziilor Rapoartelor MCV relevă probleme grave care ţin de nesocotirea vădită a realităţii, a faptelor şi/sau de necunoaşterea rolului şi modalităţii în care legea prevede funcţionarea instanţelor şi parchetelor din România.
a) Colaborarea dintre serviciile secrete şi sistemul judiciar, organizată şi desfăşurată în afara legii, aşa cum rezultă din clauzele protocoalelor declasificate şi cum a stabilit argumentat Curtea Constituţională, nu a fost denunţată nici de aceste Rapoarte MCV, nici de cele anterioare.
Dimpotrivă, actualul Raport a reluat precizarea din Raportul MCV 2018, eschivându-se să intre în fondul acestui subiect de căpătâi pentru un sistem de justiţie european care pune în centru "statul de drept". Astfel, în Raportul tehnic se reţine că "modul de funcţionare a serviciilor de informaţii nu ţine de competenţa UE şi nu intră în sfera obiectivelor referinţă ale MCV" şi că "instanţele sunt cele care au rolul de a stabili dacă alegaţiile în cauză privind abuzurile sunt întemeiate sau nu şi dacă ar fi necesară o anchetă deschisă şi imparţială pentru a se stabili dacă au existat sau nu deficienţe sistemice" (pag. 13).
Pe de o parte, observăm o falsă deplasare a analizei, de vreme ce subiectul încălcărilor nu l-a constituit modul în care funcţionează serviciile secrete, ci faptul dovedit, prin cuprinsul protocoalelor declasificate, ca acestea au interferat nelegal în actul de justiţie (cu concursul unor persoane din interiorul sistemului de justiţie), astfel cum a constatat Curtea Constituţională. Pe de altă parte, modul în care funcţionează justiţia constituie obiectul principal al MCV. De asemenea, concluzia mai sus citată este lipsită de sens, de vreme ce instanţele din România nu au competenta de a dispune "anchete" privind "deficienţe sistemice" - la instanţe şi parchete.
În Raportul tehnic (pag. 13) s-a consemnat şi că "Principala evoluţie din 2019, relevantă pentru raportul MCV, este decizia Curţii Constituţionale privind cele două protocoale de cooperare semnate între Ministerul Public şi SRI în 2009 şi 2016. În ceea ce priveşte protocolul din 2009, Curtea Constituţională a hotărât că a depăşit rolul constituţional al Ministerului Public şi că, pentru toate cauzele viitoare şi pendinte, instanţele, împreună cu parchetele, ar trebui să verifice dacă probele colectate în contextul protocolului au fost administrate cu respectarea deplină a legii şi să decidă cu privire la măsurile juridice corespunzătoare. Decizia nu se aplică hotărârilor judecătoreşti care au devenit definitive înainte de pronunţarea deciziei Curţii Constituţionale".
Succint spus, Comisia Europeană nu este îngrijorată de gravitatea încheierii şi aplicării, în afara legii, a unor protocoale secrete între instituţii de la vârful sistemului de justiţie şi serviciile secrete, nici de încălcarea gravă a drepturilor fundamentale pe care folosirea protocoalelor a generat-o, ci de faptul ca decizia Curţii Constituţionale prin care aceste protocoale au fost declarate nelegale va afecta lupta anticorupţie: "Este încă devreme pentru a determina pe deplin impactul şi consecinţele punerii în aplicare concrete a acestei decizii, în special în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei" (pag. 13). Cu alte cuvinte, prin raportare la faptul că aceasta este preocuparea principală cu privire la efectele protocoalelor, Comisia pare să accepte, în mod inadmisibil, abuzuri în numele luptei anticorupţie!
b) Observăm, de asemenea, cu reală îngrijorare, recomandarea Comisiei Europene (pag. 3 din Raport) de a se crea un sistem (şi) "mai robust" de măsuri de supraveghere tehnică a cetăţenilor, în contextul în care România are zeci de mii de mandate de supraveghere tehnică cerute de parchete şi mii de mandate pe siguranţa naţională, cerute de serviciile de informaţii, admise, în fiecare an, aproape în totalitate, de către instanţe. Chiar dacă trebuie să avem în vedere, în mod constant, lupta împotriva corupţiei, a terorismului şi a infracţiunilor informatice, nu avem voie să dăm la o parte drepturile fundamentale ale omului sau să le punem pe un plan secundar, acceptând, în mod anormal, relativizarea valorilor pe care a fost întemeiată Uniunea Europeană.
c) Referitor la Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) şi a presupuselor presiuni pe care înfiinţarea acesteia le-ar putea exercita asupra magistraţilor, în Raport se arată că "au existat mai multe situaţii în care secţia specială a intervenit pentru a schimba cursul anchetelor penale într-un mod care ridică îndoieli serioase cu privire la obiectivitatea sa" (pag. 5). La subsol (nota 21) se face trimitere la anchetarea de către SIIJ a fostului procuror-şef DNA, anchetă care, în opinia Comisiei, "pare să indice intenţia de a împiedica această candidatură".
Într-o abordare obiectivă, cum s-ar fi cuvenit să putem citi într-un raport al Comisiei Europene, ar fi trebuit ca expresii de genul "pare să indice intenţia" să fie însoţite de argumente punctuale robuste (ca să folosim un termen din raport), şi nu de argumente speculative privind data la care a fost "deschis" dosarul penal sau de generalizări fără explicaţii (faptul că a mai fost înregistrată încă o cauză în care era implicat procurorul general "pare să confirme" un anumit "tipar de acţiune" împotriva "magistraţilor de rang înalt" - adică 2 - care criticau activitatea SIIJ).
În schimb, niciun raport MCV nu a consemnat faptul că, în anul 2016, DNA l-a inculpat pe fostul procuror general al României, anchetă ce i-a afectat grav cariera întrucât a determinat demisia din funcţie, după care, în anul 2018, DNA a dispus clasarea dosarului, în final dovedindu-se ca faptele ce i-au fost imputate fostului procuror general nu au existat. Aşadar, cel mai înalt reprezentant al Ministerului Public a fost îndepărtat din funcţie din cauza unei anchete făcute sub autoritatea ierarhică a procurorului-şef al DNA, însă nimeni nu a răspuns pentru acest eşec, ba mai mult, Comisia Europeană, prin rapoartele întocmite după 2016, a ignorat acest caz, după cum a ignorat şi faptul că, după o perioadă lungă de anchetă din partea DNA, în care imaginea persoanelor anchetate a fost prejudiciată în mod grav, s-au dat clasări ori instanţele de judecată au pronunţat hotărâri definitive de achitare. De exemplu, în cazul unui judecător la Curtea Constituţională, unui preşedinte de secţie de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cazul unui procuror general al României, în cazul mai multor judecător şi procurori de la tribunale şi curţi de apel, inclusiv cu funcţii de conducere, în cazul preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară, In schimb, Comisia este preocupată de un "tipar de acţiune" din partea SIIJ, pe care nu îl detaliază şi nu aduce niciun fel de dovezi în acest sens.
De asemenea, în Raportul tehnic (pag. 9) s-a precizat că "În mai 2019, secţia a redeschis o anchetă într-un caz corupţie vizând un judecător din cadrul CSM, pe care DNA o închisese în august 2018. Judecătorul în cauză a vorbit în repetate rânduri în mod public împotriva modificărilor aduse legilor justiţiei, inclusiv împotriva Secţiei speciale". Or, cum însuşi raportul documentează (nota de subsol 38), în contradicţie cu cele reţinute în cuprinsul acestuia, nu SIIJ, ci Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus redeschiderea anchetei (urmăririi penale), pronunţând o hotărâre definitivă în acest sens.
În Raport (pag. 5) s-a scris şi că "Printre altele se numără şi cazurile în care Secţia specială a iniţiat anchete împotriva judecătorilor şi a procurorilor care s-au opus modificărilor actuale ale sistemului judiciar, precum şi modificările bruşte ale abordării adoptate în cauzele aflate pe rolul instanţelor, de exemplu retragerea căilor de atac introduse anterior de DNA în dosarele de corupţie la nivel înalt."
Or, din anul 2014 s-au discutat şi dezbătut public cazurile unor judecători şi procurori care au fost anchetaţi de DNA pentru soluţiile pe care le-au pronunţat, fiind prezentate dovezi în acest sens, anchete prin intermediul cărora procurorii DNA analizau, cu încălcarea făţişă a independenţei justiţiei, presupusa nelegalitate şi netemeinicie a hotărârilor pronunţate de judecători sau a ordonanţelor/măsurilor dispuse de procurori. Aceste grave abuzuri nu s-au regăsit în rapoartele MCV de după anul 2014, cu toate că au fost semnalate de judecători, procurori şi asociaţii profesionale, în mod repetat şi argumentat.
Subliniem, în acest context, că SIIJ nu a trimis în judecată niciun judecător sau procuror pentru "infracţiuni" rezultând din soluţiile pronunţate în dosarele cu care au fost învestiţi şi nici pentru exprimarea publică, în mod critic, faţă de unele modificări aduse Legilor justiţiei.
În schimb, DNA, şi-a permis să se transforme în "supra-instanţă", peste instanţele de control judiciar, pentru unele soluţii date de magistraţi, trimiţându-i în judecată pe motiv că, după aprecierea procurorilor DNA, erau nelegale şi netemeinice. Trimiterea în judecată a unui magistrat pentru soluţiile pe care le-a dat nu are consecinţe numai asupra carierei acestuia, ci creează un potenţial enorm de presiune şi influenţă asupra colegilor judecători şi procurori, cu finalitatea unei justiţii lipsite de independenţă, adică a unei justiţii ce nu mai poate servi scopului pentru care a fost creată.
Alegaţiile din rapoarte, anterior redate, sunt dovezi ale lipsei obiectivitate şi a dublei măsuri aplicate de Comisia Europeană.
Cu privire la comisia de concurs din cadrul CSM pentru numirea procurorilor la SIIJ, în Raportul tehnic se consemnează:
"Ordonanţa de urgenţă nr. 90/2018 a Guvernului a diluat o serie de garanţii, inclusiv privind cerinţele profesionale, de management şi etice pe care trebuie să le respecte candidaţii, şi a eliminat necesitatea participării unor procurori de rang înalt la comitetul de selecţie şi la decizia finală de numire. Ordonanţa a adus o modificare cu caracter excepţional a legii, astfel încât să se asigure că procesul de numire este controlat exclusiv de un grup restrâns format din numai câţiva judecători din cadrul CSM" (pag. 9).
Ordonanţa nu i-a exclus pe procurori din Comisia de concurs, ci a prevăzut numărul membrilor din comisia de concurs în prezenţa cărora aceasta îşi poate îndeplini atribuţiile stabilite de lege. O simplă lectură a Ordonanţei dovedeşte contrarul celor afirmate în raport. Este de neînţeles faptul că nu a existat interes pentru redarea corectă/completă a cronologiei faptelor care au dus la această prevedere din Ordonanţă, necesitatea unei astfel de dispoziţii legale fiind determinată de refuzul repetat al membrilor Secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii de a-şi desemna reprezentant în comisia de concurs, adică de a-şi îndeplini obligaţiile impuse de o lege în vigoare, care a trecut de controlul de constituţionalitate. Este, de asemenea, de neînţeles cum, de la nivelul forului european pe care îl reprezintă cei care au întocmit rapoartele, se emit concluzii pe baze eronate sau trunchiate, fără să se fi citit Ordonanţa şi fără să se fi documentat cu privire la fapte şi împrejurări care au determinat deblocarea situaţiei referitoare la comisia de concurs, în scopul respectării legii.
Rapoartele actuale ca, de altfel, cele anterioare ignoră cu perseverenţă faptul că cei ce s-au opus şi se opun creării SIIJ au trecut sub tăcere realitatea potrivit căreia o astfel de structură exista deja.
Prin Ordinul procurorului-şef al DNA nr. 10/31.01.2014 a fost înfiinţat "Serviciul de combatere a corupţiei în justiţie", ce avea competenţa de a investiga toate infracţiunile de corupţie pretins a fi săvârşite de către judecători şi procurori.
Ulterior, prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.643/C/2015, publicat în M.O. la 21.05.2016, a fost aprobat Regulamentul de ordine interioară al DNA în care s-a prevăzut existenţa acestui serviciu.
Comisia nu a fost interesată de acest aspect important şi nici de faptul că serviciul din cadrul DNA ce ancheta judecători şi procurori a funcţionat din ianuarie 2014 până în mai 2015 fără să existe ordin al ministrului care să îl reglementeze.
Mai mult, în pofida poziţiilor publice repetate pe care noi le-am susţinut cu argumente clare, uşor de verificat, Comisia Europeană nu a spus nimic despre faptul că procurorii erau repartizaţi la Serviciul de combatere a corupţiei pe criterii netransparente, de către procurorul-şef al DNA, acesta fiind cel ce propunea şi procurorul-şef al serviciului, fără să o procedura clară, predeterminată, cu privire la aceste numiri. Legea permitea numirea în cadrul DNA a unor procurori cu o vechime mică în magistratură, cu grad de parchet de pe lângă judecătorie, pe baza unui simplu interviu ţinut în faţa procurorului-sef al DNA, total lipsit de transparenţă. Procurorii recrutaţi în această modalitate puteau îndeplini acte de umărire penală de cea mai înaltă competenţă, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind abilitaţi să investigheze judecători şi procurori de la cele mai înalte instanţe şi parchete.
Rapoartele nu au consemnat nimic nici despre argumentul potrivit căruia înfiinţarea SIIJ a avut scopul justificat al protejării judecătorilor de presiunile, rezonabil a fi prezumate, ce puteau fi exercitate de procurorii DNA care, în timp ce erau participanţi într-un proces penal ori civil, aveau posibilitatea legală de a-l ancheta pe judecătorul cauzei, chiar în decursul soluţionării acesteia.
De asemenea, rapoartele exprimă false îngrijorări vizând faptul că OUG 90/2018 a "diluat o serie de garanţii, inclusiv privind cerinţele profesionale, de management şi etice pe care trebuie să le respecte candidaţii", în condiţiile în care pentru a accede în SIIJ este necesară o vechime de minim 18 ani ca procuror (la Serviciul din cadrul DNA puteau accede procurori cu numai 6 ani vechime), cel puţin grad de curte de apel şi o carieră ireproşabilă, iar organizarea şi desfăşurarea concursului pentru funcţii de conducere şi funcţii de execuţie la SIIJ au fost date în competenţa Plenului CSM al cărui rol, în acest sens, a fost salutat de Comisia de la Veneţia.
În Raportul tehnic se menţionează că "susţinătorii creării Secţiei speciale, inclusiv unii membri ai Secţiei pentru judecători din CSM, au invocat, în special, necesitatea de a scoate infracţiunile de corupţie în care sunt implicaţi magistraţi din sfera de competenţă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Argumentul lor a fost acela că DNA a abuzat de această competenţă prin deschiderea unor anchete din oficiu, cu intenţia de a exercita presiuni asupra judecătorilor în cadrul proceselor instrumentate de către DNA pentru a obţine rate ridicate de condamnare. Aceste acuzaţii de abuzuri sistematice comise de DNA au fost puternic contestate de DNA şi de Ministerul Public" (pag. 8).
Fără a expune şi a analiza susţinerile reprezentanţilor judecătorilor din CSM la care se face trimitere cu titlu general, rapoartele se mulţumesc să lanseze concluzia potrivit căreia aceste "acuzaţii de abuzuri sistematice" "au fost puternic contestate de DNA şi de Ministerul Public", trecând cu vederea cazurile notorii de anchete urmate de clasări şi achitări, dintre care unele au fost redate de noi mai sus. Trebuie reamintite, aici, cazurile judecătorilor şi procurorilor urmăriţi penal de DNA ani la rând şi, apoi, achitaţi. De asemenea, trebuie reamintită "mutarea actului de judecată din instanţe în spaţiul public prin expunerea mediatică excesivă a persoanelor arestate preventiv, a scurgerilor de informaţii repetate de la parchete, neurmate de anchete serioase şi prin informarea incompletă a publicului în anchetele penale, fiind omise soluţiile favorabile persoanelor acuzate", de vreme ce acesta a fost unul dintre motivele care a determinat lansarea Memorandumului privind Justiţia, votat în septembrie 2016 de peste 80% din instanţe.
Este evident ca rapoartele MCV se conformează unui tipar potrivit căruia opiniile divergente faţă de premisele şi concluziile Comisiei fie că nu sunt pomenite, fie că sunt amintite sporadic, fără a se prezenta fondul si argumentele acestora. În acest sens, facem trimitere şi la consemnarea din Raport că "numeroase voci din România au cerut desfiinţarea Secţiei speciale" (pag. 6), însoţită de o notă de subsol (nota 23) în care se arată: "Printre acestea, se numără asociaţiile magistraţilor, organizaţiile societăţii civile". Or, afirmaţia că "asociaţiile", adică toate, fără nicio excepţie, au solicitat desfiinţarea SIIJ constituie un neadevăr izbitor.
Iar dacă, la întocmirea rapoartelor, Comisia Europeană a considerat că este suficient să reducă, contrar adevărului, asociaţiile profesionale doar la cele care au cerut desfiinţarea SIIJ, înseamnă că, în mod regretabil, orice discuţie despre obiectivitate şi imparţialitate este zadarnică! Pentru confirmarea acestei idei, subliniem că nici AMR, nici APR, nici UNJR, nici AJADO nu au cerut desfiinţarea SIIJ. Singura noastră preocupare, cu privire la această Secţie, este ca, prin îndeplinirea atribuţiilor legale, CSM să vegheze ca SIIJ să nu ajungă să desfăşoare anchete şi să dea soluţii în condiţiile de încălcare repetată a legii, cum a făcut DNA, încălcări numeroase, descrise punctual în Raportul Inspecţiei Judiciare, aprobat de Plenul CSM în 15.10.2019.
d) În Raport s-a reţinut: "Deciziile Curţii Constituţionale au un impact direct asupra cauzelor de corupţie la nivel înalt aflate pe rolul instanţelor, putând duce la întârzieri şi la redeschiderea proceselor, şi chiar au permis, în anumite condiţii, redeschiderea mai multor cauze definitive. Nu se pot prevedea încă pe deplin consecinţele unei astfel de situaţii. Reverberaţiile negative clare ale acestei situaţii asupra procesului de justiţie au ridicat, totodată, la un nivel mai general, semne de întrebare cu privire la durabilitatea progreselor înregistrate până în prezent de România în lupta împotriva corupţiei - cu atât mai mult cu cât au coincis cu modificările aduse Codului penal şi Codului de procedură penală, care nu au ţinut cont de recomandarea din noiembrie 2018 privind necesitatea compatibilităţii cu dreptul UE şi cu instrumentele internaţionale de combatere a corupţiei (a se vedea, de asemenea, obiectivul de referinţă 1)" (pag. 16).
În numele valorilor consacrate şi garantate, precum şi conform competenţei conferite de Constituţie, Curtea Constituţională a constatat ca fiind neconstituţionale protocoalele secrete încheiate între Parchetul de pe lângă ÎCCJ şi SRI, a analizat constituţionalitatea unor dispoziţii din legi civile şi penale. Aceasta este, succint spus, menirea Curţii Constituţionale, şi nu a aceea de a combate corupţia ori de a subsuma toate valorile supreme garantate de Constituţie luptei anticorupţie, cum Comisia pare sa impună.
De altfel, această abordare unilaterală nejustificată a rapoartelor MCV a fost criticată de noi în fiecare an. În acest sens, am arătat că deşi au menţionat "progrese importante şi un caracter ireversibil tot mai pronunţat al reformelor", rapoartele MCV s-au referit, în mod majoritar dacă nu exclusiv, la lupta împotriva corupţiei şi la acţiunile preventive în materie de corupţie, lăsând impresia greşită că acestor obiective - cărora nu li se poate nega importanţa - li s-ar subsuma întreaga sau cea mai mare parte a activităţii sistemului judiciar.
În acelaşi sens, atunci când s-au referit la progresele în combaterea corupţiei la nivel înalt, rapoartele au avut în vedere doar DNA şi ÎCCJ, cu accent pe "independenţa sau eficacitatea DNA", amintind doar într-un loc de curţile de apel, iar când se consemna despre combaterea corupţiei la toate nivelurile, rapoartele se refereau la MJ şi la Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, lăsând la o parte, de neînţeles şi fără justificare, instanţele de judecată.
Absolutizarea realizărilor justiţiei numai cu privire la segmentul luptei anticorupţie reprezintă o prezentare hiperbolizată, iar excluderea referirilor la activitatea majorităţii instanţelor şi parchetelor dovedeşte o înţelegere deformată a fenomenului judiciar românesc de către Comisia Europeană.
e) Referitor la CSM, în Raport s-a reţinut: "În ciuda faptului că din rapoartele Consiliului Superior al Magistraturii reiese că acesta îşi îndeplineşte în continuare priorităţile pe care şi le-a fixat pentru mandatul său, perioada care s-a scurs de la raportul din noiembrie 2018 a fost marcată de disensiuni şi controverse în cadrul CSM."; "CSM nu a avut o poziţie unitară în ceea ce priveşte răspunsul la recomandările Comisiei Europene, ale Comisiei de la Veneţia şi ale GRECO şi nici, pe un plan mai general, cu privire la momentul cel mai oportun pentru a lua măsuri prin care să apere independenţa justiţiei, actualul preşedinte al CSM şi o parte din membrii instituţiei continuând să apere textul legilor justiţiei în versiunea lor actuală" (pag. 13).
În primul rând, existenţa opiniilor diferite, chiar divergente, confirmă unul din mecanismele democraţiei, "disensiunile şi controversele" fiindu-i inerente. Numai societăţile totalitare au "poziţii unitare" de la care nu se abat, promovează o falsă unanimitate şi îi persecută pe cei care au alte păreri ori formulează critici.
Este firesc ca în cea mai înaltă instituţie a magistraturii să existe dezbateri, controverse, să se poată expune puncte de vedere concret argumentate, chiar în mod diferit, aşa încât menţionarea, în raport, ca fiind îngrijorătoare o astfel de situaţie şi astfel de atitudini este surprinzătoare, de la nivelul Comisiei Europene.
De asemenea, în Raport s-a precizat: "Poziţiile exprimate în cadrul CSM cu privire la aspecte fundamentale ale funcţionării sistemului judiciar din România, cum ar fi înfiinţarea Secţiei speciale pentru anchetarea magistraţilor sau numirile în posturi-cheie şi apărarea independenţei justiţiei, suscită îngrijorare cu privire la independenţa instituţiei şi la autoritatea sa."; "În situaţiile în care a invocat apărarea independenţei sistemului judiciar, CSM a stârnit uneori îngrijorare că ar putea fi supus influenţelor politice" (pag. 13).
De remarcat, din nou, dubla măsură pe care Comisia o adoptă. Astfel, înfiinţarea, funcţionarea SIIJ şi poziţiile în legătură cu aceasta, ţin de "aspecte fundamentale ale funcţionării sistemului judiciar din România", în timp ce înfiinţarea şi funcţionarea Serviciului de combatere a corupţiei din justiţie din cadrul DNA nu au fost niciodată catalogate ca "aspecte fundamentale" ale sistemului de justiţie, în pofida punctelor de vedere concret argumentate pe care le-am scris şi transmis în mod repetat.
Subliniem că CSM este compus, în majoritate, din membri aleşi de către judecători şi procurori, iar a susţine, în linia premiselor şi concluziilor raportului, că poziţiile membrilor CSM care nu au cerut desfiinţarea SIIJ "suscită îngrijorare cu privire la independenţa instituţiei şi la autoritatea sa" constituie o afirmaţie ce nesocoteşte, în mod inadmisibil, faptul că există judecători şi procurori care simt că sunt bine reprezentaţi în CSM de cei care au exprimat poziţii contrare desfiinţării SIIJ.
Iar privind îngrijorarea că CSM ar putea fi supus influenţelor politice, este de o mare gravitate şi este inadmisibil să se formuleze în termeni de maximă generalitate, cum se face în raport.
f) In Raportul din 2018 s-a recomandat "Suspendarea imediată a punerii în aplicare a legilor justiţiei şi a ordonanţelor de urgenţă subsecvente", iar în Raportul actual se arată ca aceste recomandări "nu au fost puse în aplicare de autorităţile române."
Astfel de recomandări nu pot fi puse in aplicare pentru că ar crea disfuncţionalităţi vădite, pentru o perioadă nedefinită de timp rămânând nereglementate aspecte esenţiale ale modului de funcţionare a unei puteri a statului, în condiţiile în care au intervenit o serie de măsuri, de procedură şi de fond, la nivelul CSM, al instanţelor şi parchetelor, în aplicarea Legilor justiţiei, astfel cum au fost modificate şi cum au trecut de controlul de constituţionalitate.
g) În Raport s-a reţinut: " Inspecţia Judiciară a introdus o plângere disciplinară împotriva preşedintei sale, iar Secţia pentru judecători a CSM a cerut revocarea acesteia din funcţie. Aceste acţiuni combinate par să aibă drept obiectiv exercitarea de presiuni asupra Înaltei Curţi, iar atunci când preşedinta ICCJ şi-a anunţat intenţia de a nu mai candida pentru un al doilea mandat, a indicat clar că acesta era motivul" (fila 8).
Se face confuzie, nepermisă la acest nivel, între preşedintele ÎCCJ şi inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare.
Pe de altă parte, nu este explicat în raport de ce este "clar" că fostul preşedinte al ÎCCJ nu a mai candidat pentru un nou mandat întrucât a fost supus unor presiuni. Astfel de presiuni nu au fost denunţate public, iar daca au existat, preşedintele ÎCCJ avea obligaţia legală si morală, din calitatea de cel mai înalt reprezentant al Justiţiei din Romania, să le expună imediat şi să dea elemente "clare" în privinţa existenţei acestora.
h) În Raportul tehnic s-a menţionat: "Criticile publice la adresa DNA au continuat în 2019. Exemple în acest sens sunt acuzaţiile de abuzuri în legătură cu cazurile de corupţie în care erau implicaţi magistraţi, colaborarea cu serviciile de informaţii sau critici generale cu privire la costul DNA"(pag. 24).
Este inacceptabil ca un raport al Comisiei Europene să aprecieze ca fiind neavenite critici juste şi dovedite la adresa structurii de parchet care instrumentează combaterea corupţiei.
Dacă s-ar fi documentat corespunzător, dacă ar fi solicitat şi alte opinii decât cele în susţinerea necondiţionată a tezelor lor, raportorii ar fi aflat ca DNA a orchestrat abuzuri împotriva procurorilor si judecătorilor (câteva exemple au fost date mai înainte) - a se vedea Raportul IJ, aprobat în şedinţa Plenului CSM din 15.10.2019 -, a colaborat în afara legii cu serviciile secrete, astfel cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia 51/2016.
De asemenea, activităţii DNA i s-au alocat resurse materiale substanţiale, fără a exista până în prezent un raport independent şi detaliat privind eficienta reală a acestei structuri de parchet, în afara bilanţurilor triumfaliste în care preocuparea preeminentă era criticarea hotărârilor definitive pronunţate de judecători - aspecte criticate de noi, în mod punctual şi justificat, în anii anteriori.
Reiterăm că nereflectarea situaţiei reale a sistemului judiciar, determinată de o abordare trunchiată a problemelor, a fost cauzată de modul de lucru utilizat pe parcursul anilor de monitorizare, ţinând de culegerea informaţiilor, lipsită de transparenţa şi a echilibrului necesare unui astfel de demers.
Avem în vedere, în acest sens, faptul că, până în anul 2016, când am fost invitaţi la întâlniri cu reprezentanţii Comisiei Europene, au fost agreate doar întâlniri separate între (unii dintre) aceştia, pe de o parte, CSM, ÎCCJ, MJ, parchete, asociaţii profesionale, pe de altă parte, rezumate într-un monolog al respectivei instituţii sau asociaţii, în care aceasta îşi prezenta punctul de vedere, iar membrii Comisiei notau, fără ca unii să ştim de alţii, adică fără să ştim problemele puse în discuţie de CSM, ÎCCJ, MJ, etc., deci, fără ca unor argumente să li se poată aduce replici în cadrul unui dialog şi fără să avem certitudinea că datele culese au fost verificate şi comparate, în contextul unor susţineri divergente.
Cât despre modalitatea practicată după 2016, argumentele pe care le-am enumerat în acest comunicat vorbesc de la sine despre lipsa de imparţialitate şi obiectivitate a raportorilor. De asemenea, unele obiective au fost itinerante în rapoartele MCV succesive, de pildă, unul foarte important pentru magistraţi şi cetăţeni, vizând asigurarea infrastructurii fizice a instanţelor şi parchetelor, fiind regăsit o vreme, apoi, fiind abandonat, pentru a fi, din nou, introdus (în termeni sumari), pentru o perioadă de timp, inconsecvenţă ce a făcut ca unele aspecte de bază să rămână fără o analiză satisfăcătoare şi concluzii pe măsură.
jud. dr. Andreea Ciucă
AMR
jud. Florica Roman
AJADO
proc. Elena Iordache
APR
