Pe aceeași temă
Sentinţa în procesul lui Mihail Hodorkovski va fi dată într-o lună sau două (15 decembrie?), timp în care autorităţile de la Kremlin se vor pune de acord şi vor decide. Ruşii nu sunt naivi, în proporţie de 40% (faţă de 19%) ei ştiu verdictul care se pregăteşte pe „holurile puterii“. Fostul patron al gigantului petrolier Yukos, acuzat în mod suprarealist că ar fi „furat“ de sub nasul tuturor 20% din producţia rusească între 1998 şi 2003 (măsurată în cisterne puse cap la cap, ar da de două ori ocol ecuatorului), e vinovat. Neapărat vinovat. Procurorul, băiat de treabă, a redus valoarea daunei, fără explicaţie, de la aproximativ 349 la 218 milioane de tone de petrol sustrase. Crede oare că acesta face calculele sale mai plauzibile?
Între timp, Kasianov (prim-ministru pe vremea evenimentelor), Kristenko (vicepremier în aceeaşi perioadă) şi Gref (ministru al Dezvoltării în acei ani), toţi trei citaţi în proces, declară că o deturnare de o asemenea amploare nu le-ar fi putut scăpa şi că este pură fabulaţie. Barilii imaginari cu care jonglează procurorul sunt mai ceva decât pâinile înmulţite în Sfintele Scripturi. „Îi mulţumesc procurorului că îmi dovedeşte nevinovăţia“, spune ironic acuzatul, „pentru că nicio persoană normală nu poate crede o asemenea absurditate“. Compania Yukos a fost dezmembrată şi împărţită într-o veselie prietenilor Kremlinului. De ce fostul oligarh jumulit, deja pedepsit pe nedrept cu şapte ani de închisoare în Siberia, nu e eliberat? Chiar şi ca să fie apoi exilat? Asta ar oferi garanţii pentru investitorii străini care se codesc a-şi risca resursele umane şi financiare într-o regiune erodată de corupţie generală şi de arbitrariul lacom al autorităţilor cleptocrate.
Numai că adevărata vină a lui Mihail Hodorkovski atârnă foarte greu: el are dreptate împotriva lui Vladimir Putin.
Încadrată în rândul economiilor emergente (BRIC), Rusia face o figură palidă. În ultimii trei ani, ea a reuşit să atragă de cinci ori mai puţine investiţii străine decât Brazilia. În plus, în clasamentul Transparency International din 2010, Rusia a căzut pe locul 154 la capitolul ţărilor cel mai puţin corupte, lângă Tadjikistan, Papua şi Yemen, chiar înainte de Somalia şi mult după Zimbabwe.
Poftiţi să-i încredinţaţi banii dumneavoastră! Scandalurile, asasinatele şi o corupţie extremă ascund „un pericol mai mare decât cel nuclear“, insistă Hodorkovski, după ce a lansat în urmă cu zece ani proiectul unei Rusii care îmbina modernizarea cu democratizarea pentru a se ridica deasupra mafiilor politico-economice. El plăteşte acum pentru sfidarea cutumelor locale în guvernare şi afaceri. „Pentru ca nimeni să nu-şi mai permită nebunia de a acţiona liber şi de a participa la viaţa politică, ne este oferit tuturor exemplul unui Hodorkovski îngheţând la -40 de grade, dormind între scânduri, în timp ce nu-i mai rămâne decât să reflecteze la infernala realitate a Rusiei comuniste sau capitaliste, atât de asemănătoare coşmarurilor dostoievskiene“, scrie Mario Vargas Llosa, recent laureat al Premiului Nobel.
Până de curând, dorinţa lui Mihail Hodorkovski putea părea prematură, dacă nu utopică în ochii Moscovei. Astăzi, situaţia s-a răsturnat: experienţa ne arată că riscul e reprezentat de Putin şi de tristul său bilanţ. Mai întâi, un fiasco economic: enormul profit din petrol şi gaze dinaintea crizei n-a îmbogăţit decât curtenii puterii, fără ca industria şi agricultura să poată profita de această mană cerească pentru a se moderniza. Criza mondială loveşte în plin o societate aflată în declin, spre deosebire de cazul Chinei, lipsită de combustibili fosili, dar în plină dezvoltare. Comparaţia e cu atât mai defavorabilă, cu cât Medvedev se plânge că e în fruntea unui „emirat petrolier“ gigantic şi paralitic. Din vina cui? Apoi, un fiasco strategic: conflictul violent relansat în 2000 de Putin în Caucazul de Nord nu s-a stins; în ciuda celor 200.000 de morţi şi a instalării unei dictaturi obediente - caracterizată prin represalii nemiloase, torturi, execuţii, corupţie, islamizare, văl impus femeilor – instabilitatea s-a instalat în republicile vecine. În plus, eşecuri diplomatice neprevăzute: dacă tancurile Marii Rusii au străpuns apărarea micii Georgii, anexarea a 20% din teritoriu (Abhazia şi Osetia de Sud) nu e recunoscută de restul lumii, nici măcar de vecinii vasali Kremlinului.
Saakaşvili, oaia neagră, nu e nici mort, nici detronat. Loviturile se succed, chiar şi prea puţin democratica Belarus se orientează spre Vest. Petro-ţarilor le rămâne capacitatea perturbatoare şi şantajul întreruperii alimentării cu energie.
Trecem peste declinul demografic, alcoolismul dominant, ravagiile tuberculozei şi ale maladiei SIDA, şomajul şi prostituţia, drogurile şi disperarea generală care se simt imediat ce ieşi din marile oraşe. Incendiile din vară, mult timp nestăpânite, ilustrează haosul unei ţări în care incompetenţa de la vârf deschide calea nepăsării de la bază. Indiferent de ce spun naivii sau trâmbiţează vocile servile, Putin n-a restabilit prestigiul Rusiei, ci a reinstaurat stagnarea şi „nihilismul juridic“ (Medvedev dixit) al deceniilor brejneviene.
Actualul preşedinte, fidelul său dintotdeauna, fost şef al Gazprom, complice la malversaţiuni şi spolieri, secund lipsit de putere, se limitează la a livra promisiuni nerealizabile, însoţite de critici surâzătoare, pentru a seduce publicul: „poliţistul bun, poliţistul rău“, vechea şmecherie. Îndepărtându-l pe afaceristul veros Lujkov de la Primăria Moscovei (aparent, o măsură de asanare publică) în favoarea unui putinian pur-sânge, Medvedev demonstrează că totul se schimbă, pentru ca nimic să nu mişte.
Rusia stagnează în adâncuri, dar rămâne ţara a cărei înaltă cultură, în ciuda ţarismului, a luminat întreaga Europă până în 1914. Această „altă“ Rusie, cea a lui Dostoievski şi a lui Cehov, a lui Saharov şi a lui Soljeniţîn, a Annei şi a Nataşei, nu a murit, iar rezistenţa neîmblânzită a lui Hodorkovski e o dovadă. El ar fi putut să fugă, dar a ales să rămână şi să lupte. Prin urmare, e vinovat. „În libertate, spune un politolog rus, Hodorkovski ar întruchipa un amestec de Monte Cristo şi Nelson Mandela.“ „Un Robin Hood“, îmi spunea, cu puţin timp înainte de a fi asasinată, Anna Politkovskaia.
30 octombrie 2010
Traducere din limba franceză de RĂZVAN BRĂILEANU
Jurnalişti agresaţi
Anatoli Adamciuk, jurnalist la Jukovskie Vesti, a fost agresat luni, 8 noiembrie, lângă Moscova, în apropierea sediului publicaţiei la care lucrează. Incidentul a survenit la numai două zile după ce un alt jurnalist rus, Oleg Kaşin, a fost bătut lângă casa sa din Moscova. Deşi preşedintele Dmitri Medvedev a declarat că „infractorii trebuie găsiţi şi pedepsiţi“, opoziţia rusă leagă agresiunea de „politica promovată de Putin şi de echipa lui“ şi cere demisia prim-adjunctului şefului administraţiei prezidenţiale, Vladislav Surkov, care, în opinia lor, „este promotorul acestei politici“.
Taguri:
dreptate, Mihail Hodorkovski, Yukos, Vladimir Putin, Kremlin.
