Cristian Campeanu

Aproape în anonimat, joia trecută a început campania electorală pentru alegerile locale. Într-un tur de scrutin sau două, alegerile locale au fost întotdeauna în România postdecembristă o afacere sulfuroasă, marcată de corupție și dominată de grupuri de interese politico-economice obscure, care au căutat să își impună oamenii în poziții cheie din administrația locală, dar parcă niciodată nu a fost atât de rău ca anul acesta.

Textul lui Mircea Toma se reduce la o tentativă lipsită de temeiuri factuale și argumentată falacios de a delegitima moral doi intelectuali conservatori care s-au remarcat în spațiul public prin fermitate față de totalitarismul comunist și a-i descrie drept simpatizanți în secret ai totalitarismelor de tip fascist.

Incorect politic cum va fi fiind, nu putem să nu observăm că ar fi nevoie de condeiul usturător al unui Ion Budai Deleanu ca să izvodească o nouă Țiganiadă pe măsura ridicolului monumental al fugii lui Ponta în Turcia într-un moment în care Justiția se apropia periculos de mult de el. „Scapă cine poate dacă pierdem prezidențialele”, avertiza Ponta anul trecut. Acum, laș până la capăt, a fugit ca un borfaș de rând și l-a lăsat pe Ghiță să plătească prețul.

V-ați săturat deja de litania politic-corectă că „Toată lumea trebuie să-și plătească taxele și impozitele, dar că ANAF-ul are, în principiu, dreptate, să strivească mica evaziune, care ar produce o pagubă la bugetul de stat similară cu marea evaziune? Dacă nu, vă spunem noi că nu este adevărat.

Nu va exista nici o luptă pentru apărarea civilizaţiei occidentale dacă nu respectăm ceea ce vrem să apărăm, dacă refuzăm sistematic să identificăm agresorul. Manifestările de solidaritate cu Franţa, precum şi mesajul „Je suis Charlie“ însuşit şi transmis de zeci de mii de oameni peste tot în Occident sunt emoţionante, dar sunt, în acelaşi timp, înşelătoare

Deși ar fi trebuit să demisioneze imediat după alegeri, Victor Ponta continuă să se agațe de putere. Ponta nu are nici un „proiect“ nou pentru România pe care să îl conducă, așa cum dovedește și proiectul de buget. Singurul său proiect este să salveze de la închisoare gruparea care îl ține la putere, în frunte cu Liviu Dragnea, Ilie Sârbu și „liberalii“ penali ai lui Tăriceanu. Cu fiecare zi cu care Ponta se menține la putere, România suferă.

L-am comparat cu altă ocazie pe Victor Ponta cu Dorian Gray, personajul lui Oscar Wilde care face pactul cu diavolul pentru a-și menține frumusețea exterioară, „imaginea publică” în vreme ce întreaga sa corupție și degradarea interioară se reflectă într-un portret în ulei bine ascuns. Luările sale de poziție din ultimele zile în privința cazului de evaziune fiscală de la Lukoil-Petrotel ne deschid însă ușa către încăperea în care locuiește autenticul Ponta. Deci, ce ne spune șantajul Lukoil despre adevăratul chip al lui Victor Ponta?

Și ce face acest Parlament mânjit, compromis, terfelit și adus de către Tăriceanu și Ponta în situația de a se prostitua moral pentru Voiculescu? Adoptă o „declarație“ în care proclamă că „Traian Băsescu nu mai este îndreptăţit să asigure prestigiul, independenţa şi legitimitatea funcţiei prezidenţiale“. Ideea că Parlamentul poate să decidă ce este sau nu este îndreptățită să facă o persoană aleasă prin vot direct este atât de antidemocratică și de contrară oricărei idei de separație a puterilor în stat încât e greu de înțeles cum două partide ca PSD și PNL au căzut în această capcană de copii.

Cineva din așa-numitul grup al partidelor de dreapta pare să lucreze activ pentru menținerea statu quo-ului și a stării actuale de fărâmițare a opțiunilor și candidaturilor. Nu că PSD n-ar mai fi avut până acum cai troieni în sânul adversarilor, dar acum par să fie mai mulți și puternici.

În mijlocul speculațiilor privind candidații la președinție ai partidelor, a fost oarecum neglijat cel mai puternic semnal primit de România, în aceste zile, de la cel mai înalt nivel al administrației americane: „Vom fi cei mai puternici aliați ai voștri câtă vreme veți consolida un stat de drept puternic și veți continua lupta împotriva corupției“.

Scriitorul și jurnalistul britanic James Meek scria încă din luna martie că „mulți dintre cei mai articulați și inteligenți ruși și ucraineni, cei de vârstă mijlocie care au cunoscut realitățile sovietice și mai târziu au prosperat în lumea post-sovietică s-au mutat în străinătate, au deschis mici afaceri sau au fost intimidați.