Cine vrea să obțină controlul asupra operațiunilor serviciilor secrete?

„O fi ea nebună, dar spune niște lucruri care trebuie luate în seamă...“ Există în aceste zile zeci de articole, puncte de vedere, postări pe Fa­cebook și „dezvăluiri“ care conțin, într-o formă mai mult sau mai pu­țin identică, această for­mu­la­re cu referire la afirmațiile fă­cute de fosta soție a pa­tro­nului decedat al firmei Hexi Pharma. Iar acele „lucruri ca­re trebuie luate în seamă“ sunt tocmai declarațiile pri­vind pretinsa implicare a ser­viciilor secrete. De la To­lon­tan și Antena 3 la România Curată, la Sebastian Ghiță și Călin Popescu-Tăriceanu, există un număr foar­te mare de oameni care își doresc să ames­tece serviciile secrete în această po­ves­te. Tăriceanu a mers până acolo încât să acuze di­rect SRI că Hexi Pharma este firma ser­vi­ciu­lui și că, în general, se amestecă prea mult în economie. Alții au spus că nu, că mai degrabă ar fi compania acoperită a SIE, pentru că își as­cundea profiturile în off-shore-uri și, ca ata­re, e mai plauzibil ca banii respectivi să fi fost fo­lo­siți pentru finanțarea operațiunilor SIE în afa­ra țării. Iar alții susțin că e vorba de SRI, ca­re a și folosit produse Hexi la spitalul ins­ti­tu­ției și, în general, are obi­ce­iul se­curist de a lua sub pro­pria ari­pă companii na­ționale, doar pentru că sunt naționale și țin la dis­tan­ță concurența străină.

Poate influențați de de­cla­ra­ții­le flamboaiante ale doamnei Georgescu, poate din propria ignoranță, comentatorii s-au concentrat asupra SRI, SIE și, de data aceasta, mai puțin DIPI, serviciul Ministerului de Interne. Au scăpat, până acum, SPP și, mai ales, DGIA, Direcția de In­formații a Armatei, despre care, după știința noastră, nu s-a scris un rând. Acesta este un lu­cru de mirare, pen­tru că, dacă e să com­pa­răm competențele, DGIA ar fi un candidat mai bun. Mai întâi, pen­tru că e vorba de produse bio, care au po­ten­țial militar, chestiune care s-a și evocat. În al doi­lea rând, pentru că, la capitolul com­pe­ten­țe, DGIA „bate“ și SRI, și SIE, fiind singurul ser­viciu secret din România care poate acționa și pe plan intern, și pe plan extern, acoperit sau la vedere și, ca ata­re, are și un personal pe măsură la care ce­le­lalte servicii privesc cu invidie. În al treilea rând, dacă utilizarea pro­du­selor Hexi la spi­talul SRI este „proba“ im­pli­cării serviciului, atunci de ce n-ar fi utilizarea acelorași pro­duse în Spitalul Militar o „probă“ pentru ames­­tecul DGIA?

Răspunsul este că DGIA nu este o miză po­li­ti­că, în vreme ce SRI este. Serviciul armatei a re­ușit performanța să zboare multă vreme sub radarul opiniei publice și al controlului po­li­tic și, dacă nu ar fi existat suspiciunea unei legături dintre directorul DGIA, generalul Ma­rian Hăpău (pariem că nu știați cum îl chea­mă), și Gabriel Oprea, probabil că n-am fi au­zit nimic despre DGIA multă vreme. La drept vorbind, nici SIE n-ar trebui să fie o miză, pen­tru că, dacă Hexi ar fi firma serviciului, tot n-am pu­tea să aflăm vreodată sigur, după cum n-am putea afla nici dacă e vorba des­pre o firmă acoperită a SRI. Sugestia este însă alta.

Întrebarea care reiese din toată povestea este: dacă SRI și/sau SIE protejează corupția și ilegalitățile de tip Hexi sub umbrela ope­rațiunilor specifice, cum ne putem asigura că serviciile nu ies din sfera legală și nu comit abuzuri? Răspunsul sugerat este că e nevoie, ba chiar, iată, se impune, o formă oarecare de control politic asupra operațiunilor ser­vi­cii­lor secrete. Cum spuneam, DGIA nu este o mi­ză pentru că nimeni nu ar merge până acolo încât să ceară controlul asupra operațiunilor ar­matei, că ne-ar aduce probabil în conflict cu NATO, dar SRI și SIE sunt. În prezent ni­meni, nici parlamentul, nici președintele, nici măcar directorii civili nu au control ope­ra­țional total și nici nu trebuie să-l aibă. Funcția de control se exercită în cea mai mare parte în privința modului în care este cheltuit bu­ge­tul alocat, iar serviciile sunt obligate să ofere beneficiarilor informațiile cerute, dar be­ne­fi­ciarii nu pot și nici nu trebuie să știe cum, prin ce operațiuni s-au obținut acele infor­mații. Or, acest lucru doresc să îl schimbe oameni ca Tăriceanu sau Ghiță, care vor să con­troleze ce face SRI și nu se mai mul­țu­mesc să obțină informații.

Încă de la debutul scandalului, atât Tolontan, cât și alții, cum ar fi Evenimentul Zilei, au în­cercat în mod deliberat să forțeze o legătură între scandalul dezinfectanților, SRI și DNA. Ide­ea era că SRI a protejat corupția și ilega­litatea, iar DNA a protejat SRI, nedeclanșând ancheta și declinând cauza la Parchetul de pe lângă Sectorul 2, care a îngropat-o. Concluzia este că SRI și DNA au încălcat legea și au abu­zat de puterea lor, iar sugestia este că ar tre­bui să existe un control politic nu numai asu­pra operațiunilor serviciilor secrete, ci și asu­pra anchetelor DNA. Or, asta este teoria „bi­nomului“ a lui Udrea, îmbrățișată cu entu­ziasm de Ponta, Ghiță, Tăriceanu, Băsescu și de agenții lui Voiculescu. Cu alte cuvinte, de grupurile de interese corupte care vor să își subordoneze serviciile secrete și DNA pentru a-și asigura impunitatea.