Măști și viruși

Sesiunea parlamentară are o agendă foarte încărcată. Plină de nervi, am putea spune.

Tia Serbanescu 04.02.2020

De același autor

Întâi au fost terminate pensiile speciale, apoi Orban și-a asumat răspunderea pentru alegerea primarilor în două tururi după care a urmat moțiunea de cenzură „Guvernul Orban, groparul democrației” depusă de PSD din fundul gropii. Apropo de gropi, PSD ar trebui să-și asume răspunderea pentru deficitul real de 4,6% din PIB realizat anul trecut. Orban a tratat cu superioritate moțiunea PSD: „Puteți să băgați și 10 moțiuni… că tot vă batem în alegeri” – în timp ce Ciolacu l-a tratat cu ostilitate pe Orban care „trebuie să-și dea demisia”. Orban nu-și asumă însă demisia – ca să nu i-o declare CCR neconstituțională, așa cum s-a întâmplat cu două asumări anterioare (admiterea la Institutul de Magistratură și transportul școlar) considerate neconstituționale întrucât ar exista legi similare în Parlament. Poate în sertare – unde zace și legea alegerilor primarilor în două tururi. Ce facem? Blocăm legile în parlament pentru ca apoi să le respingă CCR? Boicot în două tururi? Și eliminarea pensiilor speciale (cu excepția celor din armată și poliție care erau înarmate) a stârnit nemulțumiri inclusiv celor care au votat-o. USR a acuzat un blat: „Cei din PSD și PNL ne păcălesc cu pensiile speciale căci legea are elemente de neconstituționalitate” – așa că USR „va veni cu altă lege constituțională”. Păi, dacă sunt așa deștepți de ce n-au făcut legea în cei trei ani de opoziție ca să fi venit cu ea de la început? Cei mai supărați sunt magistrații, ale căror pensii sunt protejate prin decizii CCR – în ideea că astfel este asigurată independența justiției. Teoretic. Practic, și CCR are elemente de neconstituționalitate: Dorneanu și Marian Enache au fost membrii marcanți ai PSD așa că independența lor e zero. Dar ceva care să garanteze cinstea și competența justiției nu există? Căci zilnic vedem decizii în favoarea infractorilor și a corupților. Firește, nu chiar a tuturor. Uite, Dragnea tot încearcă să iasă din închisoare dar se izbește de gratii. I-au tăiat aripile: „Eu nu vreau să ies cu orice preț din închisoare” le-a spus Daddy judecătorilor. Dragnea avea însă o replică mult mai bună: eu nu vreau să ies ca prostul din închisoare. Și Tăriceanu s-a pomenit cu un nou dosar de corupție unde are calitatea de suspect. Asta e marea lui calitate. Poate singura. Acum a apărut un nou caz de incompatibilitate: ministrul sănătății lucrează (cu contract) la un spital privat unde, după spusele lui Orban, operează în weekend așa că „nu-i niciun conflict de interese”. E un parteneriat public-privat. Conflictul s-a stins, interesele s-au împăcat. Dar pentru că Firea e cam necontrolată, Cîțu a anunțat un control financiar la Primăria Capitalei. Dar chiar înainte să vină controlul, în primărie au năvălit mascații: Firea și subordonații ei și-au pus măști și halate de protecție „împotriva virușilor guvernamentali”. Păcat că nu există măști și împotriva virusului prostiei care face ravagii și asta tocmai când programul „România Educată” a lui Iohannis „a intrat într-o nouă etapă” fără să observe cineva. Se va și termina cu succes într-o bună zi și nimeni nu va ști. Așa-i când timpul nu mai are răbdare – nici cu ministrul Ștefan de la Subdezvoltare: „Tot ce putem face mâine, facem acum; mâine e acum”. Sigur nu-i ieri? Mai alaltăieri, Marea Britanie a părăsit UE. Vorba aceea, de-abia a plecat și deja ne e dor de ea. Sau, cum spunea Arghezi: „De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?”. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22