De același autor
In urma publicarii articolului Muzeul Boierului Roman, de Maria Bercea (22, nr. 863, 19-25 septembrie 2006, pag. 17), am primit la redactie urmatoarele replici.
Cu toate eforturile directorului Muzeului Taranului Roman, nu exista nunta boiereasca fara boieri! Deci, nu ma mira faptul ca nunta boiereasca pusa in scena in casa lui Udriste Nasturel de la Heresti a fost "virtuala" si ca i-a "lasat pe unii dintre spectatori nedumeriti". Ultimii boieri care au locuit aici, familia Stolojan, despre care nu se spune un cuvant in articolul semnat de Maria Bercea, au parasit Herestii in 1948, cand bunicul meu, Dinu Stolojan, a fost dat afara din casa peste noapte de regimul comunist si aruncat intr-o maghernita de langa Calea Grivitei, unde murea de foame daca taranii de la Heresti nu veneau pe furis noaptea sa-i aduca ceva hrana.
Casele de pe mosia Heresti, mai precis casa istorica Udriste Nasturel, achizitionata prin anii 1880 de strabunicul meu, Anastase Stolojan, membru fondator al Partidului National Liberal, impreuna cu Bratienii si cu altii, precum si casa Stolojan, construita de bunicul meu, Dinu Sto lojan, in anii ‘30, sunt revendicate de mai multi ani de familia noastra - fapt pe care l-am adus la cunostinta domnului Vintila Mihailescu inca din luna mai, fara ca domnia sa sa manifeste vreun interes special pentru revendicarile noastre.
Dimpotriva, am avut impresia ca dansul considera ca mosia de la Heresti si casele aferente sunt pe vecie in patrimoniul Muzeului Taranului Roman, adica al statului roman, unde se gasesc astazi din cauza nelegiuirilor faptuite de comunisti dupa sosirea lor la putere.
Aceasta atitudine de indiferenta sau chiar de ostilitate fata de dreptul legitim d e proprietate al celor spoliati si nelegiuiti de regimul comunist se regaseste des la functionarii publici din administratiile si institutiile romanesti de astazi, de parca putin s-ar fi schimbat in mentalitatile acestora de la revolutie incoace. De ce este asa numai in Romania, atunci cand, in majoritatea statelor ex-comuniste, restituirea bunurilor expropriate de comunisti s-a facut in conditii mult mai bune si mai naturale pentru fostii proprietari?
Dat fiind ca mosia este revendicata in continuare de proprietarii legitimi - familia Stolojan -, casele de la Heresti se gasesc astazi intr-o situatie neclara si nerezolvata, atat timp cat nu s-a dat o decizie finala asupra proprietatii caselor si domeniului. Deci, utilizarea fondurilor europene PHARE este abuziva, deoarece aceste fonduri nu pot fi utilizate decat pentru proiecte transparente din toate punctele de vedere. Eu m-as mira daca un functionar european de la Bruxelles ar accepta sa finanteze restaurarea unor case aflate in mod ilegal in proprietatea statului roman (sau a Muzeului Taranului).
In ceea ce ne priveste, noi vom continua si amplifica actiunea noastra legitima de revendicare asupra Herestilor. Daca ne-a respins in 2004 o prima revendicare pedeserist-oportunistul Razvan Theodorescu, ministrul Culturii din fostul guvern, poate vom avea mai mult noroc cu presedintele si alianta de guvern actuala: sa ne dea dreptate in numele adevarului! Daca nu, mergem mai departe si poate, din pacate, vom ajunge si noi, ca si multi altii, la Curtea Europeana de Justitie.
N. Stolojan
Stimate domnule Stolojan,
Regret aceasta escaladare a ceea ce nici macar nu a fost un dezacord.
Am impresia ca ma situati intr-o genealogie care incepe cu comunistii, trece prin Razvan Theodorescu si ajunge la mine si alti functionari indolenti asemenea mie. Nu pot decat sa va asigur ca va inselati.
In ceea ce priveste banii europeni invocati, acestia sunt pentru restaurari si consolidari (intreaga terasa pe care se afla casele risca sa o ia la vale, sunt de parere specialistii). Va inselati deci si in aceasta privinta: nu complotam impotriva proprietatii (dumneavoastra) private, ci ingrijim ceva ce este si patrimoniu national.
Nu pot decat sa va asigur inca o data (cu regretul insa ca ma obligati sa o fac!) ca nu sunt impotriva proprietatii private, ca nu am avut si nu am nici cea mai mica intentie de a ma indoi de legitimitatea revendicarilor dumneavoastra si ca, mai mult, m-as bucura de posibilitatea de a realiza impreuna macar unele dintre proiectele despre care am vorbit (daca si dumneavoastra mai pastrati aceste intentii). Pana atunci insa, muzeul nostru va continua sa gospodareasca cum se pricepe el mai bine Complexul muzeal Heresti, pe care il are in custodie atat legal, cat si moral si de soarta caruia se simte responsabil.
Nu vi se pare normal ?
Cu toata stima.
Prof. dr. Vintila Mihailescu, director general al Muzeului Taranului Roman
P.S. Cu riscul de a parea musca in lapte, dar cu dreptul pe care mi-l da faptul de a fi lansat proiectul Muzeul Boierului inca din 1993 (Musée-défi - primul Congres european de etnomuzeografie, Paris), va reamintesc pasajul din Vechiul Testament, Regii, III, 3, pe care cu siguranta il cunoasteti din povestile copilariei. Este vorba despre copilul cu doua mame, care si-l disputa cu argumente la fel de valabile. Abia la hotararea lui Solomon de a rupe copilul in doua, se dovedeste care dintre ele e mama adevarata. Ce vreau sa spun este ca noi incercam sa stopam degradarile Casei de Piatra si sa mentinem vie in memoria comunitatii locale relatia stransa pe care a avut-o dintotd eauna cu boierii locului si, mai tarziu, cu muzeul. Suntem de parere ca ne comportam ca o mama grijulie, pana ce o hotarare judecatoreasca va certifica apartenenta de drept. Si o vom face in continuare pana atunci. Despre opiniile dumneavoastra cu privire la boieri si ne-boieri, despre victime si bolsevici, nu ma pronunt. Veti fi uimit de cat de multe stiu, pentru ca le-am trait si le traiesc pe pielea mea.
Ioana Popescu, director de cercetare, Muzeul Taranului Roman
