Petrache Goiciu, torționarul de la Gherla

Florian Banu (cnsas) 29.01.2013

De același autor

Petrache Goiciu, una dintre cele mai teribile figuri ale aparatului represiv comunist, a „trudit“ din greu la Galaţi şi la Gherla, mutând maxilarele „duşmanilor poporului“ şi transformând în iad viaţa deţinuţilor.

„Goiciu Petre – colonel de Securitate, co­mandant al închisorii Gherla în 1957. Ori­ginar din Galaţi şi o vreme director al în­chisorii din localitate. Celebru în lumea de­ţinuţilor politici. (...) Una dintre fi­gu­ri­le cele mai temute şi mai detestate în lu­mea închisorilor, căruia i s-a reţinut, lu­cru rar, şi figura: mătăhălos, cu buze mari, roşu la faţă, «un monstru complet lipsit de inteligenţă, incapabil să-şi închipuie că altul poate gândi diferit de el». (...) A ucis cu plăcerea aceea de neînţeles cu ca­re nu ucid decât oamenii. A murit el în­suşi pensionar şi plin de decoraţii.“

Am spicuit din pagina pe care Doina Jela a rezervat-o sinistrului personaj în cu­nos­cutul său lexicon al torționarilor. În rest, în istoriografie nu se pot găsi foarte multe informații biografice despre Goiciu, în ciu­da faptului că a jucat un rol important în sistemul represiv comunist și și-a creat o tristă faimă printre deținuții politici.

Arhiva fostului Comitet Central al PCR, de­pozitată la Arhivele Naționale ale Ro­mâ­ni­ei, ne oferă câteva date importante. Acolo s-a păstrat o scrisoare olografă, adresată lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi datată 12 sep­tembrie 1959, a lui „Goiciu Sandu Pe­tra­che, de profesie muncitor CFR, actu­al­mente pensionar MAI, (...) membru de par­tid din anul 1945 cu carnet nr. 232.550“. Prin această scrisoare, Goiciu îi cerea lui Gheorghiu-Dej o... decoraţie! Scrisoarea re­flectă cât se poate de bine imaginea de sine pe care şi-au format-o torţionarii în anii petrecuţi în slujba Partidului şi, mai important, oferă date despre cariera sa.

Petrache Goiciu s-a născut la Galaţi, în 1 no­iembrie 1905, tatăl său fiind muncitor în port, iar mama casnică. După ce a ab­solvit patru clase primare, Goiciu a lucrat la Atelierele CFR din Galaţi cu începere de la 1 noiembrie 1922, când împlinea 17 ani. Aici s-a calificat ca lăcătuş mecanic şi a con­tinuat să lucreze până în 1945, când Judeţeana PCR l-a trimis responsabil cu ca­drele la Sectorul de Partid CFR. Din iu­lie 1946 a fost numit administrator la Ofi­ciul de aprovizionare CFR Galaţi, re­mar­cându-se în această perioadă ca un ele­ment de forţă al echipelor electorale ale Blo­cului Partidelor Democrate. În no­iem­brie 1947, prim-secretarul Regionalei de Partid Galaţi îi propune „să treacă în altă muncă de mare răspundere ca ad­mi­nis­trator la Penitenciarul Galaţi“. Goiciu ac­ceptă, iar din 16 noiembrie 1947 şi-a în­ceput activitatea la Penitenciarul Galaţi.

 

Șef al Penitenciarelor Galați și Gherla

Proaspătul administrator se arată imediat ca un carierist fără scrupule. Postul de di­rector general al penitenciarului i se părea mult mai atractiv, astfel că „l-am de­mas­cat atât pe fostul director general, cât şi pe conducerea penitenciarului Galaţi un­de se petrecea o serie întreagă de afa­ceri. Toate acestea le-am raportat Par­tidului unde imediat a fost chemat fostul director general (Băzălan Dumitru - n.a.) la regionala Galaţi“. În urma acestei „che­mări la Partid“, vechiul director a fost des­tituit şi Goiciu a fost numit, cu data de 15 martie 1948, director general al Pe­ni­ten­ci­arului Galaţi.

Din iulie 1952 este transferat pe postul de comandant al Penitenciarului Gherla, un­de a rămas până la 30 noiembrie 1958, când a fost pensionat în grad de maior. Pen­sio­narea s-a făcut, potrivit lui Goiciu, „în ur­ma bolii de care sufer (sic!), ulcer deo­do­nal (sic!) şi nervi“.

După această trecere în revistă a activităţii sale, Goiciu Petrache relatează că a aflat din întâmplare de la foști colegi de la CFR că unii dintre ei au fost decoraţi pentru par­ticiparea la grevele din februarie 1933. Aceas­tă informaţie l-a şi împins la redac­ta­rea scrisorii în finalul căreia arăta: „Cum şi eu am luat parte la greva din 1933, rog a dispune să fiu şi eu decorat ca şi cei­lalţi tovarăşi care au beneficiat de aceas­tă mare distincţie dată de Partid şi gu­vern“.

 

„Nervozitatea“ lui Goiciu

Interesant este că scrisorii i s-a dat curs de către Direcţia Treburilor a CC al PMR. Au fost cerute referinţe de la Comitetele Re­gionale PMR Cluj şi Galaţi, precum şi de la Comitetul Raional Gherla. Răs­pun­su­rile trimise de acestea aduc un plus de in­formaţie în conturarea personalităţii te­mu­tului temnicer. Astfel, în „Apreciere asu­pra muncii desfăşurate de tov. Goiciu Pe­trache“ se menţionează că: „a fost un tov. foarte exigent în ceea ce priveşte res­pec­tarea ordinelor şi regulamentelor mili­ta­re, lucru ce a făcut ca să imprime o înal­tă disciplină şi să-i convingă prin exem­plul său personal şi pe restul tov. de mun­că, pentru respectarea conştientă a în­datoririlor de serviciu, cât şi a res­pec­tării disciplinei de partid. În funcţia de comandant a avut o comportare bună şi a reuşit ca să facă din această for­ma­ţiune unitate «Fruntaşe» (sic!) pe ţară. (...) Datorită muncii depuse, cât şi pe baza rezultatelor obţinute a fost decorat cu «Steaua Republicii“», cl. IV“.

Deși elogioasă, „Aprecierea“ menţiona to­tuşi că tovarăşul „era foarte nervos“, gră­bindu-se să adauge că „aceasta lipsă era şi din cauza bolii de care suferea“.

Cei mai în măsură să ne lămurească ce în­semna „nervozitatea“ comandantului de închisoare erau deţinuţii care i-au trecut prin mână.

Astfel, Vasile Gurău, deţinut politic în Pe­ni­tenciarul Galaţi în perioada în care aces­ta era păstorit de către Goiciu (1948-1952), îşi aminteşte de capacităţile „manageriale“ ale acestuia, în momentul în care a fost
co­n­fruntat cu o grevă a foamei declanşată de deţinuţi:

„După câteva minute de aşteptare, pe hol şi-a făcut apariţia comandantul în­chisorii, căpitanul Petre Goiciu, îmbrăcat şi împopoţonat ca întotdeauna cu uni­forma de gală, corect călcată şi periată. (…) Era un individ de mărime mijlocie (cam 1,75 m înălţime), dar voinic şi în­desat, mergând puţin crăcănat, încălţat cu cizme care luceau ca oglinda. Roşu-vânăt la faţă de furie, a parcurs culoarul de la un capăt la altul prin faţa noastră, parcă ar fi vrut să ne treacă «în re­vis­tă», după care, îndreptându-se spre pri­mul din faţă, i s-a adresat pe un ton su­grumat de mânie:

- Care-i şeful, mă?

Nicuşor Butnaru, care se nimerise să fie primul în rând, a ridicat mirat din umeri, declarând că nu ştie despre ce fel de şef este vorba şi că nu e nimeni cu o astfel de funcţie...

Nu şi-a terminat însă vorba că o palmă zdravănă, ca o lovitură de ciocan sau de lopată, l-a dărâmat într-o secundă la po­dea. Şi Goiciu a trecut la următorul, care se nimerise să fie Grig Popoiu.

- Care-i şeful, mă?

Văzând ce păţise Nicuşor mai înainte, Grig a încercat o cale de conciliere zicând:

- Domnule comandant, noi am protestat contra unui abuz care...

N-a apucat însă nici el să-şi ducă fraza până la sfârşit, că în momentul următor era şi el la pământ, în urma unei lovituri puternice aplicate de ciocănarul Goiciu. Şi tura a continuat, Goiciu ajungând acum în faţa lui Eugen Stănescu (Bimbi), lu­ându-l la rost cu aceeaşi întrebare:

- Care-i şeful, mă?

Şi spre stupoarea noastră şi probabil şi a bătăuşului, Bimbi a răspuns răspicat şi deschis:

- Eu..., pentru mine!

Palma lui Goiciu a reacţionat fulgerător şi în secunda următoare Bimbi se găsea la podea cât era el de înalt. (...) De data aceasta cele două palme aplicate si­mul­tan au răbufnit înfundat şi-am văzut cum faţa lui Bimbi s-a înroşit de sângele ce-i curgea din nas. Goiciu îşi ieşise din minţi! Îl lovea fără încetare şi unde nimerea: peste faţă, peste cap, în nas, peste ochi, când cu o palmă, când cu cealaltă, pro­babil pentru a-i menţine astfel echilibrul şi a nu mai face pauze, aşteptându-l să se scoale de jos. Văzându-se, la un mo­ment dat, stropit de sânge pe mâini şi pe uniforma-i de gală, Goiciu a ordonat unui gardian să-l ridice pe Bimbi de jos şi să-l transporte în altă încăpere. De atunci nu l-am mai văzut pe Stănescu Eugen, zis Bimbi“.

 

„Răzătoarea“ de la Gherla

La Gherla a aplicat metode încă și mai du­re. Aici, cu ocazia revoltei „fron­tie­riş­ti­lor“, din iulie 1958, Goiciu nu a ezitat să ordone deschiderea focului împotriva ce­lulelor revoltate.

Paul Goma oferă, în lucrarea sa Gherla, o serie întreagă de date despre „domnia“ lui Goiciu asupra penitenciarului. Imaginea lui Goiciu este creionată de fostul deţinut în culori vii şi coincide cu aprecierile din do­cumentele de partid: „Petrică Goiciu tră­ia din plin, cu toată fiinţa, misia lui de «re­educator», se dăruia total, ardea cu flacără înaltă pe altarul închisorii Gher­la“. Acelaşi Goma ne oferă şi câteva re­la­tări despre „talentele pugilistice“ ale teri­bilului Goiciu: „...cam pe când era cu to­tul covârşit de tristeţe, îi împuşcă lui Nan­di o palmă... Dar ce palmă! Nu eram un ageamiu, văzusem destule... palme la viaţa mea, pe multe dintre ele eu însumi le încasasem (...) Dar aşa ceva... (...) La dreptul vorbind, nu fusese palmă decât pe jumătate, cealaltă jumătate fiind cro­şeu. De dreapta. Ca palmă, a plescăit; dar, fiind şi croşeu (care, la rândul lui, ceda jumătate upercutului), l-a luat pe Nandi pe sus şi l-a trimis tocmai între pi­cioarele doctorului“.

Cu timpul, Petrache Goiciu și-a rafinat și metodele de tortură. Tot lui Paul Goma îi da­torăm o relatare despre celebra „ră­ză­toare“ a lui Goiciu: „N-ai auzit de cio­co­iul lui Arghezi? Cum aşa, dar până şi Goi­ciu îl ştia, din el ne cita: «Ca-ca-ca hhhh­reanu’, mă, pe-pe-pe ră-ră-ră-ră­ză­toare, mă!». Asta devenea foarte sim­plu, ne apuca de ceafă şi ne freca botul de calorifer – asta însemna a da hrea-hreanu’ pe ră-răzătoa-toa...re!“.

Goiciu rămâne una dintre cele mai teribile figuri ale aparatului represiv comunist. „Me­­ritele“ sale, scoase în evidenţă de do­cu­mentele de partid, nu au fost cu nimic exa­gerate. Petrache Goiciu a „trudit“ din greu, cinci ani la Galaţi şi şase ani la Gherla, mutând maxilarele „duşmanilor po­po­ru­lui“ şi transformând în iad viaţa deţinuţilor.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22