Pe aceeași temă
Am primit zilele trecute, adresata unuia dintre colegii din redactie, o scrisoare in care doctorul Martin S. Martin, din Chatanooga, originar din Romania, ii descrie prietenului sau harta politica a SUA, la cateva luni inainte de alegerile prezidentiale.
Am socotit ca, prin claritatea si - de ce nu? - verva lor explicativa, aceste randuri pot da multora dintre noi o buna orientare in peisajul politic al uneia dintre tarile care fac istoria lumii.
In toata istoria alegerilor din SUA, niciodata nu a reusit un candidat independent sa invinga cele doua - singurele - partide americane si prezicerea este ca nici nu se va intampla vreodata. Cu toate acestea, cand un candidat independent puternic este prezent, el modifica dinamica alegerilor si rezultatele, cateodata altfel decat ar fi vrut-o el insusi. Cel mai bun exemplu sunt alegerile din 1992, cand Ross Perot a luat 19% din voturi, dandu-i sansa lui Clinton sa castige presedintia cu numai 38% din sufragii. Nu e cazul anul acesta, desi Ralph Nader figureaza din nou pe liste.
Electoratul american este format cam din 25-30% conservatori/republicani, 35-40% democrati de toate categoriile, de la extrema stanga la moderati de centru, si restul e alcatuit din "independenti". Aceasta face ca niciun candidat sa nu poata castiga numai cu voturile partidului lui, chiar daca fiecare partid ar aduce toti sustinatorii lui la vot si ei ar vota omogen cu partidul lor, ceea ce nu se intampla.
Alegerea presedintelui american este numai partial bazata pe logica celor sustinute, pe intelegerea programului lui si aderarea constienta a alegatorilor la ideile si planurile candidatului. Multi votanti sunt influentati de aparitia fizica, de stilul de comportament, de gradul de celebritate, de subiecte importante pentru ei, dar nu neaparat esentiale ("Clinton e draguta", "John McCain e plictisitor", "Mitt Romney e mormon", "Nu-mi place sotia lui McCain", "Mi-am pierdut slujba", "Baiatul meu e in armata" etc.). Multe decizii sunt emotionale: in momentul de fata, majoritatea electoratului american este suparat pe Bush, din motive diferite: razboiul de lunga durata; nu a taiat - asa cum a promis - cheltuielile guvernamentale si deficitul bugetar a crescut; se profileaza o criza economica, de care el este foarte putin responsabil de fapt; a sustinut ideea naturalizarii imediate a imigrantilor ilegali; a intarziat decizia de introducere a pazei la granite; a blocat fondurile federale pentru cercetarea genetica pe embrioni umani, ceea ce i-a intors pe toti diabeticii impotriva lui.
Toate astea si inca multe altele ii fac pe multi votanti sa uite rezultatele pozitive ale mandatului lui Bush II si sa ignore riscul unei presedintii democrate, fie Clinton, fie Obama. Un exemplu de alegeri in care nemultumirea a jucat cel mai mare rol sunt cele din 1976, cand - furiosi pe Nixon - americanii l-au ales pe Carter, deschizand calea unui dezastru economic (dobanzile de peste 15%, criza benzinei) si de politica externa (superioritatea rusilor in politica internationala, inceperea razboiului din Afganistan, scaderea credibilitatii si autoritatii americane).
Putini votanti isi iau informatiile din citit, majoritatea impresiilor sunt formate de televiziune. Crearea clipurilor TV care ii atrag sau ii indeparteaza pe votanti de un anumit candidat sau altul are o importanta covarsitoare. In fine, un singur raspuns dat la una dintre dezbateri (Dukakis raspunzand ca el ar sustine amnistia de lunga durata a criminalilor eliberati pe cautiune, chiar daca unul dintre ei intra in propria lui casa si o violeaza si ucide pe nevasta-sa), o greseala prinsa in cuvinte (Gore sustinand ca el ar fi inventat Internetul), o minciuna dovedita (Kerry sustinand ca el ar fi facut fapte de eroism pe o vedeta militara in razboiul din Vietnam, fapt contrazis de toti ceilalti membri ai echipajului), o grimasa la un moment dat (Bush batranul uitandu-se la ceas cu o fata plictisita in mijlocul unei dezbateri) pot desfiinta o campanie, cand ele sunt preluate si repetate la nesfarsit pe TV.
Anul acesta, nu sunt - nici de o parte, nici de alta - candidati de anvergura. La inceputul campaniei, parea ca sansele de a avea un presedinte democrat sunt de peste 90%, ca Hillary este imbatabila si ca republicanii vor face doar act de prezenta.
Doua lucruri au facut ca sa apara o turnura neasteptat de favorabila pentru republicani.
In primul rand, desi cel mai nepopular pentru republicanii foarte conservatori (protestanti, majoritatea baptisti, obsedati de problema avorturilor si de opozitia la cercetarea genetica), castigatorul partidului republican este McCain, care este republican cu sanse sa atraga independenti: a avut mai multe interventii in Senat pentru eradicarea si controlul manevrelor financiare ale politicienilor, a fost de mai multe ori independent chiar fata de presedinte, nu este in favoarea legislatiei care controleaza nasterile, sustine cercetarea genetica. Avantaje: cinstit, ferm, franc, experienta in probleme militare si de securitate nationala, poate colabora cu democratii, prieten cu multi dintre ei, inclusiv Lieberman, sustine alianta ferma cu Israelul, sustine ca razboiul antiterorist trebuie castigat si sustine programul de independenta energetica. Dezavantaje: varsta de 71 de ani, o operatie de cancer la gat acum cativa ani, personalitate impulsiva, uneori exploziva.
In al doilea rand, concurenta dintre ultimii doi candidati la nominalizarea democrata a fost mult mai dura, a creat mult mai multa tensiune si a durat mult mai mult decat s-a asteptat. Marele pierzator: Hillary, care nu mai e deloc imbatabila. Una dintre cauzele acestei prelungiri este si mecanismul foarte complicat al preliminariilor democrate, creat de democratii insisi, care au adaugat tot felul de complicatii de-a lungul anilor, tocmai pentru a avea influenta, in cazul in care nu le place ce aleg votantii. Un mecanism care se intoarce impotriva lor. In momentul de fata, desi cei mai rezonabili democrati din conducerea partidului ar vrea ca Hillary sa se retraga, nu pot sa-i convinga pe cei doi soti Clinton sa o faca: cinici, ahtiati de putere, manipulativi, fara scrupule, exprimand convingerea lor ca sunt indreptatiti la aceasta presedintie, Clintonii sunt gata sa faca orice - inclusiv sa sacrifice propriul lor partid - pentru nevoile lor.
Obama este un artefact, o creatie a presei manipulate de un grup de democrati bogati si influenti, care o urasc pe Hillary (Soros, grupul de la Hollywood, clanul Kennedy). Eu cred ca, dintre cei doi, Obama este cel mai vulnerabil in alegerile generale si imi doresc ca el sa fie cel ales.
Vorbeste bine si stie sa cucereasca auditoriul. Dar discursurile sunt invatate si repetate, se bazeaza foarte mult pe tehnica retorica, pe atitudini de scena care il apropie de predicatorii negri, cu recuzita de intonatie, gradare, tehnica actoriceasca.
Continutul e foarte mult promisiuni goale: e nevoie de schimbare, a venit timpul pentru o noua America...
Cand raspunde direct la intrebari, Obama nu este nici foarte sigur, nici elocvent, nici foarte abil in a gasi raspunsul potrivit si apare foarte diferit de cum este pe scena, debitandu-si discursul invatat.
In trecutul lui sunt multe lucruri discutabile sau criticabile. O armata de strategi si analisti lucreaza la viitoarele atacuri, caci se pare ca Obama va fi candidatul democrat. Numai daca nu cumva democratii fac marea greseala (pentru ei) sa faca uz de "supradelegati", intr-un proces care ar anula tot ce s-a intamplat pana acum.
Exista si un risc sa-l ai pe Obama candidat democrat: in preliminarii, s-a vazut ca vin la vot pentru el grupuri mari de alegatori tineri, care sunt la primul vot sau care nu au votat pana acum. Aceasta mobilizare "pro-Obama" pare sa fie o reactie de grup din categoria "autodistrugere inconstienta", care se manifesta periodic in societatea si politica americana: miscarea hippie, manifestatiile violente anti-Vietnam, grupurile anarhiste de "protectia mediului" care incendiaza cartiere intregi in California etc. Dar numarul lor poate fi covarsitor.
Oricum ar fi, de la raportul 90/10 de acum cateva luni, sondajele arata ca acum raportul McCain/candidat democrat este aproximativ de 50/50.
Pentru noi, un presedinte Obama sau Clinton este nefavorabil din punct de vedere personal (cresterea imediata a taxelor este o certitudine), profesional (modificarea sistemului sanitar intr-o forma controlata de guvern) si national (retragerea din Orientul Mijlociu, echivalenta cu o infrangere, aparitia unui al doilea sindrom Vietnam, decaderea rapida a influentei americane in lume, cresterea insecuritatii globale, incurajarea atitudinilor antiamericane).
Cu toate greselile lor, culminand cu anul 2006, cand a avut loc prosteasca pierdere a situatiei de a avea control asupra Presedintiei, Congresului si Senatului in acelasi timp, republicanii s-au dovedit intotdeauna mai fermi in problemele de securitate nationala, mai curajosi in solutionarea conflictelor internationale si mai putin inclinati la excese sociale (modificari de legislatie, cheltuieli, taxe, pastrarea sistemului capitalist, limitarea influentei guvernului in economie si finante). Tot lor, si in primul rand lui Ronald Reagan, le datoram caderea comunismului.
George W. Bush si-a ridicat in cap majoritatea aliatilor europeni, mai ales prin lipsa de tact, desi avea dreptate ca e nevoie sa controlezi terorismul islamic la surse, a devenit cel mai nepopular presedinte american din ultimele generatii, a continuat greselile lui Clinton in problema sarbo-kosovara, a condus gresit actiunea din Irak, desi incepuse bine. Dar a extins la o limita fara precedent, a deschis calea atator natiuni spre mai bine, inclusiv a Romaniei, si a anihilat orice tentativa de atac terorist pe pamant american, pentru sapte ani.
Speranta mea este ca in noiembrie va reusi McCain, ca tara va continua sa fie speranta de bine si dreptate a lumii, cum a fost, ca vom fi ajutati de Cel care vede ca pe bancnotele noastre inca scrie: "In God we trust!".
(apartine redactiei)
