International

Lupte de eliberare / Ucraina a lansat contraofensiva pentru recucerirea orașului Herson

L. G. | 28.07.2022

Campania ucraineană de recucerire a regiunii ocupate Herson, din sudul Ucrainei „se accelerează", afirmă surse militare occidentale.

Ucraina / Zelenski: Ne vom elibera teritoriul până vom ajunge la granițele legale ale Ucrainei

L. G. | 28.07.2022

Președintele Ucrainei a declarat miercuri noapte că "În fiecare săptămână, ne întărim statul, în fiecare săptămână facem lucruri care ne aduc mai aproape de Uniunea Europeană”.

Propaganda rusă / Medvedev publică o hartă a Ucrainei împărțită între mai multe țări, printre care și România

L. G. | 28.07.2022

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, a publicat pe Telgram o hartă a Europei în care Ucraina este împărțită între alte țări, cea mai mare aparținând Rusiei.

Razboiul din Ucraina / Un general american spune că nu pot fi crescute livrările de rachete HIMARS către Ucraina

L. G. | 27.07.2022

Generalul în retragere, Mark Hertling, fost comandant al US Army – Europa spune că dacă SUA ar livra câte sisteme HIMARS cere Ucraina, stocul de rachete s-ar epuiza rapid.

Scumpiri / Preţurile la energie continuă să crească în Europa pe măsură ce Rusia reduce livrările de gaze

L. G. | 27.07.2022

Preţurile de referinţă la energie în Europa şi-au continuat miercuri tendinţa de creştere, după ce Rusia a redus şi mai mult livrările de gaze spre continent, riscul de recesiune fiind tot mai mare.

Criza gazelor / Germania obligată să economisească gazele după ce Rusia a limitat drastic tranzitul prin Nord Stream

L. G. | 27.07.2022

Gigantul energetic de stat, Gazprom, a redus miercuri „din motive tehnice” livrările de gaze naturale către Germania la doar 20% din capacitatea Nord Steam 1.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22