Pe aceeași temă
Sa construim o
La urma urmei, ei nu faceau altceva decat sa puna problema care urmeaza firesc din cea initiata la Blaj, cu vreo sase decenii in urma, de un alt grup de tineri entuziasti: sa construim o natiune! Scoala Ardeleana a transformat un grup etnic divizat in trei state intr-o natiune, creandu-i o forma de limba, de istoriografie, de constiinta si chiar o anume memorie colectiva. De multe din aceste probleme se vor fi ocupat si pasoptistii nostri, dar ei au fost manati mai degraba de impulsul de a crea un stat completamente nou, bazat etnic pe romani si structurat intr-un anumit mod din punct de vedere politic si social. Alegerea modelului a fost cruciala nu doar pentru teritoriile romanesti ale acelor decenii, dar chiar pentru cursul vietilor noastre. Decizia fundamentala a pasoptistilor, cea din care deriva pana si astazi tendintele societatii noastre, a fost constructia unui stat pe model occidental. Iar acesta avea sa fie statul liberal, constitutional si burghez pe care puteau sa il intruchipeze pe atunci Franta si
Sa presupunem ca ar fi reusit. Pana la urma, cu tot cu infrangerea revolutiei din 1848, cu tot exilul, cu toate greselile lor din anii 1850 (cum ar fi implicarea in miscarile proto-teroriste de tip mazzinian), oamenii "pasoptului" au luat puterea odata cu Cuza si au exercitat-o, cu posibila exceptie a marelui guvern Lascar Catargiu (1871-’76), pana in 1888. Sa presupunem ca, detinand puterea mai bine de doua decenii, ei ar fi trecut la indeplinirea programului teoretic vizand constructia statului modern. Ce rezultat ar fi trebuit sa avem spre 1888?
Intai, Romania tanara ar fi fost un stat de drept. Legea ar fi fost aplicata pe intregul sau teritoriu de catre instante bine pregatite si impartiale. Legea ar fi fost elaborata de un parlament ales periodic si in mod egal de populatia masculina a tarii, care ar fi fost format din persoane reprezentative politic si economic pentru regiunile tarii. Drepturile si libertatile fiecarui cetatean ar fi fost in mod decent respectate, indiferent de provenienta sa sociala. Proprietarii de pamanturi nu s-ar fi deosebit prea mult de burghezi, exploatarea pamantului fiind o afacere ca oricare alta. Forta de munca ar fi fost angajata pe baza de contract si retribuita in bani. Educatia, obligatorie si finantata de stat pentru clasele I-IV, s-ar fi concentrat pe partea sa aplicativa, pe scoli de arte si meserii, scoli comerciale, scoli de poduri si sosele. Administratia publica, aleasa de catre cetatenii comunitatii pe care o asista, s-ar fi ocupat de proiectele de utilitati publice (drumuri, poduri, paza, iluminat, curatenie, canalizare). Regele ar fi devenit din ce in ce mai mult o persoana decorativa, implicata fundamental in protocol, contactul cu suveranii straini, o prezenta agreabila la manevrele militare anuale si la intalnirile (rare) cu corpul diplomatic.
La sfarsitul lui martie 1888 primul guvern cu dominanta junimista (asadar, generatie postpasoptista) e format la Bucuresti de cumnatul lui Cuza, Theodor Rosetti. Bratianu batranul se prabusise sub povara coruptiei marii guvernari liberale si sub loviturile combinate ale manifestatiilor de strada ale conservatorilor vernescano-catargisti si ale rascoalelor taranesti. Ce tara preluau junimistii, partid mult mai putin conservator si mult mai mult liberal cu tenta sociala decat cred istoricii romani? Ce tara construise cea mai entuziasta generatie din istoria romanilor, cea pasoptista?
Romania la 1888
Romania nu era un stat de drept. Instante corupte si alcatuite din oameni care uneori isi falsificau diplomele universitare de drept dadeau sentinte care se puteau cumpara sau care erau influentate politic. Legea era elaborata de un parlament la cheremul ministrului de Interne (pozitie adesea ocupata de primul ministru). Alegerile se desfasurau intr-un climat mai mult sau mai putin terorist, cu voturi cumparate sau fortate, cu batai de strada in campania electorala, cu falsificarea numaratorii voturilor. Parlamentul, cu vagi exceptii, era format din clientela politica a primului ministru si din cea a capilor opozitiei (in mult mai mica masura). Drepturile si libertatile cetatenilor erau mai mult sau mai putin o gluma, daca aveai ghinionul sa te nasti fiica de taran la Poiana Mare, fiu de docher la Braila sau - Doamne fereste! - copil de evreu in vreun ghetou de-al Iasiului. Marii proprietari funciari, desi intelesesera logica profitului capitalist, erau in continuare niste boieri: adesea deasupra legii, adesea conducandu-si mosiile prin vechili, adesea dezinteresati de o existenta burgheza. Forta de munca in agricultura nu era angajata pe baza de contract, ci prin "invoielile agricole" si adesea nu era salarizata in bani. Educatia era, e drept, obligatorie si finantata (slab) de stat pentru clasele I-IV, dar era orientata in fazele superioare spre crearea de intelectuali cunoscatori de greaca, latina, franceza, germana si retorica (numai buni de avocati) si mult mai putin interesata de finantisti si ingineri, pe care Romania adeseori... ii importa! Administratia publica, adeseori numita de autoritatile centrale, se concentra pe executarea invoielilor agricole in mediul rural, iar in rest, asa cum din pacate ne inchipuiam, pe propria capatuiala. Regele, din ce in ce mai puternic odata cu erodarea lui Bratianu, se pregatea sa-si instituie si primatul in afacerile interne prin introducerea "rotativei guvernamentale". La urma urmei, conducerea afacerilor militare si controlul afacerilor externe il avea deja de multi ani.
Sa credem ca acest insucces de proportii vine din gigantica rezistenta a fortelor antipasoptiste? Din rezistenta la schimbare a societatii romanesti? Din proasta aplicare a unor idei generoase nutrite de oameni cinstiti? A raspunde afirmativ acestor intrebari inseamna a legitima un secol de istoriografie liberala. A raspunde negativ si a sustine ca liberalii pasoptisti au trecut printr-un proces care i-a departat de propriile idealuri si proiectii constituie, cred eu, un demers mult mai fecund.
Mi se pare necesar sa resping ideile dupa care esecul liberal ar fi venit din rezistenta adversarilor lor politici sau a societatii la masurile lor mai radicale. Este remarcabil modul in care, dupa jumatatea secolului, oamenii politici care aderau la puternicul, dar foarte putin coerentul curent conservator adera in mare masura la o constructie politica de tip liberal, repudiind tezele care in deceniile anterioare ii apropiau mai degraba de tezele reactionare franceze (din scoala lui Joseph de Maistre sau Louis de Bonald). Divanele ad-hoc de la 1857, dominate de boieri, voteaza in favoarea egalitatii juridice a cetatenilor principatelor, cu alte cuvinte, boierii renunta ei insisi la boierie. Reformele agrare Kogalniceanu-Cuza nu sunt combatute de Barbu Catargiu din perspectiva unei viziuni conservatoare, ci prin ideile pietei: primul ministru de la 1862 intelesese ca introducerea proprietatii agricole pur private, in care vechile indatoriri ale boierilor fata de tarani vor disparea, va saraci inca si mai mult patura rurala. Conspiratia de la 11 februarie 1866 nu era deloc o "monstruoasa coalitie", de neconceput prin ostilitatea totala a celor doua mari grupuri politice care o alcatuiau, ci o reuniune coerenta a fortelor prodemocratice, opuse tendintelor autoritariste ale lui Cuza si coruptiei care facea ravagii prin ultimele sale guverne. Nici ca poate fi amintita o dovada mai buna a cooperarii conservatori-liberali decat Constitutia din mai 1866, o platforma-program a transformarii Romaniei in sens liberal. Apoi, daca Partidul Conservator ar fi vrut sa sfarame reformele de tip liberal, ar fi avut cu prisosinta acest prilej de la 1871 pana la 1876, cand Lascar Catargiu conduce un guvern puternic, stabil si foarte in gratiile unui domnitor care mai ca abdicase sub guvernul liberal anterior, condus de Ion Ghica. Societatea n-a opus nici ea prea mare rezistenta masurilor liberale dintre 1857 si 1888: nu exista proteste de strada sau rascoale impotriva marilor transformari ale epocii, afara poate de relativ penibilele manifestatii antiunioniste de la Iasi, din primavara lui 1866.
Cauzele esecului liberal
Asadar, care sunt cauzele esecului liberal? Cum un partid la tezele caruia opozitia si societatea fie aderau, fie nu li se opuneau prea tare reuseste sa faca o treaba atat de proasta in ceea ce priveste materializarea propriului program? Cred ca raspunsul trebuie cautat in procesul pe care il traverseaza elita liberala romaneasca in contactul cu realitatile si placerile guvernarii. Cred ca raspunsul nu e unul nou, ci a fost formulat de lordul Acton cu un secol in urma: puterea corupe, iar puterea absoluta (cam ce a detinut Bratianu in deceniul al 8-lea al secolului XIX, n.m.) corupe in mod absolut. Problema cu interpretarea actoniana e ca poate explica prea multe: in cazul nostru e interesanta pentru ca ne spune nu doar ca liberalii ar fi ajuns in mod inevitabil corupti, ci ca aceasta coruptie tranziteaza intr-un esec programatic.
Liberalii au fost un minunat partid de opozitie si un slab partid de guvernare. Ideile lor au ramas generoase si mari atata vreme cat liderii sai erau boiernasi, burghezi sau intelectuali tineri in opozitie la asezamintele Regulamentelor Organice si au ramas generoase si mari in prevederile legale si constitutionale de dupa 1857. Dar tot dupa 1857 acesti boiernasi, burghezi si intelectuali patrund pentru prima oara in mod serios si pentru mult timp in cabinetele puterii (cele trei luni in care liberalii condusesera Valahia in vara lui 1848 fusesera caracterizate de o abordare naiva a politicii, cam in genul in care va guverna Rusia cabinetul Lenin-Trotki intre noiembrie 1917 si martie 1918). Iar intrarea la guvernare inseamna contactul cu oameni de afaceri care vor sa faca contracte cu cel mai mare cumparator de pe piata, statul, cu bancheri, misiti si camatari care vor sa imprumute guvernul, cu insi care au nevoie de autorizatii si cu oameni cu bani care doresc sa-si rezolve problemele din justitie intr-un anumit fel. In epoca in care liberalii intra la guvernare incepea sa se deruleze un vag proces de industrializare si modernizare a tarii, materializat prin constructia de cai ferate, de sosele si prin modernizarea porturilor de la Dunare si Mare. Capeteniile liberale n-au rezistat ispitei lui "merge si asa", "ne intelegem noi", "o mana spala pe alta si amandoua obrazul", "fii rezon, coane!". Ideile s-au prabusit in fata fisicurilor cu napoleoni, a actiunilor la societatile de cai ferate, a favorurilor unor dame sau chiar in fata acceptarii in lumea "buna". Spoiala de civilitate, de liberalism si de democratie a Romaniei interbelice nu e o "forma fara fond" in sensul lui Maiorescu, ci e capturarea formei de fond, de practicile sale vechi si de capacitatea sa mimetica, proteiforma.
Era si este mult mai usor sa predici statul de drept si visul liberal, dar tare greu trebuie sa fi fost si tare greu este sa ni-l aplicam noua strict si cu toate consecintele sale neplacute pentru sufletele sensibile la viciu.
(Subtitlurile apartin redactiei)