De același autor
Ultimele cazuri de corupţie care ne șochează în privința amplorii rețelelor de șpagă și a sumelor uriașe vehiculate sunt, în opinia mea, situații tipice pentru a fi subiect al unei legislații specifice care să se inspire din modelul american: RICO Act și CCE Statute.
Omul e într-adevăr supus greșelii (n-ar strica să ne întoarcem din când în când la Biblie!), dar nici greșeala repetată n-ar trebui iertată, căci errare humanum est, perseverare diabolicum, după cum zice dictonul latin. Subiectele de corupție și abuz asupra resurselor publice, care constituie astăzi prima știre din jurnalele de actualități, sunt parcă nesfârșite. Chiar cei din sistemul anticorupție au confirmat recent că au de lucru pentru încă 10 ani, dacă s-ar rezuma la „materialul“ adunat până în prezent; se vorbește despre peste 4.000 de persoane vizate de aceste anchete în derulare. Ultimele cazuri care ne șochează în privința amplorii rețelelor de șpagă și a sumelor uriașe vehiculate sunt, în opinia mea, situații tipice pentru a fi subiect al unei legislații specifice care să se inspire din modelul american: RICO Act și CCE Statute. Două-trei cuvinte sunt de ajuns ca să înțelegem spiritul acestor legi fundamentale. Le văd ca fiind vitale pentru disciplinarea unei societăți măcinate de corupție, putere, bani, interese, șantaj și intimidare, cum a ajuns, din păcate, a noastră, peste care se suprapun prea repede amnezia și clemența publică pentru cei care își fac calcule reci de profitabilitate pe fiecare an de detenție și scriu cărți sau țin prelegeri pentru a își scurta pedepsele, pentru ca mai apoi să o ia de la capăt cu „greșeala“.
Racketeer Influenced and Corrupt Organizations Act, pe scurt RICO sau tradus aproximativ prin Actul privind structurile corupte și influențate de șantaj, urmărește pedepsirea unor persoane sau grupuri de persoane care comit mai multe infracțiuni (dintr-o listă destul de lungă, din care amintesc: mita, evaziunea, nedeclararea taxelor, estorcarea de fonduri, furtul din bani publici sau ai unor sindicate, spălarea de bani, bancruta frauduloasă, fraudele pe burse, traficul de droguri sau de carne vie, jocurile de noroc, crimele, răpirile, furturile sau distrugerile) într-o anumită perioadă de timp (unele prevederi din legea americană indică 10 ani). La acest moment al pledoariei mele privind completarea cadrului nostru legal pentru un tip de infracțiuni cu impact considerabil și comise de persoane cu funcții, sunt sigur că prima reacție pe care o aveți este să îmi invocați faptul că avem și acum sancțiuni în legislația în vigoare pentru concursul de infracțiuni sau pentru recidivă, plecând de la premisa - pe care eu o invoc ca fiind nepotrivită - că un decident public este egalul infractorilor comuni și al celor care au greșit punctual la un moment dat.
RICO Act este legea care vede fiecare infracțiune a unei persoane, dar face legătura între toate, determinând comportamentul profund infracțional al celui în cauză și aplicându-i acestuia o pedeapsă pe măsură. RICO în România ar oferi instrumentul legal necesar prin care să se arate cum un baron localo-județeano-național nu a greșit ca și un infractor oarecare, ci acesta, de când se trezea și până se culca seara, nu avea altă preocupare decât devalizarea banilor publici, creându-și o rețea infracțională organizată în acest scop.
RICO impune ca dosarele cu alte eventuale fapte ale baronului nostru să se adune într-un singur proces și acesta să îi vizeze automat pe toți cei implicați. Acuzarea se concentrează pe faptul că aceștia fac parte dintr-un grup infracțional și comit o serie de fapte penale din lista enunțată mai devreme, ceea ce indică faptul că infracțiunile comise nu sunt o scăpare umană, ci definesc un mod de viață. Mai departe, când aceste lucruri sunt dovedite, consecințele sunt pe măsură: confiscarea integrală a averii, condamnarea inclusiv a liderilor care conduc gruparea, chiar și în situația în care nu ar fi comis ei în mod direct respectivele fapte. Simultan, o punere sub acuzare pe baza RICO duce la înghețarea accesului la bunurile deținute - măsura împiedicându-i pe aceștia să-și plătească avocați scumpi, culmea ironiei, chiar din banii potențial furați (dacă stăm să ne gândim, acest lucru chiar reprezintă o obrăznicie, când încerci să scapi plătindu-ți apărarea cu banii pe care i-ai obținut din mită!).
Cealaltă lege - Continuing Criminal Enterprise Statute (CCE) tradus prin Statutul activităților de criminalitate în formă continuată, face exact ceea ce spune: urmărește sancționarea drastică în domeniul drogurilor mai ales a celor ce comit infracțiuni multiple sau care conduc rețele cu „cifre de afaceri“ peste un anumit nivel, primindu-se direct sentințe pe viață, fără posibilitatea de eliberare condiționată. Societatea americană și-a recunoscut problemele și nu le-a ascuns sub preș, noi suntem mai miloși și iată cât ne costă!
Ambele legi au intrat în vigoare la începutul anilor ’70 și au adus un val de condamnări împotriva rețelelor mafiote din Statele Unite. Odată cu punerea acestora sub condamnare pe noua legislație, au și intrat într-un declin accentuat, care se menține până astăzi. România nu se confruntă cu aceleași tipologii de infracțiuni ca SUA, dar situațiile de abuz asupra resurselor statului au devenit endemice și reprezintă un „cancer social“, cum erau mafia de tip italian sau rețelele de distribuție a drogurilor în SUA.
Sunt întru totul de acord cu motivația președintei Tribunalului Timiș, Adriana Stoicescu, într-o sentință dată în cazul unor șefi din IPJ Timiș: „amploarea fenomenului corupției, în aceste moment, afectează în totalitate societatea, cu consecințe greu de estimat, pe termen lung. Studiile efectuate în ultimii douăzeci de ani au evidențiat o legătură strânsă între democrațiile slab consolidate și corupție. Pe de o parte, corupția sistemică pune în pericol democrația și guvernarea prin slăbirea instituțiilor politice și a participării publice, precum și prin întârzierea și distorsionarea dezvoltării economice necesare în vederea susținerii democrației. (...) Fenomenul corupției este literalmente un cancer al societății românești și singura șansă de însănătoșire este luarea de măsuri ferme și imediate“. Societatea civilă alături de politicieni responsabili din această țară (avem nevoie să credem în continuare că ei există!) trebuie să pună în mâinile judecătoarei Stoicescu posibilitatea reală de a decide o pedeapsă justă, eficientă și proporțională cu astfel de fapte inadmisibile, evitându-se sentințe ridicole de 2 - 3 - 4 ani cu executare sau chiar cu suspendare. Sunt cunoscut ca fiind zgârcit în a adresa aprecieri față de o persoană sau alta din spațiul public, dar am acum credința că, având la îndemână un cadru legislativ pe măsura cangrenei corupției din societatea românească, judecătoarea Stoicescu va opta fără rezerve pentru pedepse mai puternice, când faptele sunt comise ca urmare a unui mod de viață chitit să abuzeze resursele publice. Inclusiv pentru pedeapsa pe viață.
Ne uităm acum la spectacolul de la televizor așteptând în fiecare zi noutăți care să ne țină în priză, dar, la un moment dat - sper că nu prea târziu –, trebuie să avem capacitatea să tragem și câteva concluzii sistemice, care să-i scoată în afara vieții publice pe toți cei care, deținând puterea în stat și fiind condamnați pentru abuzuri asupra resurselor publice, ne scriu pe blog din închisoare, aspirând, cu aroganță, să se regăsească la un moment dat pe listele de candidați care urmează a ne cere votul la următorul scrutin electoral. Numai o asemenea legislație ar putea să se constituie într-un moment T-zero al corupției românești din politică (sigur, legea are efecte doar în viitor, voi, dragi tovarăși, scăpați cu pedepse încă mici, mai ales o să continuați să vă turnați între voi).
* Adrian Moraru este unul dintre membrii fondatori ai Institutului pentru Politici Publice (IPP), un think tank românesc specializat în analize şi propuneri de politici publice în domenii cheie pentru România.