De același autor
Aproape că nu trece zi în care să nu ni se spună cum încălzirea planetei face ravagii sub presiunea căldurii-record, a inundațiilor, a furtunilor și a incendiilor de pădure. Toate dezastrele de pe planetă, uragane, incendii, inundații, se datorează „schimbărilor climatice” care, la rândul lor, ar fi cauzate de activitățile umane. Cu câteva zile în urmă, am fost informați că temperatura media globală este cea mai ridicată din ultimii 125.000 de ani. Totul sună grav și serios, riguros științific.
În realitate, lucrurile arată destul de diferit. Însăși conceptul de temperatură medie globală este lipsit de sens, după cum scrie și Wall Street Journal într-un comentariu pe această temă. „Temperatura medie globală este un concept inventat de și pentru ipoteza încălzirii globale. Este mai degrabă un concept politic decât unul științific. Evoluția cosmică a Pământului și atmosfera sa sunt sisteme atât de complexe, încât niciun loc de pe Terra nu este „semnificativ de mediu”.
Dinamica încălzirii globale
Problema nu e aceea că nu ar exista schimbări climatice. Acestea există, există de când există și Terra. Asistăm firesc la o perioadă de încălzire după așa-numita „mică glaciațiune medievală”. E ca și când ne-am minuna că e mai cald pe măsură ce ieșim din iarnă. Însă, pe de o parte, ele nu sunt nici pe departe atât de catastrofale pe cât se spune, iar pe de alta, ipoteza că impactul omului ar fi unul major, așa cum iar suntem informați permanent, este mai mult decât discutabilă. De altfel, chiar celebrele rapoarte IPCC pe tema schimbărilor climatice sunt interpretate mediatic într-o cheie mult exagerată.
Uraganele nu sunt cauzate în principal de schimbările climatice, după cum nici incendiile din pădurile din America, Canada sau Australia nu sunt nici pe departe cele mai mari raportate vreodată. În urmă cu o sută de ani, suprafețele mistuite de flăcări au fost de trei-patru ori mai mari. În trecut ni s-a spus că în 2013 nu va mai exista calota de gheață din Oceanul Arctic. În realitate, aceasta a crescut între timp cu peste 850 de mii kmp. Niciunul dintre modelele matematice care „calculează” dinamica încălzirii globale nu a trecut proba realității. Prin anii ’70, se spunea că începând cu anul 2000 ne așteaptă o eră glaciară, iar în 1989, că o parte din Manhattan va fi sub apă până în 2019. În urmă cu trei decenii, Associated Press cita un înalt oficial ONU care avertiza grav că națiuni întregi ar putea fi șterse de pe fața Pământului din cauza creșterii nivelului mării, dacă tendința de încălzire globală nu va fi inversată pînă în anul 2000. Numai că cine să-și mai bată capul să se uite pe predicțiile eronate din trecut sau pe date comparative privind, de pildă, incendiile, atunci când s-a decretat oficial că totul e din vina omului și a emisiilor cu gaze de seră.
Narațiunea climatică catastrofică promovată prin probabil cea mai amplă operațiune globală de PR are impact. Vine pe un teren favorabil. Atunci când anunți permanent spectrul apropiatei apocalipse, îi poți determina pe oameni să accepte constrângeri și sacrificii pe care nu le-ar accepta în mod normal, în țările democratice. Un vector important al acestei propagande intense este constituit dintr-un segment masiv al tinerei generații din Occident, îndoctrinată încă din primii ani de școală. Nu doar la noi, ci și în multe zone ale spațiului occidental nivelul de cultură generală și spiritul critic, mai ales al tinerei generații, sunt la cote de avarie. Asta îi face să aibă impresia că tot ceea ce se întâmplă acum în materie de schimbări climatice este ceva „nemaivăzut”, fără să realizeze că la un moment dat calota glaciară ajungea până în nordul Africii sau să se întrebe, în timp ce plâng că se topesc ghețari „din cauza omului” și a combustibililor fosili, cum au apărut oare lacurile glaciare.
Exerciții de „virtute climatică”
„Green Deal-ul” va consolida sau va distruge Proiectul European”, scria în ianuarie acest an, Nathalie Tocci, în Foreign Affairs. Ea făcea trimitere la inițiativa Comisiei Europene care are ca obiectiv ca Europa să devină neutră din punctul de vedere al emisiilor de dioxid de carbon până în 2050. Autoarea se temea că acest nobil obiectiv va alimenta curentul eurosceptic și probabil avea dreptate, după cum au demonstrat-o și protestele „vestelor galbene” din Franța, al căror mesaj era că în timp ce elitele privilegiate se îngrijorează de „sfârșitul lumii”, milioane de europeni sunt mult mai preocupați cum să se descurce de la o lună la alta.
Un exemplu l-am avut chiar săptămâna trecută în Spania, la Valladolid, unde a avut loc o reuniune informală privind clima a miniștrilor europeni ai mediului și energiei din UE, pe a cărei ordine de zi s-a aflat „politica privind bicicletele", care vizează reducerea utilizării vehiculelor alimentate cu combustibili fosili. Gazda întâlnirii, Teresa Ribero, ministrul tranziției ecologice din guvernul socialist de la Madrid, a venit la conferință pe bicicletă, bineînțeles în văzul camerelor TV, pentru a transmite mesajul că „pedalând (ca ea), vom salva planeta”. Criticii au observat însă ironic că pe lângă faptul că a încurcat circulația, cele două mașini de securitate care au însoțit-o, una în față, alta în spate, au emis de două ori mai mult CO2 decât era necesar.
Problema cu astfel de exerciții de „virtute climatică” este că mai toți cei care le orchestrează mediatic nu sunt deloc dispuși să renunțe la călătorii și la alte beneficii oferite de maleficii combustibili fosili. Conform Politico, președintele Consiliului European, Charles Michel, a folosit aeronave comerciale doar în 18 din cele 112 zboruri din 2019 până în decembrie 2022. „Avioane pentru granzi, dar biciclete pentru mase”, scrie Wall Street Journal în finalul unui editorial pe această temă.
În schimb, nu se discută aproape deloc despre felul în care energia scumpă din regenerabile afectează sever competitivitatea companiilor europene. Asta, în timp ce restul lumii nu procedează la fel, ci se concentrează pe eficiența energetică. Instituirea Sistemului European de Tranzacționare a Emisiilor de gaze cu efect de seră (ETS) a avut un masiv impact negativ asupra competitivității companiilor europene, care au fost obligate să plătească sume uriașe pentru emisiile de gaze cu efect de seră. Iar multe nu au rezistat șocului, sectoare întregi ale industriei practic au dispărut. Așa se face că, deși consumul de oțel al Europei a crescut în ultimele două decenii, pe continent se mai produc doar 16% din produsele de oțel de pe glob, în vreme ce asiaticii au acaparat total piața mondială, cu 72% din producție. Poate trebuie remarcat și faptul că unul dintre segmentele afectate în curând va fi și cel al companiilor aeriene care au zboruri operate de pe aeroporturile din Spațiul Economic European. Cu un impact previzibil nu doar asupra acestora, ci și asupra turismului. Vom vedea în anii următori cum toate aceste politici radicale inutile ne vor afecta profund viața.
Energie mai scumpă în Europa
Între timp, aflăm dintr-o amplă analiză din Politico că economia Germaniei, care este motorul întregii economii a Uniunii Europene, este în criză. Nu una temporară, ci una structurală. Cu impact sever asupra tuturor țărilor din UE, inclusiv a României. „Confruntate cu un cocktail toxic de costuri ridicate ale energiei, deficit de forță de muncă și birocrație, multe dintre cele mai mari companii germane - de la giganți precum Volkswagen și Siemens până la o serie de companii mai mici și mai puțin cunoscute - se confruntă cu o trezire bruscă și se grăbesc să caute teritorii mai prietenoase în America de Nord și Asia”, scrie Politico. Adăugând că „o problemă conexă este faptul că segmentele industriale cele mai importante ale Germaniei - de la produse chimice la automobile și mașini - sunt înrădăcinate în tehnologii din secolul al XIX-lea. Deși țara a prosperat timp de decenii prin optimizarea acestor produse, multe dintre ele fie devin învechite, fie sunt pur și simplu prea scumpe pentru a fi produse în Germania”.
Un rol esențial îl au politicile impuse prin „Green Deal”, care au scumpit masiv energia din Europa în raport cu alte regiuni ale planetei. De pildă, energia electrică în Germania costă de 2,75 ori mai mult decât în Statele Unite și de 5,5 ori mai mult decât în China. La gaze lucrurile stau și mai rău: 21 cenți/KWh în Germania vs 5 cenți KWh în Statele Unite. Așa că nu este surprinzător faptul că multe dintre cele mai mari companii germane își mută producția în afara Europei. De pildă, gigantul chimic BASF a decis din cauza costurilor energetice uriașe să investească 10 miliarde de dolari într-un complex de ultimă generație în China, în timp ce a anunțat închiderea unei fabrici de îngrășăminte din Ludwigshafen, chiar acolo unde se află sediul central al corporației. Din același motiv, alte companii industriale germane au decis să-și mute o parte din operații în afara Europei. O altă importantă industrie europeană victimă a prețurilor uriașe la energie este cea auto, care a intrat într-un declin evident. De la 13,7 milioane de mașini produse în UE în 2011 s-a ajuns la 10,9 milioane de mașini în 2022. De altfel, și Renault a decis să mute o parte din producția Dacia în Maroc.
Probabil că acest gen de „chemări la luptă pentru salvarea planetei” sunt privite în restul lumii în cel mai bun caz ironic, dacă nu chiar ca un simptom clar al unui Occident decadent, arogant, pe cale de implozie, o opinie larg împărtășită la Beijing. Oricum, aceste sacrificii enorme sunt complet inutile. China, care în 2022 a dat în folosință mai multe centrale electrice pe cărbune decât oricând în ultimii șapte ani, emite singură o treime din gazele cu efect de seră de pe planetă, SUA încă 12,55%, iar UE, doar 7,3%! Oricum, să impui astfel de constrângeri severe companiilor din UE într-o perioadă în care puterile revizioniste, în frunte cu China și Rusia, sunt angrenate într-un efort comun de schimbare a actualei ordini mondiale este dovada unui vertij în principal ideologic rupt de realitate.
