De același autor
Ultima campanie electorală prezidențială a marcat sfârșitul unei epoci începute în decembrie 1989. Vreme de 30 de ani a fost respectat ritualul alegerilor, cu tensiunea și intriga lor inerente. Poporul participa mai mult sau mai puțin entuziast la campanii, taberele politice aplaudau sau huiduiau, aparențele unei vieți democratice viguroase erau salvate. România, alături de restul țărilor din fostul bloc comunist, părea că se îndreaptă în direcția cea bună.
Dintr-odată, măștile au fost coborâte. Blatul național s-a văzut din Cosmos. Mai ceva decât Marele Zid chinezesc. Nimeni nu a mai încercat să salveze ipocrit aparențele unei vieți democratice autentice. Nu mai era nevoie de așa ceva. Așa că au renunțat la ipocrizie. A rămas doar cinismul. E ora sincerității. Sunt spuse lucrurilor pe nume. E finalul tranziției.
Teza dominantă este că lanțurile PSD au fost rupte, iar poporul o să zburde spre noi culmi de progres și dezvoltare condus de lideri înțelepți. Și că națiunea română, cea din țară și cea din diaspora, a fost galvanizată de acest scrutin. Ca și cum PSD era problema României. Singura problemă. Campania electorală din toamna lui 2019 reprezintă momentul adevărului pentru România născută din pulberea regimului comunist prăbușit în decembrie 1989.
Principalul obiectiv al vechii elite comuniste, care l-a îndepărtat pe Nicolae Ceaușescu, a fost construirea unui sistem care să nu mai permită unui om să acumuleze atât de multă putere. Astfel, puterea executivă a fost împărțită între președinte și șeful guvernului, atribuțiile legislative se suprapun între cele două camere ale Parlamentului, cele judecătorești între diverse curți. Teama de omniprezenta Securitate i-a determinat pe noii lideri să spargă vechea poliție politică în cât mai multe servicii de informații, împiedicându-le să acumuleze prea multă putere și împingându-le să se supravegheze unul pe celălalt.
Dacă în Polonia, negocierile din vara lui 1989 dintre sindicatul Solidaritatea și guvernul comunist au valoarea unui nou contract social, care a asigurat un transfer pașnic al puterii, în România, contractul social a fost încheiat între diferite aripi ale nomenclaturii și Securității, sub gloanțele lui decembrie 1989, prezervarea puterii fiind principalul lor obiectiv. Acest lucru a fost posibil pentru că establishmentul de politică și securitate din Polonia (dar și în Ungaria sau fosta Cehoslovacie) era de altă calitate intelectuală și umană decât cel din România. Și pentru că în Polonia, Cehoslovacia, Ungaria exista opoziție, o mișcare disidentă într-atât de puternică încât a obligat elita comunistă să cedeze puterea. Calitatea extrem de precară a elitei românești este un subiect sensibil. O analiză serioasă a fost nepermis de mult amânată.
Încă de la începutul tranziției, vechile instituții ale statului partidului unic au dispărut, locul lor fiind ocupat de cele specifice democrației liberale. Numai că drumul până la democrația liberală și reprezentativă e încă lung, România patinând în etapa democrației electorale în grupul fostelor republici sovietice, alături de Ucraina, Georgia sau Moldova. Sunt chiar domenii, cum ar fi sistemul de partide, unde vecinii estici au luat-o înaintea României. La Kiev, Chișinău și Tbilisi, influența serviciilor secrete asupra scenei politice e mai mică decât cea observabilă la București, unde serviciile secrete nereformate, militarizate după model sovietic, controlează într-o așa măsură ministere, agenții, partide, redacții, diverse instituții, încât stârnesc până și invidia serviciilor secrete din Rusia lui Vladimir Putin. Omniprezența serviciilor secrete, militarizarea și secretomania multor instituții dau un aer de autoritarism regimului politic din România. Doar lipsa de interes pentru norme și proceduri și o prezență adesea inadecvată a principalilor actori politici amână un parcurs autoritar spre care România pare că se îndreaptă.
Evoluțiile din societate și din economie fac inevitabil acest parcurs. După 30 de ani de tranziție, societatea românească e tot mai polarizată, pe de o parte, un segment foarte subțire de câștigători la loteria tranziției, iar pe de alta, o masă uriașă care supraviețuiește tot mai greu. Fără clasă de mijloc, cu o economie feliată de fosta nomenclatură și de Securitate, România a fost împărțită în mici feude din care diferite grupări politice extrag rente.
Prost administrată, fără proiect, fără viziune, România condusă de o elită militarizată, precară intelectual și cultural, are nevoie de ața subțire a serviciilor secrete, care-i ține componentele adunate, pentru a supraviețui în aceste vremuri tulburi.
O tranziție care începe prost nu se poate termina bine. //
