De același autor
La începutul anului 2023, armata rusă a preluat inițiativa pe frontul din Ucraina. Moscova a refăcut contingentele decimate în 2022, le-a completat tehnica de luptă și le-a asigurat un volum superior de muniție.
Kievul aștepta ca ofensiva diplomatică începută în decembrie 2022 la Washington și continuată la Londra, Paris și Bruxelles să aducă mai multe și cât mai moderne arme și mai multă muniție aferentă acestora. Magia echipamentelor militare și a „tacticilor de luptă” occidentale era la apogeu. Au trecut lunile martie, aprilie, mai, presiunea cancelariilor străine ca armata ucraineană să înceapă contraofensiva era tot mai mare, însă abia la începutul lunii iunie forțele ucrainene au trecut la acțiune. Mai târziu, aveam să aflăm că amânarea operațiunii nu fusese un moft al Kievului, ci că armata ucraineană nu primise nici măcar jumătate din echipamentul militar și muniția promise cu ocazia întâlnirilor grupului de susținere patronat de SUA, de la Ramstein, și a vizitelor în Ucraina ale liderilor occidentali.
Contraofensiva ucraineană din vara anului 2023
Comandamentul ucrainean a început ofensiva la 4 iunie, în direcția Zaporojie, spre litoralul Mării Azov. Exact acolo unde armata rusă se pregătise cel mai bine. Kievul încerca prin această ofensivă să taie în două teritoriul controlat de ruși și să izoleze trupele din Crimeea. Unul dintre obiectivele campaniei din 2014 (da, războiul a început în primăvara 2014, acum un deceniu, și nu în februarie 2022!) a fost crearea unui coridor terestru care să taie accesul Ucrainei la Marea Neagră și să securizeze Crimeea, pivot strategic al Rusiei nu doar la Marea Neagră, ci care proiectează putere și în Mediterana Orientală, precum și în Orientul Apropiat și cel Mijlociu. Ucrainenii atacau în două direcții, spre Melitopol și către Berdiansk. În același timp, armata ucraineană a început o ofensivă separată în nord, în direcția Bahmut, pentru recucerirea orașului tocmai ocupat de mercenarii Wagner. Cele mai antrenate trupe ucrainene au asediat Bahmut, în vreme ce brigăzile proaspăt formate și antrenate în Occident au forțat pătrunderea spre Marea Azov. În ciuda avantajelor datorate asistenței occidentale în domeniul informațiilor și al desemnării țintelor și a unei evidente superiorități a armelor de precizie, ucrainenii n-au reușit să obțină o eficiență mare și superioritate de foc și să anihileze artileria rusească. După zece zile de la începutul ofensivei, ucrainenii au fost nevoiți să schimbe tactica, iar ofensiva din sud s-a transformat într-un război sângeros de poziții. Cu succese ale armatei ucrainene care avansa lent, dar care înainta mai ales pe axa Rabotino-Tokmak-Melitopol. După primele săptămâni ale ofensivei ucrainene, dar mai ales după înfrângerea rebeliunii lui Evgheni Prigojin (23-24 iunie), armata rusă s-a arătat mai sigură pe ea, a demonstrat că a învățat din erorile campaniei din 2022, a crescut utilizarea noilor tehnologii, care asiguraseră în trecut ucrainenilor o superioritate incontestabilă și a găsit soluția care să-i permită alimentarea continuă cu personal, fără a recurge la mobilizări, fie ele și parțiale. Consolidarea regimului Putin a determinat țările occidentale, în primul rând SUA, să limiteze ajutorul militar acordat Ucrainei, invocând adesea riscul escaladării. Succesele modeste (după alți comentatori, eșecul) contraofensivei ucrainene din vara 2023 au scăzut credibilitatea militară și politică a Kievului și au favorizat succesul războiului hibrid purtat de Rusia, menit să reducă ajutorul occidental și să asigure Moscovei un avantaj evident pe câmpul de luptă. Săptămâni și luni la rând, în presa occidentală, mai ales în cea americană, s-a discutat despre „criza” politică din Ucraina, despre tendințele autoritare ale președintelui Zelenski, despre obligația acestuia de a ține alegeri, chiar și anticipate dacă e cazul, pentru a se „legitima”, despre cât de tiran este Zelenski și ce victimă este generalul Zalujnîi, sabotat de președinte, despre cenzura din Ucraina și diluarea democrației acesteia în vreme de război etc. De parcă presa și analiștii occidentali lucrau după punctajele ambasadei Rusiei, minând determinarea Vestului de a ajuta Kievul în războiul cu Moscova. Asta în timp ce volumul ajutoarelor pentru Ucraina scădea, Senatul și Camera de la Washington refuzau să voteze un nou pachet financiar pentru a putea continua livrările de materiale militare, mai ales de muniție, care se epuizează. Mai mult, Washington, Berlin, Londra, Paris se concentrau asupra limitărilor impuse în utilizarea armelor livrate ucrainenilor, ca nu cumva să supere Moscova, în cazul în care vreun obuz occidental s-ar fi rătăcit pe câmpiile din Rusia.
Campania de iarnă-primăvară
În ciuda pierderilor umane considerabile, armata rusă și-a păstrat principalele forțe și rezerve, ceea ce a făcut posibilă începerea unei ofensive masive în direcția Avdiivka, în octombrie. Însă abia în februarie, comandamentul rusesc a putut să anunțe ocuparea orașului, asediat constant din vara 2014. După ce devenise evident că ofensiva ucraineană din vara 2023 s-a epuizat, forțele ruse au lansat o serie de atacuri de-a lungul întregului front, forțând armata ucraineană să intre în defensivă pe toată lungimea lui. Strategia a fost concepută și pentru a pune în valoare superioritatea în armament și mai ales muniție a Rusiei, care urmărește epuizarea armatei ucrainene pentru a forța în primăvară obținerea unor succese mai importante. Numai că pierderile umane ale forțelor rusești au fost atât de mari la începutul anului 2024, încât ele ar putea să ducă la o epuizare excesivă a armatei, astfel încât Putin, după revalidarea în funcția de președinte, va trebui să decreteze o nouă mobilizare. De altfel, potențialul armatei ruse în 2024 va depinde în mare măsură de disponibilitatea președintelui Putin de a recurge la o nouă mobilizare. Și de dorința lui de a obține succese militare în 2024, în condițiile în care Occidentul a redus semnificativ ajutorul pentru Ucraina și pare tot mai deranjat de faptul că aceasta continuă să reziste agresiunii ruse.
Scenarii pentru anul 2024
Nu doar Rusia depinde de disponibilitatea lui Putin de a decreta o nouă mobilizare, ci și Ucraina. De luni bune se plimbă prin parlamentul de la Kiev un proiect de lege de mobilizare, iar majoritatea prezidențială refuză să-și asume costurile politice ale mobilizării. La fel ca Valeri Zalujnîi, și noul comandant al armatei ucrainene, Aleksadr Sîrski, solicită președintelui să sprijine proiectul legii de mobilizare, pentru că armata ucraineană, după ce și-a epuizat stocul de muniție, riscă să-și epuizeze și efectivele.
Armata rusă deține în acest moment inițiativa de-a lungul întregii linii a frontului. Ucrainenii au trecut la o apărare strategică, așteptând noi echipamente militare și mai ales muniție din Occident. Și lucrând, alături de Polonia, Germania, mai nou de Franța, la crearea propriilor capacități de producție ca să depindă mai puțin de cancelarii străine care au dificultăți cu aprobarea trimiterii de muniție, inventând pretexte tot mai grotești. Iar aceste dificultăți ar putea să crească după alegerile din 2024, în care partide și lideri pro-ruși (sau măcar anti-ucraineni) ar putea să-și sporească influența politică. Fără să știe dacă mai primește muniție și echipamente din SUA, dacă și câte avioane de luptă F-16 o să obțină de la occidentali, și mai ales dacă și când parlamentul de la Kiev o să voteze legea mobilizării, generalul Sîrski este în imposibilitatea de a schița planurile campaniei militare din 2024.
După rezultatele modeste obținute pe front de brigăzile antrenate de occidentali, prestigiul tacticilor și strategiilor NATO s-a subțiat printre militarii ucraineni. Comandamentul de la Kiev a adoptat un stil de luptă apropiat de cel al rușilor, fără însă ca să aibă resursele umane de care dispune Rusia, care nu se uită la pierderile uriașe înregistrate.
Niciuna dintre părți nu este pregătită pentru o soluționare politică a războiului. Rămân pe masă, la fel de valabile în acest moment, trei mari scenarii: o victorie a Rusiei, victoria Ucrainei, înghețarea conflictului, după modelul Războiului din Coreea.
Ca să obțină victoria, Putin ar trebui ca pe lângă avantajul în echipamente de luptă și mai ales în muniție datorat faptului că Occidentul refuză să mai ajute Ucraina, să facă și mobilizare masivă, pentru a-și crea superioritate numerică semnificativă pe câmpul de luptă. Întrebarea care se pune este cât timp ar putea rezista Ucraina în condițiile blocării ajutorului militar occidental. Probabil că va rezista cel puțin până la alegerile americane, de la 5 noiembrie, chiar și în cazul în care trupele rusești rup frontul și-l împing pe Nipru. În cazul unei crize politice la Kiev, ca rezultat al războiului hibrid purtat de Rusia cu tot mai mult succes, se poate imagina un scenariu (deocamdată puțin probabil!) în care actuala conducere a Ucrainei este înlocuită de una care să accepte cedări teritoriale semnificative și intrarea în zona de influență a Rusiei.
Victoria Ucrainei n-a însemnat niciodată că soldații Kievului vor defila în Piața Roșie. Victoria este posibilă doar prin prăbușirea regimului Putin. Sau prin ieșirea din scenă a titularului, chiar dacă regimul îi supraviețuiește o perioadă. Este destul de posibil (cred că este chiar un scenariu probabil!) ca noul lider al Rusiei să oprească agresiunea, să încerce să repare relațiile cu Ucraina și cu Occidentul, pentru a obține ridicarea sancțiunilor, ceea ce nu va fi simplu. Faptul că Putin a „câștigat” recentele alegeri, nu garantează trăinicia regimului. Rusia este astăzi la fel de fragilă ca imperiul lui Nicolae II.
Al treilea scenariu major discutat, spre care înclină mulți analiști politici și comentatori militari, este cel al înghețării conflictului. Spre deosebire de aceștia, eu nu cred în probabilitatea acestui scenariu. Iar dacă se va întâmpla așa ceva, cred că va fi doar o mică pauză luată de Putin în prepararea continuării ofensive spre Vest. //
