De același autor
Se apropie de sfârșit un an politic greu. Deși lupta a fost politică, principala ei miză a fost influența asupra justiției, nu asupra electoratului. USL și-a făcut un obicei din a da un atac frontal asupra statului de drept cel puțin o dată pe an. Deși scopul lor e să-l slăbească, de fapt îl consolidează. Îndemnul de acum câțiva ani al unui Vântu – dominant, arogant și infalibil: „Întăriți-vă statul, domnilor!“ – a fost luat ad litteram de câțiva domni și doamne, cărora noi și cei de după noi le datorăm mai mult decât credem.
Știu că adesea punctele fierbinți de pe agenda publică sunt educația, sănătatea, infrastructura etc. Dar adevărul e că, în lipsa unei justiții independente și puternice, nimic altceva nu poate funcționa cum trebuie. Totul e viciat de interlopi cu gulere albe care sunt imuni la orice consecințe asupra porcăriilor pe care le fac.
Într-o democrație normală, curățirea societății se face din interior. Societatea civilă și mass-media, prin mecanismele lor de informare și presiune, obligă instituțiile politice și administrative să-și corecteze abaterile și derapajele. Cum România a plecat la drum, sub atenta îndrumare a lui Ion Iliescu, ca o democrație originală, curățenia din interior n-a funcționat până acum. A fost și încă e nevoie de presiune externă. Deocamdată, ne obligă vecinii să facem curat în casă. Însă 2013 a avut semne bune.
Cea mai recentă zbatere din parlament, din „marțea neagră“, e zbaterea fiarei care nu se vrea domesticită. Dar va fi. În afara penalilor care și-au băgat mâinile până la umăr în bugetul statului, pentru oricine altcineva e clar ca lumina zilei că the rule of law (domnia legii) e o redută la care Bruxellesul și Washingtonul nu vor renunța cu niciun chip. Mai ales după virajul Ucrainei spre Moscova. România e graniță UE și nu poate fi o cârpă cu care să-și șteargă pantofii mafioții din Parlamentul României.
De fapt, lupta cea mare e cu lipsa de măsură și de bun-simț. Domnia legii nu înseamnă că aleșii nu vor mai putea încasa comisioane. Dar o vor face în cazuri și în limite rezonabile, așa cum se mai întâmplă și în democrațiile tradiționale. Nu vor mai putea exclama, cum o făcea un recent politician condamnat: „Să vină Moș Crăciun și la noi!“, pretinzând sume uriașe, nesimțite, pentru orice semnătură sau hârtie mișcată. Era Năstase a apus și nu va mai răsări niciodată.
Penalocrația instaurată de USL simte că se apropie sfârșitul imunității tuturor și atunci încearcă cu disperare să prelungească termenul de grație. Dar, grație lui Traian Băsescu, ușa se închide încet și sigur. E impresionant și foarte atipic pentru plaiurile mioritice cum acest om reușește să țină piept, fără niciun partid în spate, de mai bine de un an, enormei presiuni politice, mediatice și sociale pe care USL o exercită cu o îndârjire de viață și de moarte asupra sa.
Cu atât mai neinspirat, în acest context, recentul atac al domniei sale la Monica Macovei. Președintele ar fi putut trage niște concluzii din atacul la fel de neinspirat la Raed Arafat de acum doi ani. Doamna Macovei e, la rândul ei, un exemplu rarisim în peisajul public. Și Arafat, și Macovei au un considerabil capital de apreciere și simpatie pe persoană fizică. Nu depind de niciun partid sau grup de persoane influente. Au reușit printr-o enormă muncă, multe sacrificii și un set de principii pe care le-au afirmat și le-au respectat consecvent ani de zile. Amândoi au fost recunoscuți și premiați în străinătate pentru reușitele din domeniile lor de activitate. În spațiul public românesc, astfel de oameni pot fi numărați pe degete. Nu obții nimic bun atacându-i. Nici chiar din poziția de președinte.
Mai ales când ne pregătim de un an 2014, care va marca, la 25 de ani de la revoluție, bătălia finală între vechi și nou. Nu ca vârste, că ăștia mici de conduc acum partidele sunt mai răi ca ăi bătrâni, ci ca lume în care combatanții vor să trăiască. Silviu Brucan a subestimat cu cinci ani timpul de care vom avea nevoie ca să ieșim cu adevărat din comunism. Și UE a subestimat cu șapte ani momentul în care România își poate ține în frâu, cu o justiție puternică, reflexele cleptocratice. Se vede treaba că România e, în general, o țară subestimată.
Acum câteva zile, la ultimul termen al procesului lui Adrian Năstase în dosarul Zambaccian, președintele completului de judecată l-a scos din sală pe fruntașul pesedist Codrin Ștefănescu cu formula „domnu’ cu chelie“. Ilustrul politican s-a simțit profund vexat și a declarat că vrea să-și „repereze“ onoarea. Justiția românească a anului 2013 ne-a adus această veste neprețuit de bună. Toți parveniții și interlopii de la vârful politicii românești au redevenit domnul cu chelie, domnul cu burtă, domnul cu ceafă, domnul cu șpagă și, în final, domnul cu executare. Domnu’ Moș Crăciun a venit, până la urmă, la toți domnii ăștia. S-o țină așa la anul și la mulți ani!
Comentarii 5
realistu - 01-06-2014
Stolojan a fost intrebat intr-o emisiune cit de jos poate sa cada o tara (din punct de vedere economic) si a raspuns "oricit de jos"; ma tem ca este valabil si din punct de vedere moral, social si politic, daca "desteptarea" din imn nu capata o reverberatie sociala reala... nu cred ca mosul a venit si pentru noi... suntem prea preocupati sa pirlim si sa consumam porcul... si e destul loc si mai jos...
RăspundeCont Abil - 12-23-2013
Lichelele nu vor pleca de buna voie. Doar atunci cand pensionarii vor intelege ca USL nu reuseste sa elimine amenintarea falimentului Bugetului Asigurarilor Sociale decat prin noi si noi imprimuturi. Iar momentul in care nimeni nu va mai finanta acest sac fara fund se apropie. Interlopii din Parlamentul actual nu sunt capabili sa inteleaga ca este obligatorie absorbirea fondurilor europene si investirea acestora in Economie, crearea de noi intreprinderi deci crearea de noi locuri de munca sint singurele Proiecte prin care Romania se va putea redresa.
Răspunderomulus - 12-22-2013
Intr-adevar,foarte bun articol.Din pacate sunt inca prea multi "domni"cu chelie si toti incearca sa sufoce societatea cu nelegiuirile lor.Dar si cu prostia lor care se observa din momentul in care deschid gura sa spuna ceva.Inca odata felicitari Domnule Cosmin Alexandru si va doresc Sarbatori fericite alaturi de cei dragi.La multi ani!
RăspundeGogu - 12-22-2013
Cred ca sunteti un pic optimist gandind ca gata, e pe sfarsite. Pe sfarsite va fi cand PSD va inceta sa existe ca partid. Iar cand PNL va fi curatat de lichele. Pentru ca insasi ratiunea de a fi a succesorului paridului communist, PSD, este de a mentine privilegiile unui grup care a mostenit practicile si mentalitatile PCR. Ei s-au mentinut la "butoane" prin capitalismul de jaf pe spatele statului si nu se vor lasa asa usor. De 24 de ani balaurul inca rezista: I se taie un cap, rasare altul, si tot asa. Mi-e teama ca soarta noastra e pe muchie de cutit si 2014 poate fi un an fatal: cu presedintele lor, cu parlament, tot, vor putea face ce vor iar cu vestul vor avea un nou contract: mentinem o minima aparenta de stat de drept si acceptam sa fim tinuti la periferie, in zona gri. De dat afara din UE nu ne pot da, asa ca vom fi un fel de paria al UE, musafirul nesimtit de care nu te poti descotorosi, exemplul de manual ca UE nu functioneaza ca forta civilizatoare, ca proiectul UE nu e de viitor. Atata vreme cat PSD exista, nu avem nici o grarantie de normalitate.
RăspundeSean - 12-21-2013
Domnule Cosmin Alexandru, citindu-va, ma apuca nostalgia URR-ului. Probabil ca multi dintre cei care citesc "22" au si uitat acei ani. Ii inteleg. Dar si ei trebuie sa stie ca "omul nu traieste numai cu paine". Fara justitie nimic din ceea ce se face nu va avea un fundament solid si se va prabusi la prima scuturatura. De fapt, daca ma gandesc bine, cred ca tocmai lipsa fricii de justitie, omeneasca sau divina, a facut posibil acest cancer politiciano-cleptocrat sa acapareze Romania. Ma tem ca tratamentul va dura prea mult, mai ales ca sunt tratate doar chestiile acute si nu totdeauna adecvat(a se vedea derapajele lui Basescu, cum bine aminteati). Supapa plecarii din tara functioneaza asa ca presiunea interna nu va mai fi in stare sa produca nimic. Sansa noastra, ca oameni limitati la capitolul democratie-libertate, se numeste UE si NATO. Constrangerea externa!Doar Cel de sus stie cand se va produce mutatia interna, daca se va produce vreodata. Personal, sunt sceptic. Eu sigur n-o s-o mai apuc. Diferenta dintre statul "lor" de drept si al nostru este ca lor nici prin cap nu le-ar trece sa faca ceea ce politicienii nostri practica cu nonsalanta.Felicitari pentru articol. Sarbatori Fericite!
Răspunde