Poveste cu final nefericit

E greu de construit o poveste a unei națiuni. Primul pas e, însă, să înțelegi că-ți trebuie una. Ca să ajungi undeva, e util să decizi unde.

„Din Coreea până în SUA, toată lumea m-a întrebat de Dracula. Nu putem renunţa la acest mit. Construim şi un circuit al castelelor Dracula.“ Citatul aparține doamnei ministru delegat pentru IMM-uri, me­diu de afaceri și turism. Din­colo de faptul că doamna mi­nistru se exprimă pe pagina de Facebook ceva de speriat, afinitatea domniei sale față de Dracula reprezintă per­pe­tuarea unui eșec pe nedrept asumat de către România.

Dacă cel mai bun fel în care suntem în stare să ne pro­movăm către străini e printr-o poveste in­ventată tot de ei despre noi, viitorul nu sună bine deloc. Că doamna ministru nu e în stare să scrie corect nicio propoziție, darămite o po­veste, asta e clar. Că nici șeful domniei sale, primul între miniștri, nu e în stare să scrie o poveste și atunci copiază una, și asta e clar.

Dar, totuși, țara asta are nevoie de o poveste în care să creadă și care să-i adune energiile înspre ceva. Dracula e o poveste foarte bună, ca multe alte povești de la Hollywood, dar ea are rost pentru România doar dacă e un ca­pitol dintr-o poveste mai mare. Nu dacă e po­vestea.

Povestea României USL-iste e „Jos Băsescu“. Patetică, perdantă și inutilă. O poveste ade­vărată nu e despre jos, ci despre sus. Și pen­tru că un exemplu face cât o mie de ex­plicații, am să fac o paralelă cu Chile. Un stat care a ieșit din dictatură în 1989 și care numără azi 17,5 milioane de locuitori. Hai să vedem cum arată o poveste în sus.

Exporturile țării au crescut de la 9 miliarde de dolari în 1991 la peste 80 de miliarde în 2011. România a crescut de la 5 miliarde de dolari în 1990 la sub 50 de miliarde în 2010.

În topul pe 2013 al Economic Freedom Index, Chile e pe un onorant loc 7, înaintea SUA, ca­re e pe 10. România, pe locul 59, înaintea Bul­gariei. Ca să nu mai vorbim de clasamentul Cor­ruption Perception Index 2012, unde Chile ocupă locul 20, imediat după Hong Kong, Ja­po­nia și SUA, iar România locul 66, după Gha­na, Lesotho și Kuweit. În 2011, suma in­ves­ti­țiilor străine directe era în Chile de 17,3 miliar­de de dolari. În România, de doar 2,5 miliarde.

Și dacă tot vorbim de sus, să vorbim de cel mai sus. Chile este cel mai mare exportator al lumii de: afine, struguri, prune, mere des­hi­dratate, păstrăv și somon de Pacific. România e cel mai mare exportator al lumii de nimic. Dacă s-ar putea exporta glumițele, bășcălia și de­rizoriul, am avea și noi un podium de ocu­pat.

Revenind însă la turism, un subiect drag doam­nei ministru, la nivel global procentul veniturilor din turism în PIB e de 9,2%. În Chi­le e de 3,2%. La noi, sub 1%. Chile are o stra­tegie națională al cărei obiectiv concret e să crească acest procent la 6% până în 2020. România n-are nicio strategie, să crească ni­mic, până nicăieri.

Asta dacă nu punem la socoteală un material intitulat Strategia națională de export a Ro­mâ­niei 2011-2015, creat în 2011, în ceea ce era pe atunci Ministerul Economiei, Co­mer­țu­lui și Mediului de Afaceri. Prima frază sună așa: „Competiția între țări, regiuni, grupuri de companii şi societăți individuale devine din ce în ce mai complexă, datorită globalizării şi liberalizării comerțului. Constrângerile la ni­ve­lul competitivității firmelor, în special în cazul IMM-urilor, sunt mai greu de identificat şi de depăşit. Într-o lume tot mai globalizată, fir­mele au tendința să conştientizeze cu întâr­ziere multe dintre constrângerile noi ce apar ca urmare a modificării unor condiții de ac­ces pe piețe, a introducerii unor noi re­gle­men­tări cum ar fi cele legate de reducerea emi­siilor cu efect de seră sau chiar legate de apa­riția unor noi modele de afaceri centrate pe tehnolgia informațiilor, pentru a cita numai câteva. Mai mult, puține firme sesizează opor­tunitățile deschise de astfel de constrângeri dacă adoptă o poziție creativă în afaceri“. Vă las să vă imaginați cât de creativ sună ur­mă­toarele 204 pagini și cât de utile sunt ele vre­unui exportator din țara asta.

Nu e de mirare că mediul de afaceri e trans­ferat de la un minister la altul. Înainte era la Economie, acum e la Turism. Traiectoria pare înspre Sport, Cultură sau, de ce nu, Minorități. Că oricum suntem în minoritate cei care pro­ducem performanță pe bază de obiective cla­re și strategii adaptate lor.

E greu de construit o poveste a unei națiuni. Primul pas e, însă, să înțelegi că-ți trebuie una. Ca să ajungi undeva, e util să decizi un­de. Prima condiție pentru excelență e ale­ge­rea obiectivelor. Nu poți străluci în toate, dar le poți rata pe toate. Putem aștepta să ne fa­că strategia Comisia Europeană, Banca Mon­dială sau FMI. Dar ei ne-o vor face în funcție de interesele lor.

În afară de postări pe Facebook, declarații de presă și intervenții în talk-show-uri, ar ajuta in­teresele României ca membrii guvernului să-și direcționeze energiile și înspre cifrele im­portante pentru domeniile de care răspund și înspre povestea care să le cuprindă. Alt­min­teri, din Coreea până-n Chile, tot de vampiri o să ne-ntrebe lumea. În final, doamnă mi­nis­tru Grapini, nu pot să-mi rețin o curiozitate: când cei din SUA vă întreabă de Dracula, dum­neavoastră îi întrebați de Omul Păianjen? //