De același autor
Prin programele naționale de sănătate sunt tratate gratuit, în general, maladii cronice – cum ar fi diabetul, maladii critice – cum ar fi SIDA, cancerul, insuficiența renală, accidentele vasculare cerebrale, boli – precum infarctul, scleroza multiplă, epilepsia, dar și autismul. „Gratuit” nu înseamnă că tratamentele nu costă nimic, ci că statul, prin Ministerul Sănătății, prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate, finanțează costurile acestora, iar pacienții nu scot niciun ban din buzunar. Ministerul a anunțat că dorește să modifice legea sănătății și să „liberalizeze” aceste programe, în sensul în care elimină o prevedere potrivit căreia spitalele private pot participa la aceste programe numai în cazul în care capacitatea entităților de stat este depășită. De aici rezultă că spitalele private vor putea participa la aceste programe la concurență cu spitalele de stat (de unde și termenul „liberalizare”), nu doar atunci când capacitățile spitalelor de stat sunt depășite. Ceea ce nu se spune nicăieri în proiectul de ordonanță al guvernului este că serviciile medicale din cadrul programelor vor înceta să mai fie gratuite și că pacienții vor fi nevoiți să scoată bani din buzunar pentru „coplata” acestor servicii la spitalele private. Aceasta este o invenție a PSD, a lui Victor Ponta și a ziarului Libertatea, pentru care „privatizare” și „liberalizare” sunt cuvinte de ocară, prevestitoare de catastrofe sociale înfricoșătoare și de dezastre apocaliptice. Cum statul rămâne finanțator din bugetul asigurărilor sociale de sănătate, iar pacienții nu vor fi obligați să-și facă asigurări private și, potrivit declarațiilor prim-ministrului Orban, nu vor fi nevoiți să scoată bani din buzunar pentru coplată, atunci ar trebui să fie limpede pentru toată lumea că nu putem vorbi de niciun fel de „privatizare”.
Privatizare înseamnă că statul ar ieși cu totul din aceste „programe naționale”, ceea ce este, evident, absurd. Singurul fel în care se poate vorbi de „privatizare” este faptul că actualii conducători ai ministerului și CNAS, care provin de la centre de tratament private, sunt acuzați că, prin această liberalizare, se află în conflict de interese și încearcă să reglementeze în favoarea grupurilor private din care provin. Dar cum nu au fost încă stabilite criteriile de eligibilitate pentru ca o unitate medicală să se califice la programele naționale și nu s-a publicat nicio listă cu spitalele de stat și/sau private care pot participa, această acuzație este cel puțin prematură și, deocamdată, lipsită de temei. În plus, ministrul Victor Costache a declarat într-un interviu că spitalele private nu câștigă nimic din această liberalizare.
Or, aceasta este o problemă. Private fiind, chiar dacă au ca obiect sănătatea, aceste spitale sunt agenți economici, care trebuie să facă profit. Dacă statul nu face decât să acopere costurile tratamentelor, atunci nu există niciun stimulent pentru spitalele private să participe la aceste programe pentru că, în pofida „teoriilor” economice socialiste din ultimii ani, nimeni nu face activitate economică numai ca să uzeze capitalul, să producă, să plătească salarii și la sfârșit să nu rămână cu nimic. Cum nu pot crește prețurile, care rămân fixate de stat, s-ar putea ajunge în situația paradoxală ca, pentru a-și putea asigura profitul, spitalele private să fie nevoite să reducă din costuri, ceea ce ar însemna să furnizeze mai puține servicii și/sau medicamente mai ieftine decât spitalele de stat, care nu sunt constrânse de profitabilitate.
Mai mult, costurile programelor naționale sunt subevaluate de către stat, care preferă să lucreze cu sume fictive care, câtă vreme rămân la stat, pot asigura un număr fix de servicii și, în același timp, se încadrează în limitele bugetare. Prin urmare, pentru ca liberalizarea să funcționeze, statul va trebui să reevalueze costurile la nivelurile reale, de piață, și să majoreze bugetul pentru programele naționale. Acesta este singurul mod în care concurența poate funcționa în mod real și în care pacientul poate cu adevărat să aleagă. Majorarea bugetului este cerută nu numai de nevoia ca atât spitalele de stat, cât și cele private să opereze cu aceleași costuri – cele reale, cu care lucrează privatul –, dar și de interdicția ca spitalele private să recurgă la coplată. Această interdicție va trebui specificată clar în ordonanță pentru că există o alta, dată anul trecut de Sorina Pintea, care permite coplata, asta ca să vedem dimensiunea demagogiei PSD. Chiar și cu această excludere de la coplată a programelor naționale, fără majorarea bugetară nu va exista o liberalizare autentică, pentru că spitalele private nu vor putea face față concurenței spitalelor de stat.
Dar dacă această majorare va avea loc, atunci spitalele de stat vor avea la dispoziție mai mulți bani pentru programele naționale. Așadar, nici vorbă de „condamnare la moarte a săracilor” și de restrângerea accesului la aceste programe, care să devină accesibile numai pentru bogați. Dimpotrivă. Săracii vor avea șansa la servicii mai bune decât cele de care au avut parte înainte de liberalizare. Atragerea pacienților de către spitalele de stat va deveni, prin urmare, o chestiune de management și de politici de modernizare și, implicit, de administrare responsabilă a bugetelor. Ceea ce nu era cazul în condiții de cvasi-monopol de stat, în care coordonatorii de programe aleg ei pacienții, în loc să fie invers. //
